Mănăstiri din nordul Moldovei

Situată în Nordul Moldovei, Bucovina, o regiune binecuvantată de Dumnezeu cu o frumuseţe extraordinară se prezintă turiştilor din toată lumea cu o salbă de mănăstiri incluse în patrimoniul UNESCO: Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa. În aceste mănăstiri, unde parcă timpul s-a oprit în loc de secole, se găsesc numeroase valori ale vechii civilizaţii moldovene. Frescele exterioare ale acestor biserici, care le-au făcut pe acestea unice în lume, reprezintă interpretări ale bibliei în diferite ipostaze. Aceste picturi s-au conservat de mai bine de 500 ani, necesitând, cu toate acestea, operaţiuni de restaurare. Alături de aceste lăcaşuri de cult, în Bucovina se găseşte o altă podoabă a spiritualităţi româneşti, Mănăstirea Putna, unde se găseşte mormântul celui mai mare voievod care a domnit peste moldoveni - Ştefan cel Mare. Ceva mai jos de Bucovina, în ţinutul Neamţului, în poienile însorite de la poalele munţilor, există alte mărturii importante ale spiritualităţi acestor locuri. Cel mai vechi lăcas de cult din această zonă este mănăstirea Neamţului, ridicată de câtiva călugări la începutul secolului XIV. Nu departe de aceasta, mănăstirile Văratec, Agapia, Secu, Sihăstria îşi spun turiştilor ce le calcă pragul, interesantele poveşti şi legende vechi de sute de ani.

Mănăstirea Voroneţ

Mănăstirea Voroneţ a fost construită în trei luni şi trei săptămâani, în anul 1488 de către Ştefan cel Mare, şi a fost pictată pe exterior în timpul domniei lui Petru Rareş. Sute de picturi se întâlnesc pe partea exterioară a bisericii, impresionând mai ales nuaţele de albastru folosite din abundenţă. Voroneţul reprezintă una din feţele artei bizantine. Români au preluat din fineţea şi căldura artei bizantine, înlocuind de asemenea elementele dure cu o notă de umanism. De aceea îngerii au chipuri de femei moldovence, arhanghelii cântă la bucium, sufletele ce se ridică la cer sunt îmbrăcate în haine moldoveneşti, iar cele ce ajung în iad poartă turbane turceşti. Cea mai simplă şi mai dramatică pictură este reprezentată de „Judecata de Apoi”, care acoperă întreaga faţadă vestică. Peretele sudic impresionează prin pictură „Arborele genealogic”, o lucrare în care sunt incluse în jur de 100 de personaje. Peretele nordic, cel mai expus la intemperiile vremii mai păstreaza picturi cum ar fi „Moartea lui Adam” şi „Facerea Lumii”.
Mănăstirea Humor

Mănăstirea Humor a fost pictată la exterior, pornind de sub acoperiş şi coborând până la fundaţie, şi seamănă cu o pagină de manuscris acoperită cu miniaturi. Mănăstirea a fost întemeiată de voievodul Petru Rareş şi de cancelarul Teodor, în anul 1530. Biserica este mică şi are o verandă deschisă, arcuită în trei părţi. Picturile exterioare sunt impresionante pentru compoziţiile sale şi pentru portrete. Peretele sudic reprezintă o compoziţie pictată după un poem scris de patriarhul Serghie al Constantinopolelui şi dedicat fecioarei Maria, care a salvat oraşul în timpul atacului perşilor, din 626. Picturile de la Humor au de asemenea şi elemente umoristice. Una din picturi îl reprezintă pe diavol ca fiind o femeie vicleană, glumeaţă şi lacomă, lucru ce poate stârni râsul privitorilor.

Mănăstirea Moldoviţa

Mănăstirea Moldoviţa a fost construită în anul 1532 şi a fost pictată în anul 1537. Ca dimensiuni, ea este mai mare decât mănăstirile Voroneţ şi Humor şi se află aşezată într-o zona înconjurată de păduri, în apropierea Masivului Rarău. Pe pereţii din jurul intrării, în biserică, sunt pictate scene precum „Judecata de apoi”, mai puţin dramatică decât cea de la Voroneţ, „Arborele genealogic”. Una din cele mai valoroase scene de la Moldoviţa este „Asediul Constantinopolelui”, o pictură monumentală. S-ar părea că picturi reprezentând acest moment din istoria Imperiului Bizantin s-au realizat numai în Moldova. Pictura este cea originală pictată în secolul 16. De asemenea, culoarea pedominantă folosită este tot albastrul, la fel ca la Mănăstirea Voroneţ.

Mănăstirea Suceviţa

Se spune ca înainte de zidirea actualei mănăstiri Suceviţa, pe locul ei s-a aflat un schit. Acest schit, cu numele tot Suceviţa, este pomenit în documente din secolele XV şi XVI. Cea mai veche ştire documentară despre mănăstire aparţine lui Grigore Ureche, care ne spune că fii lui Ioan Movilă, sub pretextul de a sfinţi această mănăstire s-au bejenit în 1581, împreună cu alţi boieri. Un alt domnitor care participă la dotarea mănăstirii este Petru Schiopul (1582 - 1591). Alături de familia Movileştilor, un alt ctitor al mănăstirii este Teodosie Barbovschi, monahul de la Probota, care înzestrează mănăstirea cu numeroase obiecte de arta. Mănăstirea are ziduri de 3 metri grosime, înalte de peste 6 metri, cu laturile de 100 x 104 metri, având nişte turnuri impunătoare la fiecare colţ, şi un turn cu paraclis deasupra intrări. Turnurile diferă între ele ca structură, plan şi boltire. Există o scară care urcă până în camera în care se păstrează cele două clopote din vremea ctitorilor, decorate cu stema Moldovei şi armele familiei Movilă.

Mănăstirea Putna

Ideea construirii mănăstirii Putna a aparţinut domnitorului Moldovei, Ştefan cel Mare, în anul 1466. Biserica a fost construită în anii 1466-1469. Ea avea dimensiuni impresionante şi avea mai apoi să devină inima moldovenilor, templu de credinţă, rugăciune şi jertfă. Lăcaşul de cult a fost sfinţit în anul 1470, apoi a fost înconjurat de alte clădiri: o reşedinţa princiară în partea sudică, ziduri şi turnuri de apărare, toate fiind terminate până în anul 1481. Câţiva ani după ridicarea clădirilor şi fortificaţiilor, un incendiu a devastat aşezământul, însă în perioada următoare, biserica a fost restaurată, recăpătându-şi astfel imaginea de la început. Dintre obiectivele de interes ale mănăstirii, care atrag an de an mii de turişti, cele mai importante sunt mormântul lui Ştefan cel Mare şi chilia lui Daniil Sihastrul (situată în apropiere).

Mănăstirea Neamţ

Mănăstirea Neamţ este cea mai veche mănăstire din Moldova. Tradiţiile locale puternice precum şi inscripţia de pe un clopot din sec. al XIX-lea dovedesc existenţa mănăstirii la începutul sec. al XIV-lea. În cronici se vorbeşte cum că nişte călugări ar fi ridicat, cu un veac înainte, o biserică din lemn, numită de istorici „Biserica Albă”, refacută din lemn de stejar la 1402, chiar de Alexandru cel Bun (1400-1431). Primul document scris ce s-a păstrat despre Mănăstirea Neamţ este actul din 7 ianuarie 1407, din vremea lui Alexandru cel Bun. Petru Muşat a zidit aici prima biserică din piatră. După cutremurul din 1471, ctitoria lui fiind zdruncinată din temelii, Ştefan cel Mare (1457-1504) va înălţa o nouă biserică, alături de cea veche şi care va fi sfinţită după bătălia de la Codrii Cosminului. În jurul anului 1980, aici au fost descoperite moaştele unui sfânt necunoscut, fapt care a generat numeroase legende. Locul în care au fost găsite este marcat în prezent în apropierea aleii principale a mănăstirii. La mănăstirea Neamţ există în prezent o icoană despre care se spune că este făcătoare de minuni.

Mănăstirea Văratec

Despre istoria acestui lăcaş de cult se ştie că cea care a avut un rol important în ridicarea lui este Maica Olimpia, care venind de la Schitul de maici de la Durău întemeiază aici o ishie, în Poiana Văratec. Ea va juca de asemenea un rol important în dezvoltarea acestui lăcaş căruia i-a fost de trei ori stareţă. Construcţia actuală a început în anul 1808, acest lucru fiind însemnat şi în inscripţia de pe pridvor. Mănăstirea trece prin vremuri grele, fiind de mai multe rânduri jefuită, călugariţele fiind izgonite sau chiar ucise, unele dintre ele refugiindu-se prin mănăstirile vecine. În anul 1900, mănăstirea a suferit un puternic incendiu, focul mistuind un număr mare de chilii, acoperişul bisericii şi cele două turle din lemn. După acest incendiu, aici a fost construit un nou complex de clădiri care se păstrează şi astăzi. Un alt element de mare atracţie al mănăstirii îl constituie şi mormântul Veronicăi Micle, care se află în apropierea mănăstirii.

Mănăstirea Agapia

Mănăstirea Agapia este una din cele mai cunoscute şi apreciate monumente şi aşezăminte monahale din această parte a ţării. În momentul de faţă mănăstirea este deosebit de importantă datorită picturii executate între anii 1858 şi 1861 de către pictorul Nicolae Grigorescu. Pictura lui Nicolae Grigorescu este realizată în stil neoclasic, având numeroase elemente novatoare precum şi inspirate din operele marilor artişti ai Renaşterii: Rafael, Leonardo da Vinci. Dintre picturile cu o valoare deosebită ce se întâlnesc în acest lăcaş de cult amintim „Punerea în mormânt a Mântuitorului”, executată după Tizian pe arcul dintre naos şi pronaos, „Îngerul păzindu-l pe Tobie”, inspirată din Rembrandt, „Cina cea de taină” din catapeteasmă, „Sfânta Treime” din bolta pronaosului. Lucrarea de căpătâi a lui Nicolae Grigorescu în acest lăcaş rămane „Intrarea Mântuitorului în Ierusalim”, o scenă de mari proporţii care domină peretele de sud al pronaosului.

Mănăstirea Secu

Prima aşezare monahală cunoscută prin împrejurimile actualei mănăstiri datează din perioada anilor 1420 - 1450, când un grup de sihaştri conduşi de călugărul Zosim au ridicat aici o biserică de lemn. Mănăstirea a suferit de-a lungul timpului numeroase pierderi. În secolul al 18 - lea, fiind prădată de tătari, poloni şi austrieci, urmând mai apoi tragicele evenimente din viaţa mănăstirii, din anul 1821, când mănăstirea a fost asediată de oştirile otomane, iar apoi incendiată şi prădată. Aici se află mai multe cărţi de o deosebită valoare cum ar fi: „Cazania” lui Varlam, tipărită în 1643, „Îndreptarea Legii”, tipărită la Târgovişte, în 1652, Evanghelia românească tiparită la Bucureşti, în 1862, Evanghelia slavă, editată la Moscova, în 1760, Evanghelia moldovenească, tipărită la Neamţ, în 1821 şi Evangheliile slavone din 1763 şi 1766. De asemenea, se întâlnesc şi nişte manuscrise importante cum ar fi: „Liturghia Slavona” executată de mitropolitul Varlaam.