Minte – ioc şi canci - noroc
Se pare că un bizon din judeţul Hunedoara a reuşit performanţa de a cucerii un trofeu rarisim pentru tagma aleşilor locali. Un juriu calificat i-a acordat hunedoreanului nostru distincţia de „Cea mai libidinoasă slugă din Balcani”. Deşi competiţia a fost strânsă, în cursă fiind angajat şi un topometrist care a ratat intrarea în căminul conjugal din cauza coarnelor, până la urmă trofeul a revenit viceprimarului cu vocaţie de râmă. Acesta este dispus să se facă preş la uşa şefului numai ca să îşi păstreze funcţia. Bărbatul a rămas cu caracterul la vedere după ce Fiscul i-a deşirat izmenele şi a pierdut toată agoniseala. Şi când îţi trânteşte norocul uşa în nas, atunci se întâmplă să te lase amanta şi să te arunce şeful în braţele voluptoase ale penalului. Personajul e atât de popular în oraşul său în cât d’a-be-l-am putu ascunde printre rândurile acestei bârfe. Cât despre poză cu bandă pe ochi – nici nu poate fi vorba până nu ne vin şi celelalte date pe fluxul de ştiri al Inspectoratului de Poliţie.
Birjarul cu caleaşca de aur
Aşa a ajuns de poveste unul căruia nu i-a adus Moş Nicolae nuieluşa la timp. (Am stat în cumpănă vreme lungă, cât o zi de clacă, socotindu-ne noi dacă e bine să dăm bârfa asta acum sau ar fi mai nimerit să o lăsăm să se coacă. De vreme ce vă aflaţi citindu-o se vede treabă ne-am tuieşit la minte şi am comis-o). Personajul bârfei este un primar liberal care vorbeşte aproape la fel de bine ca un birjar, face pe dracu-n patru şi scoate bani din orice, are domenii de vacanţă prin străinătate, conduce o primărie potentă în judeţ, da’ nu-i Mircică şi nu-i nici Hada. Mai multe nu putem spune că se strepezeşte subiectul. Se aude că într-atât îi pulsează în vene chemarea străbunilor încât el, om ales (aici doar cu sensul de „votat”), e gata să se ia la întrecere cu regele Cioabă. Şi nu oricum, ci într-un mod cât se poate de insolit. În oraşul lui, la sfârşit de stradă ce dă în câmp îşi ţine fierăria un ţigan priceput. Fierarul lucrează de o bună bucată de vreme la o caleaşcă pe care o poleieşte cu foiţă subţire din aur, la o trăsură imperială cu care vrea să iasă în lume Alesul (aici se poate adăuga şi versiunea corturărească a sângelui albastru). Prin târg e băşcălie mare pe seama pomposului vehicul, însă nimeni nu ne-a putut spune dacă trăsura are coviltirul făcut din marfă purtată pe drumul mătăsii sau e ţesut cu fir trainic smuls din cânepa indiană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu