joi, 11 martie 2010

PNL Hunedoara îşi numără membrii


Revigorarea activităţii organizaţiilor locale constituie o prioritate pentru liberalii hunedoreni. Afirmaţia a fost făcută, ieri, de noul preşedinte al PNL Hunedoara, Mircea Moloţ în cadrul primei conferinţe de presă a noii echipe liberale.

Potrivit liderului liberalilor hunedoreni, o problemă actuală internă o reprezintă baza de date a membrilor de partid. O bază de date incompletă a constituit şi cauza scandalului, izbucnit între Mircea Moloţ şi fostul preşedinte al organizaţiei judeţene, Mircia Muntean, înainte de Conferinţa Judeţeană a PNL Hunedoara. Atunci, Muntean a contestat alegerile, susţinând că sunt nestatutare, însă Biroul Central i-a dat câştig de cauză lui Mircea Moloţ. Tocmai pentru a evita astfel de situaţii, Moloţ vrea ca întreaga bază de date să fie refăcută, prin reînscrierea membrilor. „Refacerea bazei de date este o urgenţă, motiv pentru care vom începe reactualizarea ei încă de mâine (astăzi, n.red.). Nu se poate ca din cei peste nouă mii de membri din judeţ, pe lista de la secretariatul general al partidului să figureze doar 4.800. Chiar şi unii primari liberali lipseau de pe acea listă”, susţine Mircea Moloţ.

Membrii PNL trebuie să se reînscrie

Liderul liberalilor hunedoreni consideră că singura modalitate prin care baza de date va fi corectă şi completă este reînscrierea membrilor. În acest sens, începând de astăzi, fiecare preşedinte de organizaţie locală are la dispoziţie cel mult 60 de zile pentru a definitiva lista cu membri de partid din circumscripţia lui. „Aşteptăm ca oamenii de valoare să intre în partid, oameni pe care să-i putem promova în funcţii de conducere”, a declarat Moloţ.

Simpatizanţi, cu acte

Şi pentru că o bază de date cu membrii PNL nu este suficientă pentru liderul liberal din judeţul Hunedoara, Moloţ se gândeşte chiar la introducerea unui mod de adeziune pentru simpatizanţii partidului. „Degeaba ştiu că o persoană mă simpatizează pe mine sau partidul. Trebuie să avem o evidenţă clară şi a simpatizanţilor pentru ca, în caz de nevoie, să ştim pe cine ne putem baza”, a mai decalat preşedintele PNL Hunedoara.



Mircea Moloţ a fost validat în funcţia de preşedinte PNL, la sfârşitul lunii februarie, de către Biroul Permanent Central, după ce a fost ales de către 90 la sută dintre participanţii la Conferinţa Judeţeană a partidului. Deşi cel care a deţinut anterior această funcţie, timp de mai mulţi ani, Mircia Muntean, a contestat aceste alegeri, susţinând că sunt nestatutare, Biroul Central i-a dat câştig de cauză lui Mircea Moloţ. Muntean a rămas acum doar un simplu membru în cadrul Biroului Permanent Judeţean şi în cel Central, fără vreo funcţie de conducere în partid.

Andreea Lazăr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu