Gara din Brad este una dintre cele mai frumoase construcţii de acest gen din România. Nepăsarea autorităţilor, lipsa de bani şi trecerea timpului şi-au pus amprenta pe construcţia care se află într-un stadiu avansat de degradare. Fără o intervenţie urgentă din partea autorităţilor care să aloce fonduri pentru renovare, gara din Brad poate să devină o ruină. La ieşirea din Brad spre Oradea, pe partea dreaptă a DN 74 se înalţă solitară o construcţie ce aduce aminte de vremuri mai bune ale acestei zone.
Este clădirea gării din Brad, construită cu mai bine de un secol în urmă. Acum, atât gara cât şi spaţiul din jur arată dezolant, constituind un exemplu edificator al stării economice şi sociale în care s-a afundat întreaga zonă în ultimele două decenii. Clădirea gării brădene a fost construită în stil vienez în 1896, după cum atestă şi girueta în care este decupat anul edificării, instalată pe turnul ce domină construcţia. În timpul lucrărilor de construcţie a fost descoperit întâmplător un depozit de piese din bronz cuprinzând un topor, un vârf de lance şi două brăţări, aparţinând primei vârste a fierului.Gara a devenit repede unul dintre punctele de reper ale Bradului, unul dintre simbolurile zonei, fiind pentru o vreme cea mai masivă construcţie din zonă, până ce i s-au alăturat clădirea Liceului „Avram Iancu” şi cea a cazarmei care a adăpostit batalionul vânătorilor de munte. Localnicii în vârstă îşi aduc aminte că în anii '30-'40 şeful gării a fost Nicolae Beligan, tatăl cunoscutului actor Radu Beligan. Cândva una dintre cele mai frumoase şi impunătoare clădiri de pe valea Crişului Alb, gara din Brad este astăzi aproape o ruină. Deşi a fost declarată clădire de patrimoniu, fiind cuprinsă în Lista Monumentelor Istorice din România, construcţia de pe strada Avram Iancu, numărul 52 din Brad nu a făcut niciodată, în cei 114 ani de existenţă, obiectul unor lucrări de consolidare şi renovare. Curgerea vremii şi multiplele intervenţii pentru adaptarea şi funcţionalizarea edificiului la cerinţele epocii i-au şubrezit structura de rezistenţă. Astăzi, sub elementele arhitectonice ce stau să cadă şi printre marile „pete” ale tencuielii coşcovite cu greu mai poţi bănui splendoarea de odinioară a clădirii.
Municipiul Brad reprezintă staţia finală a liniei de cale ferată Sântana – Brad, dată în folosinţă în anul 1896. Construcţia căii ferate a fost realizată de către Societatea Feroviară „Arad – Cenad” în mai multe etape: tronsonul Arad-Seleuş s-a dat în folosinţă în anul 1876, traseul Seleuş - Ineu în anul 1877, tronsonul Ineu - Sebiş în anul 1881, tronsonul Sebiş-Romaniţa în anul 1889, iar cel Romaniţa - Ocişor în anul 1893. Tunelul de la Vârfuri s-a terminat în anul 1892. Tronsonul Ocişor-Brad a fost finalizat în anul 1896, primul tren intrând în gara Brad la 6 decembrie 1896. Calea ferată a funcţionat în administrarea Societăţii Feroviare „Arad – Cenad” până în anul 1925, când a fost trecută în proprietatea statului român, Ministerul Comunicaţiilor fiind autorizat să ia în exploatare toate căile ferate particulare de pe teritoriile alipite după Marea Unire. Alături de alte active ale „capitalului inamic”, calea ferată particulară Arad – Brad a fost preluată cu întregul ei patrimoniu în valoare de 56.791 acţiuni, în contul despăgubirilor de război pe care le-a primit România de la statele învinse în Primul Război Mondial.
„În scopul finalizării căii ferate pe tronsonul Ocişor – Brad, la 4 iulie 1895 s-a deplasat la Brad directorul Societăţii pentru căile ferate Korosvolgyi, care a avut o consultare cu proprietarii din Brad, cerându-le sprijinul pentru continuarea lucrării de la Hălmagiu la Brad. Conducerea Societăţii germane de mine a promis un ajutor de 20.000 de florini, proprietarul Pataki a oferit opt iugăre de pământ pentru construirea staţiei căii ferate. Ceilalţi proprietari au oferit sume mai mici, în funcţie de posibilităţile lor. Directorul Societăţii pentru construirea căii ferate a promis că până în toamna anului următor va fi adus trenul până la Brad – „ultima staţie deocamdată”. Romulus Neag, Monografia municipiului Brad.
„(...)Şi-atunci a fãcut o şcoală şi a intrat la Căile Ferate Române. Dar târziu de tot mi-am dat seama ce e în sufletul lui. Era impiegat-şef la Brad – Brad e o staţie finală – şi a făcut acolo o grădină frumoasă în faţă şi stătea pe un şezlong şi se uita de-a lungul liniilor (...)”. Amintirile actorului Radu Beligan despre tatăl său, fost şef de gară la Brad.
Cătălin Rișcuța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu