O tânără de aproximativ 17 ani a fost găsită de către Poliţia municipiului Deva în zona gării. De săptămâna trecută, minora se află sub protecţia Direcţiei Judeţene de Protecţia Copilului Hunedoara, iar instituţiile abilitate au început o anchetă pentru a stabili provenienţa sa. În urma expertizei medicolegale, s-a descoperit că fata prezintă retard mintal sever, vârsta sa psihologică fiind de numai 3 ani. Incapacitatea fetei de a comunica îngreunează munca Poliţiei şi a Direcţiei de Protecţia Copilului, care nu au încă nicio pistă care să le indice originea sa. Semnalmentele copilei sunt: păr scut, ochi căprui, 1.50 metri şi 30 de kilograme. Minora apărută de nicăieri în gara din Deva reprezintă primul caz din judeţ care dovedeşte utilitatea noului sistem de alertă privind copiii dispăruţi, introdus la nivel european. Este vorba despre echipa Focus, care poate fi contactată la numărul de telefon 116000, apel gratiut. Această structură se ocupă de centralizarea cazurilor de dispariţie de minori sau identificare de minori a căror identitate este necunoscută, în 11 state din Europa, printre care şi România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu