Pentru dezvoltarea zonei Primăria municipiului Brad îşi va desfăşura activitatea spre identificarea programelor de finanţare europeană şi depunerea de proiecte în vedereaatragerii de resurse financiare în zonă. Un exemplu concludent în acest sens este proiectul de reabilitare a Colegiului Naţional „Avram Iancu”, care a obţinut un punctaj ruşinos, fiind respins. O altă direcţie de acţiune este „Înfiinţarea unor întreprinderi care să absoarbă forţa de muncă existentă pe piaţă”. În acest sens ni se spune că există „disponibilitatea autorităţilor locale de a negocia cu posibilii investitori străini, dacă prin investiţiile lor se creează locuri de muncă”. În realitate lucrurile stau însă cu totul altfel. Retragerea recentă a firmei SEWS de la Brad, după ce Primăria nu şi-a respectat promisiunile, este un exemplu edificator în felul cum stau lucrurile „pe bune”. Un alt obiectiv primordial este realizarea de „Investiţii în infrastructură care să permită deschiderea zonei”. Dintre aceste investiţii enumerăm:
- „Reabilitare infrastructură municipală strada Decebal” – nerealizată;
- „Modernizarea/ reabilitarea drumurilor de legătură între Brad şi satele aparţinătoare” – s-au acoperit gropile cu piatră concasată şi nu s-a accesat nici un proiect european pentru modernizarea acestora;
- „Aducţiune de gaz metan şi înfiinţare sistem de distribuţie în municipiul Brad şi comunele limitrofe” – nerealizată;
- „Reabilitarea sistemul de încălzire publică prin modernizarea Centralei Termice cu cogenerare pentru reducerea costului real al gigacaloriei prin producere simultană de energie electrică şi eliminarea pierderilor tehnologice” – nerealizată;
- „Realizarea unei reţele de canalizare pentru zona Decebal, Liceului, I. Creangă” – nerealizată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu