A mai apărut un traseu turistic (Potecă?) pe harta banului public

          Multă vreme, colegii mei de pe investigaţii şi-au sfărmat mintiuca să afle motivele pentru care şi-a tras Consiliul Judeţean o companie de turism şi pricina pentru care nu au binevoit grofii judeţului să promoveze minunile judeţului printr-un serviciu specializat subordonat aleşilor judeţeni. Fiindcă nu au vrut să dea ei berea ca să le vând pontul, vă spun astăzi dumneavoastră ca să îi fac pe dragii mei colegi de mândră minune. Adevărul e că dacă nu ar fi înfiinţat o societate pe acţiuni, grofilor le era mult mai greu să risipească bani pe poteca (deci Potecă?) privată de la Brad.

          Surse bătătorite cu epoleţi spun că firma de voiajori a bugetarilor ar fi interesată de a cumpăra tehnică tipografică digitală pentru a produce printuri (adică tipărituri – pentru cei care nu stăpânesc limba română şi se fudulesc cu vorbe de împrumut) cu frumuseţile judeţului din Ponor. Aşadar, băieţii deştepţi din turism pregătesc o cale (iar Potecă?) pentru cumpărarea unei tiparniţe. În varianta micului şmen nu există locuri comune cu zicala: „Nu e prost cel ce cere, ci acela care dă!”. În cazul nostru firma de stat e doar o curea de transmisie (tot Potecă?) între buzunarul cu piştari publici spre geamantanul de lovele galben-privat.

          Compania de Turism a Consiliului Judeţean poate ghida paralele pe un traseu (iar Potecă?) pe care nu-l pot străbate firmele care se bazează pe „principii economice” şi nici serviciile bugetare. O firmă cu principii libertine poate cumpăra de la un prieten o sculă de 20.000-30.000 de euro, dacă este respectată destinaţia turistică a para-ndărătului e aceea ştiută. (Aici orice Potecă e sfântă, nu există scurtături!). Bârfa aceasta ar trebui decontată din indemnizaţia consilierilor judeţeni pentru că astfel de zvonuri apar şi din cauza faptului că pe aleşii judeţului – un fel de patroni ai SA-ul înfiinţat de CJ – îi cam doare la „margaretă” de felul în care e „lucrată” Compania.

Al dvs Gogu

Liberalii au supt o alcoolemie insurgentă

Aflarăm de curând cum că strategul electoral al galbenilor din judeţ, un (in)SURGENT al petrecerilor în interes de serviciu, ar fi vătămat o muiere cu maşina pe trecerea de pietoni. Întâmplarea a circulat cu viteză excesivă, după un chef de zile mari, când „ne-surgentul” avea o alcoolemie la bord atât de mare încât ar fi putut înverzi şi oglinda retrovizoare. Imediat după comiterea faptei, înainte ca miliţienii de la circulaţie să îşi facă apariţia, şoferul PNL-ului şi-a sunat şefii de partid ca să îi sugă aloolemia din sânge până la limita rezonabilului, adică sub pragul unui dosar penal. Linia telefonului galben a funcţionat şi „extra-surgentul” a scăpat de coşmarul bulăului. Femeia călcată pe zebră a rămas cu beleaua accidentului, poliţia şi-a făcut încă o dată datoria şi „ne-surgentul” a rămas cu dator vândut şefilor de partid.

P.S. Notă: „insurgent”, vorba DEX-ului, înseamnă revoltat, rebel, răzvrătit. Particula „in” este element de compunere savantă cu sens negativ. Dacă domnul DEX ar fi avut bunăvoinţa să ne explice cum e să fii „surgent”, probabil că am fi aflat că e vorba despre un ne-rebel,ne-revoltat, ne-răzvrătit sau, mai pe direct – slugă, slugoi servil.

Al dvs., Gogu

Cum a ajuns Joiana să colaboreze cu Securitatea

Povestea de astăzi ne-a venit de la un prieten al ziarului şi face vorbire despre „turnătoriile” comise de zootehnişti pe vremea lu’ Împuşcatu. Povestitorul mărturiseşte că foştii „ciripitori” la Secu sunt şi acum pe cai mari şi că dosarele lor de colaboratori au fost plantate cu verdele în sus şi le-a mâncat vaca. O vacă despre care aflăm că a colaborat involuntar cu Securitatea. Lucrurile s-a întâmplat cam aşa: Într-un grajd de colhoz aşezat la intrarea-n pădure, Joiana – peiorativ botezată astfel, pentru că ea se născuse într-o zi de miercuri – a binevoit să intre-n călduri. Mai pe şleau, vacii îi sfârâiau copitele după o partidă de sex. Operatorul însămânţător, în loc să o „satisfacă” fiziologic folosind taurul din eprubetă, a înzestrat-o în locul cu pricina cu un microfon aflat pe fişa de inventar a băieţilor de la Securitate. (Aflarăm, mai apoi, că văcarul era în atenţia „organelor” din cauza vorbelor deocheate rostite pe şest la adresa celui mai de preţ mulgător al patriei.) Ion, văcarul satului, a dat drumul gândurilor cu voce tare singur fiind în mijlocul turmei, fără să ştie că Joiana avea să îl dea în gât cu aparatul ei de interceptare montat în locul ruşinos. A doua zi, Ion a fost săltat de şeful de post care i-a băgat cu pulanul în cap, la coaste şi pe spinare o lecţie „abgradată” despre munca de partid aflată pe cele mai înalte culmi ale durerii. Povestitorul nu ştie dacă Joiana a fost reabilitată post mortem de CNSAS privind actul de colaborare cu odiosul regim. Ştim însă cu certitudine că boii care au montat vaca sunt şi acum la dispoziţia noii puteri.

Al dvs. Gogu

Linişte: Breaking gossip (sau, în traducere dezlânată, Bârfe de ne-am spart)

Minte – ioc şi canci - noroc

Se pare că un bizon din judeţul Hunedoara a reuşit performanţa de a cucerii un trofeu rarisim pentru tagma aleşilor locali. Un juriu calificat i-a acordat hunedoreanului nostru distincţia de „Cea mai libidinoasă slugă din Balcani”. Deşi competiţia a fost strânsă, în cursă fiind angajat şi un topometrist care a ratat intrarea în căminul conjugal din cauza coarnelor, până la urmă trofeul a revenit viceprimarului cu vocaţie de râmă. Acesta este dispus să se facă preş la uşa şefului numai ca să îşi păstreze funcţia. Bărbatul a rămas cu caracterul la vedere după ce Fiscul i-a deşirat izmenele şi a pierdut toată agoniseala. Şi când îţi trânteşte norocul uşa în nas, atunci se întâmplă să te lase amanta şi să te arunce şeful în braţele voluptoase ale penalului. Personajul e atât de popular în oraşul său în cât d’a-be-l-am putu ascunde printre rândurile acestei bârfe. Cât despre poză cu bandă pe ochi – nici nu poate fi vorba până nu ne vin şi celelalte date pe fluxul de ştiri al Inspectoratului de Poliţie.

Birjarul cu caleaşca de aur

Aşa a ajuns de poveste unul căruia nu i-a adus Moş Nicolae nuieluşa la timp. (Am stat în cumpănă vreme lungă, cât o zi de clacă, socotindu-ne noi dacă e bine să dăm bârfa asta acum sau ar fi mai nimerit să o lăsăm să se coacă. De vreme ce vă aflaţi citindu-o se vede treabă ne-am tuieşit la minte şi am comis-o). Personajul bârfei este un primar liberal care vorbeşte aproape la fel de bine ca un birjar, face pe dracu-n patru şi scoate bani din orice, are domenii de vacanţă prin străinătate, conduce o primărie potentă în judeţ, da’ nu-i Mircică şi nu-i nici Hada. Mai multe nu putem spune că se strepezeşte subiectul. Se aude că într-atât îi pulsează în vene chemarea străbunilor încât el, om ales (aici doar cu sensul de „votat”), e gata să se ia la întrecere cu regele Cioabă. Şi nu oricum, ci într-un mod cât se poate de insolit. În oraşul lui, la sfârşit de stradă ce dă în câmp îşi ţine fierăria un ţigan priceput. Fierarul lucrează de o bună bucată de vreme la o caleaşcă pe care o poleieşte cu foiţă subţire din aur, la o trăsură imperială cu care vrea să iasă în lume Alesul (aici se poate adăuga şi versiunea corturărească a sângelui albastru). Prin târg e băşcălie mare pe seama pomposului vehicul, însă nimeni nu ne-a putut spune dacă trăsura are coviltirul făcut din marfă purtată pe drumul mătăsii sau e ţesut cu fir trainic smuls din cânepa indiană.

Balada politicianului călător

Avertisment: Această parodie a poeziei “Balada chiriaşului grăbit” scrisă de George Topârcenu, este un pamflet. Orice asemănare cu fapte sau personaje din realitate este pur întâmplătoare.

Trec anii şi lunile sprintene vin
În zbor şi mandatele trec.
Rămâi sănătoas domnu’ Crin,
Că-mi iau carneţelul şi plec!
Eu ştiu şi partidul spre care
Pornesc să mă-nscriu chiar acum,
Şi ce interese mă pun în mişcare,
Ce sfori am să trag, ce-am să spun....
Simt, deci, că e vremea de ducă,-
Eu sunt politruc voiajor:
Când nu mai am scaun sub bucă
Îmi iau geamantanul şi zbor.
Am fost cuminţel un mandat,
Dormind uneori, sforăit
Partidul m-a uns deputat,
Dar n-am putut sta liniştit,
Când lumea-mi venea-n cabinet,
Să-şi plângă necazul la mine,
Am lăsat la partid un bilet,
Şi-am plecat la Bruxelles, că-i mai
bine...
Apoi am ajuns în Senat,
Trimis, normal, de-alt partid
Am stat cam juma’ de mandat.
Şi brusc m-am gândit s-o întind,
Spre altă doctrină mai bună,
Şi chiar m-am gândit, stând în pat,
Într-o seară frumoasă cu lună,
Să fac un partid democrat.
De-acolo, cu greu am plecat,
C-am fost dintre toţi - cel mai “prim”,
Dar ca să prind din nou un mandat:
M-am înscris la ospiciu. La conu’ Vadim.
Ţin minte şi-acuma figura,
Cu care Tribunul vorbea...
În faţă sta coana Miţura
Şi-n spate o damă mai rea...
Vedeai cum transpiră nebunul
Când plicul din mână-ţi lua,
Şi da (să se numere banii)
În spate le dama ce-a rea.
Pierdut-am atunci un mandat,
Că n-am pus destul ban pe ban,
Dar totuşi am fost candidat,
La noi, într-un for judeţean,
Stam zile întregi pe la Vaţa
(Ce “muncă” era la partid,
Puteam să petrec toată viaţa…)
Şi totuşi “am zis!”... s-o întind.
Sătul de atâtea probleme locale
Voiam cu puterea, din nou, să “dansez”...
Aşa că-am plecat mai departe,
De teamă să nu mă fixez.
Străine privelişti fugare!
Voi nu ştiţi că-n inimă ţin
O dulce mireasmă de floare
Amanta şi sticla cu vin...
Am fost şi, aşa... ca o toană,
Ţin minte... La unguri am fost!
La domnul Bela (ciudată persoană!)
Cum l-am văzut am ştiut că nu-i rost...
La domnul Gigi, chiar pe moşie
(O, cum mă ruga să revin!
Dar eu sătul de atâta prostie)
Plecai spre Partidul Creştin.
De-acolo, greţălit de program,
Am plecat într-o seară pe “strase”
Şi-am nimerit unde nici nu gândeam
În curte la Adi Năstase
C-aşa mi-e viaţa – un umblet deplin…
Şi astfel mandatele trec...
Rămâi sănătoas domnu’ Crin
Că-mi iau carneţelul şi plec!

Al dvs Gogu

Demagog de şcoală nouă

Logica inspectorului şcolar Ioan Jurchela (foto cu bandă pe ochi ca să delimităm orizontul gândirii sale de „corola de minuni a lumii”) funcţionează „binişor spre mizerabil”, cum ar fi zis conu’ Iancu Caragiale, dacă ar fi avut onoarea să fie contemporan cu dascălul de la Orăştie.
Opinând despre bacul ce fuse – fuse şi se duse, dom’ profesor spune că e bine ca profesorul care a educat elevul pe timpul liceului să îl şi evalueze. Altfel spus: vrednic este cel învăţat să îşi măsoare singur munca sa. Aşa stând lucrurile, Jurchela crede că rezultatele de la bac sunt obiective chiar dacă examenul s-a dau cu profesorii supraveghetori de la clasa elevilor care dădeau examen pentru că (şi asta-i „perla”!): "Şi eu dacă aş avea la clasă un elev de nota 7 nu i-aş da mai mult nici la bacalaureat pentru că nu consider că în doua săptămâni ar putea să înveţe ceva în plus faţă de cât ştie deja", zice Jurchela. Măi să fie! Chiar aşa? Examenul e o formă
de confirmare a felului în care îl notează dascălul pe elev? Dacă aşa stau lucrurile nu era mult mai simplu să ardem etapa asta şi să fie promovaţi direct cei care au trecut anul, fără altă caznă în plus? Aberaţia este evidentă, doar Jurchela pare să aibă o explicaţie la toate… Avem şi alte poveşti sistemul de învăţământ care a ajuns un loc refugiu pentru oamenii rătăciţi profesional,
poveşti pe care le-am publica mâine dacă am avea convingerea că ele nu se vor pierde în noianul isteric al ştirilor legate de comasarea unităţilor de învăţământ.

Al dvs Gogu

Linişte: Breaking gossip (sau, în traducere dezlânată, Bârfe de ne-am spart)

Cum a ratat Dumnezeu o relaţie bună cu presa

Era ca la o lună după facerea lumii. Cel de Sus a făcut autoturismul şi a văzut că lucrul acesta e bun. Apoi, la intersecţia Caragiale, colţ cu Popa Tanda, lângă izvorul de lapte şi miere, pe loc cu verdeaţă îşi trata traiul, în mod nepermis şi ilegal, un autoturism de neam bun, aparţinând
conducătorului auto Sorina P., de profesie ziaristă, fără antecedente penale, de vârstă indiscutabilă – cum ar fi scris Bogdan Niţu dacă ar fi fost purtător de cuvânt încă de la facerea
lumii. Cel de Sus, desigur prin serviciile de specialitate, a ridicat maşina şi a dus-o într-un loc din care nici măcar Ucigă-l Toaca nu o mai poate scoate fără ca să plătească. De aici un întreg tărăboi. Cel Prea Înalt a fost ameninţat că va fi dat în gât la ziar de Menajerii traficanţi de tămâie. Într-un final, ziarista Sorina P. a fost nevoită să plătească taxa ca orice muritor de rând. „Gura lumii” vorbeşte despre un iminent armaghedon pornit din adânc împotriva celor de foarte de sus.

Despre jigodism şi lovele
De la bun început vreau să precizez că eu, Al dvs Gogu, cetăţean fără cod numeric personal, dar cu antecedente penale, nu am pupat nici la dos şi nici pe faţă portofelul primarului Mircia Muntean. O bună parte dintre cetăţenii „onorabili” şi preocupaţi de „binele tuturor”, care
fac acum dizertaţii despre neam, onoare şi liberalism sunt foştii pupincurişti care s-au înavuţit pe
spinarea (şi folosindu-se de aplombul) primarului Devei. Lichelele dau de gard camaraderia ca şi cum şi-ar schimba şosetele. De cele mai multe ori la ei ştrinfii puturoşi rezistă mai mult decât o relaţie de camaraderie. Consilierul local Carol Panduru (personaj imaginar ce ar putea fi identificat într-o fotografie cu bandă) a intrat în viaţa publică prin uşa larg deschisă de primarul Mircia Muntean. Surse istorice spun că personajul legendar la care facem referire purta numele de după mă-sa de Szocz şi că era şofer personal al fostului prim secretar Ion Popa pe vremea în care Ceauşescu binevoia să îşi petreacă Ajunul de Crăciun la Târgovişte. Carol a devenit erou al
Revoluţiei nu pentru că ar fi cărat calabalâcul primului secretar la Bucureşti. Rebotezat în mod democratic cu numele de Panduru, beneficiar al unui frate cu rang de general la Timişoara, Carol este obiectul unui dosar penal în povestea celebră a terenurilor din zona gării. El este unul dintre cei care au câştigat bani cu lopata de pe urma relaţiei de prietenie cu primarul Mircia Muntean
şi acum aruncă toate oalele sparte în cârca primarului în timp viaţa lui prinde tot mai mult „ştaif”. Personajul nostru vorbeşte cu dispreţ despre cel care la ajutat să tragă peste costumul
de lichea o înfăţişare aparent umană. În vremuri nu de mult apuse, Fundoianu zicea: „M-am săturat de lichele! Vreau o canalie!” Dacă va trece în istorie, primarul Devei lasă în urma sa împlinită pohta cărturarului.

Amanţii banului public

Aflarăm că de câteva zile nişte băieţi deştepţi, mai sclipitori decât cei din şmenurile cu energie se
ocupă de obţinerea paralelor prin artificii livreşti la licitaţii. Cică afaceriştii vin cu nişte oferte atât de mici ca preţ, încât şi dacă ar confecţiona singuri gaura la macaroană şi tot ar ieşi un preţ mai
mare pe cap de instalaţie furnizată. Farmecul acestei oferte este că el trage după sine o grămadă de acte adiţionale care aduc preţul lucrării la valoarea de piaţă. Acu am zis-o „pe după cuptor” ca să ştie că nu sunt doar ei pe lumea asta, dar vom muta informaţia în pagina de anchete cu siguranţă.

Al dvs Gogu

Noi trasee şi destinaţii pentru paralele judeţului

Compania de Turism a Consiliului Judeţean a băgat în ceaţă operatorii de turism din judeţ. Aceştia cred că societatea comercială finanţată cu bani publici le va sufla clienţii care vor fi dirijaţi spre locaţiile fariseilor ce fac legea în judeţ. Lefegii care administrează Compania de Turism a Consiliului Judeţean stau pe salarii babane (cam 30- 40 de milioane de lei vechi lunar) şi se mai
află şi în conflict de interese, fiind deopotrivă furnizori de servicii plătiţi din bani publici şi beneficiari ai serviciilor în calitatea lor de patroni, acţionari sau manageri ai unor pensiuni private. E de aşteptat ca turismul de nişă, cum ar fi cel diplomatic sau cel de instruire profesională, să se deruleze prin agenţia de turism a Consiliului. Cu alte cuvinte, cheltuielile cu delegaţiile din afară vor trece legal din bugetul Consiliului în conturile corifeilor judeţeni, cu o mică escală la Compania de Turism. Iată cum s-ar putea desfăşura o cordială vizită de prietenie în judeţul Hunedoara: Fraţii din Burundi vizitează judeţul. Ei sunt primiţi de înalte oficialităţi ale judeţului cu pâine şi sare. (Cheltuielile cu astfel de „firmituri” sunt dirijate spre firme neutre
ca să se salveze aparenţele onestităţii, spre câţiva şogori, rude de gradul patru ai banului public.) Fraţilor burundini li se înmânează înalte diplome şi distincţii. (Intră în scenă Compania de
Turism care comandă tinichele cu valoare de mărgăritar de la negustori cu vocaţia comisionului, rude de gradul trei cu bugetul judeţului.) După salutul de bun venit, oaspeţii dragi din Burundi
sunt invitaţi să viziteze frumoasele plaiuri ale fostei staţiuni Vaţa de Jos. (Felicitările, masa şi dansul de încălzire sunt încredinţate tradiţionalelor bucătării marca „Marian Călin”, rudă de gradul doi cu paralele publice şi vornic şef adjunct la Compania de Turism a Consiliului
Judeţean.) Fraţii noştri petrec trei nopţi de poveste între picioarele de plai mioritice de la Pensiunea Ponor. (Tata banului public face nota de plată sub atenta îndrumare a rudelor sale de
gradul întâi). Cam acesta ar putea fi scenariul unei vizite oficiale, dacă şi numai dacă oaspeţii din Burundi s-ar încumeta să vină în judeţul Hunedoara. Dacă ei nu vor veni, argaţii Companiei
de Turism ar putea să se ocupe de cazarea şi de îmbuibarea funcţionarilor din administraţia publică pentru că ei fac periodic cursuri de perfecţionare. În acest caz nu mai e nevoie să ne
imaginăm cum vor sta lucrurile pentru că ele sunt de mult timp aşezate ca la carte.

Al dvs Gogu

Linişte: Breacking gossip (sau, în traducere dezlânată, Bârfe de ne-am spart)

Râcu lui Belencea se dă cu falimentul pe „sticlă”

Personajul căruia i se spunea încă din nefericit de fragedă pruncie Râcu lui Belencea ar trebui să vă fie cunoscut dacă veţi fi citit parodia noastră la „Sufletul satului”, parodie în care Râcu aspira la urne înalte. Aflarăm noi că firma care administrează postul de televiziune al mogulului Râcu este în cădere liberă din punct de vedere financiar. Se pare că o samă de creditori au făcut cerere de insolvenţă pentru firma Ralex Com Impex într-un moment cum nu e altul mai nepotrivit. Taman în ziua în care a apărut anunţul cu insolvenţa la „foaie”, Consiliul Naţional al Audiovizualului a „uşurat” postul tv de licenţă şi a pasat drepturile spre o viitoare televiziune locală. Ea se va numi Hunedoara TV Chennel. Noi suntem gata să punem rămăşag, dacă este vreun naiv prin judeţ care ar vrea să ţină prinsoarea, că viitorul „Chennel” de televiziune va funcţiona în spaţiul din care emite acum Deva TV, cu aceleaşi echipamente. Toate cele de trebuinţă vor fi transferate pe firma Alexandra Tur, numai datoriile vor sta ca o grea moştenire istorică la fosta firmă pe care o paşte falimentul. (Numai în 2007, Ralex Com Impex a comis o pierdere de vreo două miliarde de lei vechi.) Reţeta de a scăpa de datorii şi de a-i lăsa pe creditori cu buzele umflate, să se uite ca mârtanul la emisiunile de ştiri, funcţionează la fel de bine şi în spaţiul privat ca şi în cel public. Dacă pot fi păcăliţi europenii cu inventarea unei firme noi pe spinarea Apaserv Petroşani, atunci se poate şi când e vorba de o afacere privată.

Se duce de râpă şi instituţia para-ndărătului

Să mai zică cineva că bârfele nu au rostul lor în ziar şi sunt gata să îi demonstrez că se înşeală. Bunăoară, cu ceva vreme în urmă a apărut o „şopârlă” cum că la Călan a fost o licitaţie lucrată în aşa fel încât a câştigat cine trebuia să câştige nu cine ar fi meritat. Şi pe când se negociau prin „cancelariile” celor sus puşi detaliile privind frăţescul para-ndărăt, numai ce se ivi necazul şi nu se mai dau banii cui trebuie. Cel puţin pe moment putem spune că bârfa bate comisionul.

Uscăturile păduri se mută în primărie

Deranj mare în primăria pesedistă de la Băiţa. Se aude că primarul pădurar Damian Diniş e în mare sfadă cu viceprimarul şi ar vrea să dea cu el de uliţă şi să îl lase şomer. Omul cioatelor ar vrea să aducă în locul actualului vice, un forestier de al său, pădurar care a dat cu ciocanul de marcat după încă un dosar penal. Stahie, viitorul viceprimar, vine să se ascundă în primărie după toate prostiile pe care le-a făcut în pădure. El este pe inversul celui proverbial despre care se spune că face-n drum şi fuge-n tufe.

Tanti Miţa biciclista a căzut şi şi-a rupt DHS-ul

Personajului din fotografia alăturată o să îi spunem, româneşte, Miţa, fiindcă nu cunoaştem corespondentul chinezesc pentru Tanti Miţa biciclista din folclorul nostru urban – dus spre suburban, pe alocuri. Acu’ şi dacă i-am zice Chă-i Shui tot n-ar fi mare sfârâială. Matroana
care guvernează peste fabrica de biciclete de la Sântuhalm a dobândit o proastă reputaţie din cauza felului în care se poartă cu salariaţii de la DHS. Aflarăm cum că Tanti Miţa biciclista a
căzut şi şi-a rupt socialismul multilateral dezvoltat în economia noastră de piaţă. Povestea spune că prin decembrie, întruna din zilele acelea geroase, pe când pământul era tare ca un cap de chinez neşcolit, câţiva angajaţi ai fabricii de biciclete DHS au fost scoşi în perimetrul
împrejmuit al fabricii ca să sape gropi, pentru că Tanti Miţa şi-a pus în gând să planteze nişte arbuşti. Câteva zile mai târziu, pomişorii nu au mai sosit şi holoangării noştri au primit dispoziţie să astupe gropile. Ca la nebuni. Oamenii se plâng că lucrează peste program ca să recupereze
timpul pierdut cu pauza de masă şi că li se cam umblă la bani. Angajaţii au fost constrânşi să încheie contracte cu o firmă privată de pensii, li se reţine lunar cotizaţia fără să primească
nici o dovadă că banii ajung unde trebuie. Sursele noastre spun că e foarte probabil ca patronii să îndese paralele în conturile lor. Şi ca bătaia de batjocură să fie deplină, angajaţii primesc câte un
tichet de masă pe zi, dar dacă lipsesc o zi li se taie două tichete. Supăraţi, oamenii vorbesc pe la colţuri, dar nu îndrăznesc să îşi spună păsul autorităţilor, pentru că mai marii noştri
au dat-o pe chinezării şi nu mai mişcă în front. Legenda spune că în urmă cu câţiva ani şi la depozitul de cherestea patronat de securişti chinezi au fost grele şi multe măgării ocrotite de autorităţi, astfel că românii s-au deprins să tacă şi să rabde umilinţele în propria lor ţară. Ca
nişte negrii pe orezăria chinezească. Nimeni nu le ia chinezilor nici măcar boii de la bicicletă. Am mai avea şi alte informaţii mult mai tari, însă am decis să le păstrăm pentru o viitoare anchetă.
Poate că ştabii judeţului vor binevoi să arunce o privire prin înscrisurile chinezilor.
Al dvs Gogu