Povestea de astăzi ne-a venit de la un prieten al ziarului şi face vorbire despre „turnătoriile” comise de zootehnişti pe vremea lu’ Împuşcatu. Povestitorul mărturiseşte că foştii „ciripitori” la Secu sunt şi acum pe cai mari şi că dosarele lor de colaboratori au fost plantate cu verdele în sus şi le-a mâncat vaca. O vacă despre care aflăm că a colaborat involuntar cu Securitatea. Lucrurile s-a întâmplat cam aşa: Într-un grajd de colhoz aşezat la intrarea-n pădure, Joiana – peiorativ botezată astfel, pentru că ea se născuse într-o zi de miercuri – a binevoit să intre-n călduri. Mai pe şleau, vacii îi sfârâiau copitele după o partidă de sex. Operatorul însămânţător, în loc să o „satisfacă” fiziologic folosind taurul din eprubetă, a înzestrat-o în locul cu pricina cu un microfon aflat pe fişa de inventar a băieţilor de la Securitate. (Aflarăm, mai apoi, că văcarul era în atenţia „organelor” din cauza vorbelor deocheate rostite pe şest la adresa celui mai de preţ mulgător al patriei.) Ion, văcarul satului, a dat drumul gândurilor cu voce tare singur fiind în mijlocul turmei, fără să ştie că Joiana avea să îl dea în gât cu aparatul ei de interceptare montat în locul ruşinos. A doua zi, Ion a fost săltat de şeful de post care i-a băgat cu pulanul în cap, la coaste şi pe spinare o lecţie „abgradată” despre munca de partid aflată pe cele mai înalte culmi ale durerii. Povestitorul nu ştie dacă Joiana a fost reabilitată post mortem de CNSAS privind actul de colaborare cu odiosul regim. Ştim însă cu certitudine că boii care au montat vaca sunt şi acum la dispoziţia noii puteri.
Al dvs. Gogu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu