Linişte: Breaking gossip (sau, în traducere dezlânată, Bârfe de ne-am spart)

Cum a ratat Dumnezeu o relaţie bună cu presa

Era ca la o lună după facerea lumii. Cel de Sus a făcut autoturismul şi a văzut că lucrul acesta e bun. Apoi, la intersecţia Caragiale, colţ cu Popa Tanda, lângă izvorul de lapte şi miere, pe loc cu verdeaţă îşi trata traiul, în mod nepermis şi ilegal, un autoturism de neam bun, aparţinând
conducătorului auto Sorina P., de profesie ziaristă, fără antecedente penale, de vârstă indiscutabilă – cum ar fi scris Bogdan Niţu dacă ar fi fost purtător de cuvânt încă de la facerea
lumii. Cel de Sus, desigur prin serviciile de specialitate, a ridicat maşina şi a dus-o într-un loc din care nici măcar Ucigă-l Toaca nu o mai poate scoate fără ca să plătească. De aici un întreg tărăboi. Cel Prea Înalt a fost ameninţat că va fi dat în gât la ziar de Menajerii traficanţi de tămâie. Într-un final, ziarista Sorina P. a fost nevoită să plătească taxa ca orice muritor de rând. „Gura lumii” vorbeşte despre un iminent armaghedon pornit din adânc împotriva celor de foarte de sus.

Despre jigodism şi lovele
De la bun început vreau să precizez că eu, Al dvs Gogu, cetăţean fără cod numeric personal, dar cu antecedente penale, nu am pupat nici la dos şi nici pe faţă portofelul primarului Mircia Muntean. O bună parte dintre cetăţenii „onorabili” şi preocupaţi de „binele tuturor”, care
fac acum dizertaţii despre neam, onoare şi liberalism sunt foştii pupincurişti care s-au înavuţit pe
spinarea (şi folosindu-se de aplombul) primarului Devei. Lichelele dau de gard camaraderia ca şi cum şi-ar schimba şosetele. De cele mai multe ori la ei ştrinfii puturoşi rezistă mai mult decât o relaţie de camaraderie. Consilierul local Carol Panduru (personaj imaginar ce ar putea fi identificat într-o fotografie cu bandă) a intrat în viaţa publică prin uşa larg deschisă de primarul Mircia Muntean. Surse istorice spun că personajul legendar la care facem referire purta numele de după mă-sa de Szocz şi că era şofer personal al fostului prim secretar Ion Popa pe vremea în care Ceauşescu binevoia să îşi petreacă Ajunul de Crăciun la Târgovişte. Carol a devenit erou al
Revoluţiei nu pentru că ar fi cărat calabalâcul primului secretar la Bucureşti. Rebotezat în mod democratic cu numele de Panduru, beneficiar al unui frate cu rang de general la Timişoara, Carol este obiectul unui dosar penal în povestea celebră a terenurilor din zona gării. El este unul dintre cei care au câştigat bani cu lopata de pe urma relaţiei de prietenie cu primarul Mircia Muntean
şi acum aruncă toate oalele sparte în cârca primarului în timp viaţa lui prinde tot mai mult „ştaif”. Personajul nostru vorbeşte cu dispreţ despre cel care la ajutat să tragă peste costumul
de lichea o înfăţişare aparent umană. În vremuri nu de mult apuse, Fundoianu zicea: „M-am săturat de lichele! Vreau o canalie!” Dacă va trece în istorie, primarul Devei lasă în urma sa împlinită pohta cărturarului.

Amanţii banului public

Aflarăm că de câteva zile nişte băieţi deştepţi, mai sclipitori decât cei din şmenurile cu energie se
ocupă de obţinerea paralelor prin artificii livreşti la licitaţii. Cică afaceriştii vin cu nişte oferte atât de mici ca preţ, încât şi dacă ar confecţiona singuri gaura la macaroană şi tot ar ieşi un preţ mai
mare pe cap de instalaţie furnizată. Farmecul acestei oferte este că el trage după sine o grămadă de acte adiţionale care aduc preţul lucrării la valoarea de piaţă. Acu am zis-o „pe după cuptor” ca să ştie că nu sunt doar ei pe lumea asta, dar vom muta informaţia în pagina de anchete cu siguranţă.

Al dvs Gogu