joi, 11 martie 2010

Atac la producţia autohtonă de ouă



Controversa privind calitatea ouălor care provin de la găini „stresate” este pe cale de a fi tranşată de către specialişti, după ce o fundaţie de protecţie a animalelor a susţinut fără nici un fundament ştiinţific ipoteza conform căreia ouăle produse de găinile crescute în cuşti sunt dăunătoare organismului. Disputa a început de la inscripţionarea pe ouă a unei cifre care să ateste modul de creştere al găinilor.

Ouăle care au fost suspectate că ar dăuna sănătăţii sunt cele inscripionate la vânzare cu cifra trei. Asta înseamnă că ouăle provin de la găini care sunt crescute în baterii sau cuşti, fără lumină naturală. Acest lucru se presupune, fără nici o dovadă ştiinţifică, că ar duce la deteriorarea calităţii gălbenuşului. Un alt argument a celor care au lansat ipoteza falsă referitor căreia ouăle marcate cu cifra trei sunt dăunătoare, este compoziţia furajelor folosite pentru hrana găinilor.

Aberaţii fără nici un fundament ştiinţific

O altă ipoteză falsă publicată în presă dar nefundamentată ştiinţific se referă la legătura dintre calitatea ouălelor şi dimensiunea acestora. După mărimea lor ouăle se împart în mai multe categorii, de la mărimea „S” până la „XL”. Ouăle de mărime mică reflectă o slabă performanţă a găinilor. Furajul folosit pentru hrana acestora este factorul care contribuie la calitatea ouălelor. Ipotezele lansate în presă de fundaţia Vier Pfoten s-au dovedit a fi nefondate din punct de vedere ştiinţific, totul fiind o campanie cu scopul de a distruge producţia autohtonă de ouă.

Calitatea furajelor esenţială pentru producţia de ouă

Un important crescător de găini ouătoare din judeţ, societatea AVIS 3000 SA, produce şi comercializează peste 150.000 de ouă pe zi. Furajele cu care sunt hrănite găinile sunt produse în fabrica proprie. Ingredientele folosite în compoziţia furajelor sunt de calitate, şi nu includ făinuri proteice de origine animală, hormoni, stimulatori de producţie şi nici coloranţi care să afecteze nuanţa gălbenuşului sau a cojii de ou. Societatea funcţionează întocmai după legislaţia europeană în domeniu.


„Ipotezele lansate sunt complet false. Ouăle produse de găinile crescute în cuşti sunt mai sănătoase decât cele produse de găinile crescute la sol. Ouăle nu intră în contact cu dejecţile păsărilor, iar riscul infestării cu salmonela nu există. Mărimea ouălelor înseamnă peformanţă, care se obţine din furajele cu care sunt hrănite găinile. Furajele pe care noi le folosim sunt produse în fabrica proprie, iar calitatea cerealelor este principalul criteriu de achiziţionare. Dacă cerealele nu sunt de calitate, indiferent de preţul lor, noi nu achiziţionăm”, a declarat Alina State, Administrator AVIS 3000 SA.

Irina Năstase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu