joi, 1 aprilie 2010

De 1 aprilie nimeni nu trebuie să scape nepăcălit


Prima zi a lunii aprilie este cunoscută internaţional ca fiind „Ziua Păcălelilor”. Cu toate că originea Zilei Păcălelilor nu se cunoaşte cu exactitate, una din variante susţine că Noe şi-a trimis prima oară porumbelul să caute uscat în ziua de 1 aprilie, când apele nu se retăseseră încă. O altă variantă arată că istoria păcălelilor a început în Franţa, în timpul domniei lui Carol al IX-lea, când a avut loc trecerea de la calendarul Iulian la cel Gregorian. În vechiul calendar, Anul Nou era sărbătorit pe data de 1 aprilie. Carol al IX-lea a ordonat ca prima zi a anului să fie sărbătorită la 1 ianuarie.
Înlocuirea calendarului a creat confuzii în rândul oamenilor care la început nu s-au putut adapta schimbării iar în anii următori au continuat să trimită felicitări şi cadouri rudelor şi prietenilor. În Franţa, precum şi în regiunile francofone din Canada, Belgia şi Elveţia există un ritual în ceea ce priveşte Ziua Păcălelilor. În această zi, care mai este cunoscută şi sub numele de „poisson d’avril”-„peşte de aprilie”, copii se străduiesc să prindă pe spatele adulţilor sau al altor copii peşti din hârtie sau carton, pe care victimele îi poartă pe stradă. Englezii au denumit ziua de 1 aprilie „ziua cucului”, iar victima unei glume făcută în această zi poartă numele de „cuc” sau „prost”. În Japonia această zi este considerată „Ziua Păpuşilor” sau ziua bucuriei celor mici, cărora li se oferă în dar jucării, totuşi nici japonezii nu se dau în lături să recurgă şi la farse. Tradiţia de la noi spune că păcălelile trebuie făcute până la ora prânzului. Farsele făcute după ora 12 se spune că aduc ghinion celui care păcăleşte. De asemenea nu este recomandată căsătoria in zila de 1 aprilie. Se spune că mariajul nu o să dureze iar bărbatul care se însoară va fi sub papucul nevestei.
Păcăleli celebre 
De-a lungul timpului unele farse au rămas celebre. De pildă Filip de Burgundia şi-a chemat bufonul în ziua de 31 martie 1566 şi i-a promis căi va umple căciula cu monede de aur dacă îi va pregăti pentru a doua zi cea mai bună păcăleală, iar de nu îi va tăia capul. Seara a organizat o petrecere la care bufonul s-a prefăcut a fi beat turtă. De ziua Păcălelilor bufonul a fost trezit din somn şi un trimis al regelui i-a spus că a dormit toată ziua şi va plătii neglijenţa cu moartea. Dus în faţa călăului şi aşezat cu capul pe butuc, bufonul a primit în loc de lovitura mortală, o pălitură zdravănă cu un cârnat, în urma căreia s-a prăbușit la pământ fără sa mai dea nici un semn de viaţă. Crezând că bufonul a murit de frică regelui i-a părut rău, dar „mortul” s-a ridicat întinzându-i căciula. Îi reuşise păcăleala. În secolul al XVIIlea consilierul G. Bautru s-a supărat foarte tare pe ducele d’Epermon iar la 1 aprilie a publical volumul „Măreţele fapte ale ducelui d’Epermon”. Toate filele cărţii erau...goale. În 1844, celebrul Edgar Alain Poe a reuşit să crească de zece ori tirajul ziarului „The New York Sun”, după ce a publicat că un balon a traversat Atlanticul în 75 de zile şi urma să aterizeze la New York. Pentru mai multă credibilitate Edgar Alain Poe a ataşat şi un desen. Şi americanii au crezut un anunţ făcut de lanţul de restaurante fast-food  Burger-Food, prin care se făcea cunoscută lansarea unui burger special conceput pentru stângaci, conceput în aşa fel încât ingredientele să curgă numai spre dreapta. Belgienii sunt consideraţi cei mai creduli în privinţa farselor, după ce în 2006 a fost făcut un anunţ pe posturile de radio din care reieşea că datorită tensiunilor crescânde dintre flamanzi şi valoni, umorul în public va fi interzis. O revistă ameriacană a publicat în 1998 un articol de 1 aprilie prin care anunţa că valoarea numărului „Pi” se rotunjeşte în 3,0. anunţul a iscat proteste în întreaga lume. Postul BBC a publicat de 1 aprilie un reportaj despre migraţia anuală a pinguinilor zburători din Antarctica până în jungla amazoniană.
Farse
  • Cea mai haioasă farsă care am păţit-o a fost în vremea când eram student la Sibiu. Împreună cu doi colegi am citit într-un ziar că s-a deschis o fabrică de bere la Sadu şi cei care doresc să deguste berea gratis erau aşteptaţi la ora 8 dimineaţa într-o anumită locaţie ca să fie suiţi în autocare şi duşi la fabrică. toţi trei nu aveam decât o jachetă şi ne-am înghesuit care mai de care să pună mâna pe ea şi să meagă la degustat de bere. Într-un finala câştigat unul din cei doi colegi ai mei, a mers la locaţia stabilită dar a constatat cu amuzament că nu a fost decât o farsă ”, Ioan Rus, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
  • I-a pregătit o farsă de 1 aprilie unui coleg din cadrul partidului. El se pregătea să plece dinlocalitate pentru un examen la facultate dar l-am sunat să-l rog să meargă în locul meu la Bucureşti la o şedinţă unde se va întâlni cu cele mai importante feţe din partid şi că pentru asta trebuia să îşi pregătească un discurs. A doua zi la prima oră a plecat spre Bucureşti. După ce a ieşit din Deva l-am sunat şi i-am zis că nu e decât o farsă. O farsă care mi s-a făcut a fost într-un an când eram în concediu, la pescuit pe lacul Cinciş. Un coleg de partid m-a sunat să vin repede la Deva că în două ore trebuie să intru în direct la OTV. Mi-am strâns toate lucrurile şi uneltele de pescuit şi am plecat la Deva, am mers acasă, m-am pregătit, mi-am luat costumul şi când am ajuns în faţa primăriei mi-a zis colegul că este o farsă de 1 aprilie ”, Cosmin Costa, viceprimarul Municipiului Deva.
  • Acum câţiva ani de 1 aprilie mi-am găsit maşina în parcare cu roata blocată. Am dat o grămadă de telefoane să aflu ce firmă a blocat roata şi într-un târziu am observat că sistemul de blocare era de fapt improvizat din hârtie. De 1 aprilie mi-am sunat toţi prietenii şi i-am chemat la un apartament din Hunedoara ca să mă ajute să transport o mobilă. Când au ajuns la apartament au văzut lipit pe uşă o hârtie pe care scris:„Păcăleală de 1 aprilie! ”,Viorel Arion, deputat PD-L.
  • În general sunt foarte precaut în ziua de 1 aprilie. Această precauţie m-a costat odată în timpul facultăţii. Câţiva prieteni au planificat o ieşire la pescuit. M-au sunat să merg şi eu cu ei. Era o vreme excepţională. Eu crezând că este o farsă de 1 aprilie le-am spus că am să merg dar am rămas în cămin. Până la urmă am fost păcălit, pentru că ei s-au distrat pe malul bălţii şi au prins şi mult peşte. Pot să spun că m-am păcălit singur de 1 aprilie”, Dorin Oliviu Gligor, subprefectul judeţului Hunedoara.
  • Soţul mi-a făcut ce-a mai amuzantă farsă de 1 aprilie. În urmă cu mai mulţi ani a transferat banii din contul comun într-un cont știut numai de el. Am cumpărat atunci un set de mobilier şi mi-a spus că a plătit prin intermediul băncii şi mi-a spus că mobila a costat cam de vreo zece ori ma mult decât costa cu adevărat. Drept dovadă mi-a arătat şi extrasul de cont. După ce m-a lăsat să mă agit din aceată cauză, el amuzăndu-se pe seama mea mi-a spus adevărul. La rândul meu l-am păcălit pe soţ într-o duminică. El era plecat la plimbare cu ATV-ul şi eu l-am sunat să-i spun că a câștigat la loto. A venit atunci repede acasă, foarte bucuros, dar i-a trecut când a aflat că era o farsă”, Georgeta Barabaş, director Agenţia pentru Protecţia Mediului Hunedoara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu