miercuri, 24 februarie 2010

Deva găzduieşte „Zilele Icoanei”



De astăzi încep la Deva „Zilele Icoanei”, o manifestare de credinţă organizată de cei ce promovează Serile LOGOS, cu binecuvântarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei. Manifestarea este o succesiune de evenimente culturale şi un program liturgic de excepţie.


Într-o perioada de postire, de pregătire pentru bucuria Învierii organizatorii lansează o sărbătoare a imaginii şi a sunetului care „ştiu şi ele să postească...” La Zilele Icoanei sunt aşteptaţi oaspeţi de la Atelierul de iconografie al Mănăstirii Oaşa, Grupul de iconari Sfântul Ioan Damaschinul din Cluj Napoca şi de la Atelierul de iconografie al Mănăstirii Nicula, Sorin Albu, Niculina Albu, Simona Andruşca, diaconul Nicolae Bălan, Dorin Berian, Mihai Barbu, Roxana Chidean, Călin Chifar, Cornelia Giurgiuman, Pr. Ioan Ginşca, Angela Hanc, Cătălin Mătăsaru, Pr. Iulian Nistea, Ioan Popa, Horea Preja, Andrei Rosetti, Teodora Roşca, Bogdan Vlăduţă.

”Postul Mare, vreme de confirmare a identităţii noastre”

Evenimentul se desfăşoară cu binecuvântarea Episcopiei Devei şi Hunedoarei. "Evenimentul „ Zilele Icoanei” este deosebit din mai multe puncte de vedere. Tocmai am serbat Duminica Ortodoxiei, duminică ce are în centrul ei icoana ca sinteză a creştinismului. Să nu uităm apoi că suntem în Postul Mare, vreme de confirmare a identităţii noastre ortodoxe, ori „Zilele Icoanei” ne reafirmă apostolicitatea credinţei pe care o mărturisim. Şi nu în ultimul rând, într-o lume în care simbolurile s-au pervertit, icoana constituie reperul care ne readuce dimensiunea firească a simbolului cu tot ceea ce reprezintă el de fapt", a mărturisit Preasfinţia Sa Gurie al Devei şi Hunedoarei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu