Consilierii au dezbătut propunerile pentru acordarea bugetului fără audienţă. Cele două persoane prezente la începutul dezbaterii au fost reprezentanţii locuitorilor de pe strada Aurel Vlaicu care nu este branşată la reţeaua de apă potabilă. După lămurirea problemei pentru care au venit, oamenii au părăsit sala în care se desfăşura dezbaterea aşa-zis publică.
„Am venit la dezbaterea publică ca să aflăm dacă problema cu care ne confruntăm va fi rezolvată. Noi nu avem apă potabilă curentă. Anii cei de la primărie trimiteau o cisternă ca să ne aducă apă. Oamenii şi-au săpat fântâni dar apa din ele nu este bună. Din ce ne-au spus reprezentanţii primăriei în august vor începe lucrările”, a declarat Maria Amalia Diniş, reprezentant al locuitorilor de pe strada Aurel Vlaicu.
Devenii nu sunt prea interesaţi de banii lor
„Am auzit la televizor despre dezbaterea publică. Dar cred că acolo are voie să meargă numai cine vor consilierii. Nu am auzit de vre-o invitaţie care să spună că putem merge şi noi, oamenii de rând. Dacă aş fi ştiut că se poate intra liber aş fi mers să văd cum se împart banii publici”
Victor Voina
„Nu am auzit despre dezbaterea publică pentru acordarea bugetului. Şi chiar dacă aş fi stiut nu m-aş fi dus. Eu sunt prea bătrân ca să se mai ţină cineva cont de sfaturile şi sugestile mele”
Zaharia Avram
„Nu am ştiut de nici o dezbatere pentru împărţirea bugetului public. Dacă aş fi ştiut aş fi trecut pe acolo din pură curiozitate”
Ion Crişan
Irina Năstase
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu