Un banal anunţ pentru convocarea unei consultări publice a pus pe jar locuitorii satului Mihăileni. Încercarea firmei SOCOT S.A. Târgu Mureş, constructorul barajului de la Mihăileni, de a obţine avizele necesare pentru continuarea exploatării agregatelor de balastieră în albia Crişului Alb se loveşte de protestul vehement al localnicilor. Anunţul privind convocarea unei şedinţe de consultare publică în vederea obţinerii autorizaţiei de mediu pentru continuarea lucrărilor de exploatare a produselor de balastieră din albia Crişului Alb a avut parte de reacţia imediată a sătenilor.
În prag de răscoală
Sătenii au cerut o întâlnire cu primarul Traian–Achim Mărcuş pentru a-i solicita să facă toate demersurile necesare pentru stoparea exploatării. La întâlnirea care a avut loc ieri în sala Căminului Cultural din Mihăileni au participat aproximativ 30 de nemulţumiţi. Aceştia i-au cerut primarului să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor publice, cu beneficiarul şi constructorul barajului. Localnicii sunt nemulţumiţi că excavaţiile făcute de-a lungul anilor de către firma SOCOT S.A. au condus la lărgirea albiei râului care a erodat malurile, provocând diminuarea suprafeţelor agricole din luncă. Ei mai spun că extracţia balastului a condus, prin adâncirea albiei, la scăderea nivelului pânzei freatice, astfel încât ei nu mai au apă în fântâni. „Datorită excavaţiilor s-a distrus vegetaţia care susţinea malurile şi apa a erodat pământul. Aşa au fost distruse 25 de hectare de teren agricol”, declară Traian–Achim Mărcuş, primarul comunei Buceş. Sătenii sunt hotărâţi să se opună exploatării şi să blocheze accesul utilajelor spre albia râului peste terenurile despre care spun că le aparţin.
După 20 de ani
Sătenii din Mihăileni sunt nemulţumiţi şi de situaţia incertă a proprietăţilor care trenează de 25 de ani, de când a început construcţia hidrotehnică. Printr-un decret dat în perioada comunistă, oamenii au fost expropriaţi de terenuri şi case. Pentru ei urma să se construiască un cartier de locuinţe la Brad, în zona Poieniţa. În noua zona rezidenţială s-au ridicat câteva case, dar construcţia noului cartier este departe de finalizare. Mai mult decât atât, deşi au fost expropriaţi de bunurile de la Mihăileni, sătenii nu au primit acte de proprietate pentru casele şi terenurile de la Brad, unde figurează drept chiriaşi. Acum locuitorii sunt nemulţumiţi şi de modul în care s-a făcut exproprierea în urmă cu peste două decenii. „Atunci ne-au forţat comuniştii, dar noi vrem să ne despăgubească la valoarea de acum. Nu ni s-a plătit adevărata valoare a proprietăţilor. În plus, nu s-au luat în calcul şi sutele de pomii fructiferi. Ne-au expropriat, dar terenurile au rămas la Cartea Funciară tot pe numele nostru. Actele dovedesc că pământul este tot al nostru şi plătim în continuare impozit pentru el”, spune Nicolae Ştefan, locuitor din Mihăileni. „Cerem să se rezolve problema proprietăţilor. Datorită acestei situaţii noi nu mai putem să facem nici oîmbunătăţire la casele noastre, că nu ştim ce se întâmplă. Nu putem să ne racordăm nici la reţeaua de apă şi ne spălăm la lighean. Să ne spună dacă se mai construieşte barajul, iar dacă nu, să ne lase în pace”, spune şi Traian Pătrui. Sătenii i-au cerut primarului Mărcuş să facă toate demersurile necesare pentru a organiza o întâlnire comună cu parlamentarii din colegiul Brad – Valea Mureşului, cu prefectul judeţului, cu beneficiarul şi constructorul barajului de la Mihăileni.
Constructorii barajului dezvăluie interesele primarului
Conducerea firmei SOCOT S.A. respinge toate acuzaţiile care i se aduc şi spune că toate terenurile despre care este vorba au făcut obiectul unei exproprieri şi aparţin statului român. „Am exploatat într-adevăr balast, dar barajul acesta cu ce credeţi că s-a construit? În anul 2009 noi nu am exploatat deloc din albie pentru că nu am lucrat şi am avut stocuri de balast. Acum a expirat permisul de exploatare şi facem demersuri pentru obţinerea avizelor în vederea continuării extracţiei. Acolo nu există decât o singură problemă şi aceea este aprimarului. El instigă oamenii pentru că are interese în acea zonă. Există o firmă despre care nu ştiu dacă este a lui, dar este în legătură cu el şi care s-a instalat vis-a-vis de Căminul Cultural din Mihăileni. Cu acceptul primarului acea firmă a intrat şi a extras produse de balastieră fără să aibă dreptul, fără acte şi fără să plătească taxe şi impozite. Li s-a atras atenţia să nu mai exploateze şi de aici toată această manipulare a oamenilor. Tot cu acordul primarului a venit şi o firmă din Alba Iulia care a extras pietriş din albie de la o distanţă mai mică de o sută de metri de pilonul noului pod peste Crişul Alb, punând în pericol integritatea construcţiei. Legislaţia prevede că aceste operaţiuni nu pot fi făcute la o distanţă mai mică de 500 de metri. Problema proprietăţilor nu mă interesează pentru că eu sunt doar constructorul lucrării. Este treaba celor de la Apele Române ”, declară Gheorghe Mihancea, director executiv la SC SOCOT SA Târgu Mureş - Şantier Mihăileni.
Cătălin Rişcuţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu