O adolescentă de 16 ani, din Deva, Alexandra Ionela Robu, este căutată de oamenii legii, după ce în urmă cu două săptămâni a plecat de la domiciliu. Chiar dacă fata a plecat de acasă în data de 20 mai, părinţii au anunţat dispariţia acesteia abia la sfârşitul săptămânii trecute. Poliţiştii au stabilit că minora a părăsit în mod repetat domiciliul, figurând urmărită naţional de două ori. În urma primelor verificări, s-a stabilit faptul că plecarea de la domiciliu a minorei a fost voluntară, existând posibilitatea ca aceasta să se deplaseze pe raza altor judeţe unde probabil se prostituează.
Semnalmentele minorei
Alexandra Ionela Robu are 1,68 metri înălţime, aproximativ 70 de kilograme, constituţie robustă, păr vopsit brunet, tuns scurt, ten măsliniu, ochii căprui, dantură completă, fără semne particulare. La data plecării era îmbrăcată cu o geacă din fâş, albă, un tricou alb, pantaloni din mătase de culoare roşie, adidaşi albi. Minora nu avea asupra sa bunuri, valori sau acte de identitate. Poliţiştii continuă activităţile în vederea depistării minorei. Persoanele care pot furniza informaţii utile găsirii acesteia, sunt rugate să apeleze poliţia la numărul unic de urgenţă 112.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu