luni, 17 mai 2010

Eugen Mihăilă, cântă „să-l ungă la suflet şi pe ăl mai rău om”

Asemeni idolului său, regretatul Drăgan Muntean, interpretul Eugen Mihăilă reuşeşte să aducă în faţa publicului folclorul autentic, cules de pe plaiurile natale. Când se află pe scenă, aduce cu el o parte din sufletul locurilor în care a crescut, aproape de cetăţile dacilor în Munţii Orăştiei. Eugen Mihăilă este născut la data de 1 decembrie 1971, în satul Romoşel din comuna Romos, judeţul Hunedoara. A început să apară pe scene încă de la vârsta de 11 ani, în cadrul festivităţilor şcolare. A prins drag pentru cântec, datorită familie care erau mari iubitori de folclor, tradiţie şi cu frică de Dumnezeu. Lui Eugen îi place să spună că talentul muzical l-a moştenit de la bunicii săi, care au fost preoţi în sat. În vremea copilăriei, când locuia în satul Romoşel, interpretul aştepta cu nerăbdare venirea sărbătorilor de iarnă, deoarece îi plăcea foarte mult să vadă dansul căluşarilor, să urmărească sau să participe la scenetele cu tematică religioasă, organizate de copiii din sat.
„Cu ajutorul studiilor de cantomuzică populară sunt astăzi cunoscut”
În timpul liceului, Eugen Mihailă a decis să urmeze cursuri de specialitate în domeniul muzical. Astfel în 1989 a absolvit Şcoala Populară de Arte din Deva, avându-i ca profesori de canto pe Ica Pop şi regretatul Drăgan Muntean, care de altfel a fost modelul de cântăreţ după care şi-a început cariera de artist. „Îndrumarea bunicilor către arta muzicală tradiţională şi susţinerea părinţilor, a fost completată de răbdarea şi încurajările din partea celor doi profesori de canto. Drăgan Muntean era exemplul pe care vroiam să îl urmez şi fiecare vers cântat de el era ceva de învăţat pentru mine. Profesoara Ica Pop mi-a pus la dispoziţie şi mi-a arătat tot ceea ce se poate în materie de muzică, astfel încât, astăzi pot să spun că sunt mândru de tot ceea ce am realizat ca şi cântăreţ”, a afirmat Eugen Mihăilă.
Amintiri din vremea festivalurilor
Odată cu terminarea liceului, interpretul a îmbrăcat haina militară – căci pe vremea aceea era obligatoriu şi a decis că muzica poate fi cu succes îmbinată şi cu cariera de poliţist. Aşadar debutul ca interpret de muzică populară l-a avut în cadrul Festivalului Pădurenilor de la Poieniţa Voinii, mai apoi fiind invitat de realizatoarea Mărioara Murărescu, să participe în emisiunea „Tezaur folcloric”, difuzată pe postul televiziunii române. De aici au urmat multiple participări la festivaluri de talie naţională şi internaţională, la care a obţinut mereu rezultate deosebite. Unul dintre cele mai dragi festivaluri la care artistului a participat cu drag, este cel de la Corabia, deoarece a fost impresionat de atitudinea publicului faţă de cântul popular din zona Transilvaniei. „La Corabia, muzia ardelenească este foarte apreciată şi publicul de acolo este receptiv la tot ceea ce înseamnă folclor din zona Transilvaniei. Acelaşi lucru îl pot spune şi despre louitorii din sudul ţării, care de asemenea au un respect deosebit pentru muzica şi tradiţiile din Ardeal”, a spus mândru interpretul.
Muzică şi dreptate la un loc
Acum, Eugen locuieşte în Orăştie, este căsătorit şi are doi copii, care, spune el, este posibil să îi urmeze pasiunea pentru muzică. Anul acesta a absolvit Facultatea de Drept de la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad. Şi ca o asemănare cu idolul său, Drăgan Muntean, şi lucrează ca subofiţer de poliţie. Totodată el a preluat conducerea Ansamblului „Ardelenii” din cadrul Inspecoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, după moartea lui Drăgan Munteanu şi alături de colegii săi, continuă să participe la toate evenimentele organizate de instituţie. De-a lungul anilor Eugen Mihăilă a dăruit publicului toată dragostea şi respectul său pentru muzica populară, prin intermediul radioului, televiziunilor, spectacolelor şi nu în ultimul rând punând la dispoziţia ascultătorilor melodii deosebite, care „să-l ungă la suflet şi pe ăl mai rău om”. Mândrele cântece culese de pe meleagurile satului Romoşel sunt puternic valorificate de colindele deosebite, interpretate de Eugen cu tot dragul. „Fac tot ce îmi stă în putinţă, pentru ca să valorific moştenirea pe care o am de la bunici. Cu ajutorul lui Dumnezeu, voi cânta mereu şi sper că măcar o parte din melodiile mele să ajungă la sufletul românilor de pretutindeni. Eu am să fiu mereu reprezentant al folclorului tradiţional românesc şi sunt mândru de asta”, a mărturisit Eugen.
Un nou album cu melodii de la Romoşel
Pentru a dovedi că este cu adevărat păstrător al portului, cântului şi tradiţiilor româneşti, Mihăilă v-a pune la dispoziţia ascultătorilor, un nou album cu melodii cum numai la Romoşel se cântă. Astfel, duminică 20 iunie, de la ora 12, interpretul invită la Costeşti (în aer liber) pe toţi cei care doresc să ia parte la lansarea celui de-al patrulea album, intitulat „Merg cu drag la mine-n sat”. Artistul promite că evenimentul va fi unul de neuitat şi că mâncărurile
tradiţionale cât şi muzica populară vor răsuna „cât îi soarele pe cer”. Artişti precum Petrică Mâţu Stoian, Adrian Stanca, Petrică Moise, Mariana Deac, Iosif Cioclodea, Mariana Anghel, Adina Medrea Hada, Cristian Fodor, Ancuţa Matei, fratele Mihai Mihăilă, Angela Chelaru, Mihai Petreuş sau Fluieraşii din Costeşti, vor fi acompaniaţi de formaţia Codruţ din Deva şi împreună îi vor încânta pe toţi cei prezenţi la lansarea albumului.
 
Georgiana Giurgiu

Un comentariu:

  1. Il ascult de mulți ani pe Eugen Mihăilă, are o voce care te face sa plângi la modul plăcut, este un doinitor ce rar se nasc. Nu înțeleg de ce nu se promovează la posturile TV, este un artist cu o voce de aur. Mult succes și sănătate multă!🌹 ❤️

    RăspundețiȘtergere