Simplă, fără şcoală prea multă, fără funcţii, fără relaţii suspuse, e foarte bogată, dar avuţiile ei nu stau în conturi ci în puterea de a râde mereu de necazuri de a privi viaţa cu optimism. Dincolo de aspectul fragil, „tanti Ani” a găsit întodeauna puterea de a birui greutăţile vieţii. Timpul care trece îşi poate lăsa urme adânci pe obrazul ei, dar tot ceea ce rămâne este frumuseţea sufletului şi seninătatea cu care încă mai poate privi spre viitor. Ana Goia, cunoscută de cei mai mulţi dintre noi sub apelativul de Tanti Ani, a părărsit satul natal, din judeţul Alba, la vârsta de 23 de ani. Nu a plecat din bătătura mamei cu prea multe, o fustă, o bluză, două linguri, două furculiţe şi o cratiţă pe care şi acum o păstrează ca amintire. A venit în Deva din dorinţa de a găsi un trai mai bun, „servici, păr tăiat, papuci cu toc”, şi asta în ciuda insistenţelor mamei de a rămâna la casa părintească. Despre copilărie vorbeşte cu drag, o copilărie petrecută pe câmp, având grijă de animalele casei. Singura fată din cei patru copii ai familie, tanti Ani nu se sfieşte să recunoască faptul că ea era răsfăţata casei. „Am avut o copilărie frumoasă. Am crescut aşa cum un copil trebuie să crească, în natură. Pot zice că a fost o copilărie sănătoasă. Mama a vrut mereu să rămân lângă ea. Nu m-a lăsat să plec. Îmi aduc aminte că-mi plăcea să cânt muzică populară. Învăţătorul Albu făcea mereu repetiţii cu noi. Avea spectacole, jucam şicântam, şi am cântat până când am plecat la Deva.”, mărturiseşte tanti Ani.
A dat mâna cu Iliescu pe când era „tovarăş”
La Deva a venit alături de soţ. Vremurile de atunci i-au permis să obţină o locuinţă. A venit pe lume primul copil, un băieţel, apoi al doilea. Greutăţile vieţii le-a simţit atunci când s-a hotărât să pornească la drum prin proprile puteri. În `72 s-a angajat ca şi curier la Liceul de Chimie. Firea veselă şi sociabilă au ajutat-o să îşi facă relaţii şi cunoştinţe, fapt care a dus ca mai târziu când a fost înfiinţat Corpul de Pază Militarizată să i se ofere altă slujbă, cea de control la poarta unor diferite instituţii. Astfel a avut ocazia să dea mâna cu însuşi Ion Iliescu. „Lucram atunci la poartă la primărie şi venea pe vreme aia tovarăşul Iliescu. Eraîncrezut, doar dădea mâna cu oamenii, nu vorbea niciodată, în schimb râdea, la fel cum râde şi acuma.”, povesteşte tanti Ani. Despre viaţa de dinainte de revoluţie, tanti Ani spune că a fost mult mai uşoară decât cea din zilele de azi. Cu toate că restricţiile erau mari, nu s-a întâmplat niciodată să ducă lipsă de ceva. „Pe vremea aia mâncam carne de viţel. Puteai să faci până la 15 ani de puşcărie dacă sacrificai viţeii. La mama la ţară îi creşteam până la trei, patru luni. Fiind zonă de munte nu s-a pus problema de colectivizare. Tăiam viţelul noaptea, la lumină de lanternă şi aduceam la Deva pungile cu carne ascunse printre cartofi, sau nuci, sau mere. O puneam în borcane cu sare şi pe borcan scriam carne de porc. Nici măcar copiii mei nu ştiau ce mănâncă. În rest era mult mai uşor traiul. Centrul era plin de oameni că abea puteai merge, acum văd mulţi mai puţini, chiar şi tineri. Ce mă doare e că majoritatea sunt abătuţi.”, povesteşte tanti Ani.
Revoluţionar fără carnet
Când s-a desfiinţat Corpul de Pază Militarizată, în '84, tanti Ani a fost repartizată la fostul abator, unde a lucrat până în 2000, când a înplinit vârsta de pensionare. Unul dintre cele mai dureroase momente din viaţa ei, a fost la revoluţie, când din momentul în care tinerii au ieşit în stradă în Timişoara şi până în 2 ianuarie 1990 nu a ştiut nimic despre unul din fiii săi. „Îmi aduc aminte că primisem de la bunicul meu un radio Albatros. L-am pornit într-o zi şi se vorbea la radio că se trag focuri de armă în Timişoara. Nu am înţeles prea multe atunci. Nora mea mi-a spus că prinsesem postul de radio Europa Liberă. Ascultam încet de frică să nu audă vecinii. Am luat şi eu parte grupului de manifestanţi din Deva, dar cu toate astea nu am carnet de revoluţionar!”, a adăugat tanti Ani.
Sănătate de fier la 65 de ani
Femeie dinamică, tanti Ani nu a putut să stea acasă nici după ce s-a pensionat. Şi-a ocupat timpul liber cu diferite activităţi, menite să-i aducă un surplus de bani pensiei mici pe care o are. Tanti Ani are şase nepoţi, despre care spune că sunt cea mai mare realizare a sa şi pe care îi iubeşte mai mult decât pe proprii copii. „Nepoţeii mei sunt lumina ochilor. Cel mai mic are trei anişori şi opt luni şi cel mai mare are 20 de ani. Îi iubesc mai mult decât îmi iubesc copiii şi fiindcă acum am mai mult timp. Când îmi erau copii mici nu aveam atât de mult timp să le dedic. Îi trezeam la ora cinci ca să-i pot duce la cămin şi eu mergeam la lucru. Pe lângă servici aveam şi alte treburi casnice. Dar am avut norocul să am nişte copiii extraordinar de cuminţi.”, mărturiseşte tanti Ani. La vârsta de 65 de ani, tanti Ani se poate lăuda cu o condiţie fizică de invidiat. E sănătoasă tun şi are o poftă de viaţă cum mulţi dintre cei tineri nu o au.
Irina Năstase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu