Tragicul accident s-a produs ieri, în jurul orei 14:20, în Halta Simeria Veche, iar autoturismul a fost târât 200 de metri pe calea ferată. Conducătorul unui autoturism Volkswagen Golf, Vasile B., de 41 de ani, din comuna hunedoreană Tâmpa, nu a respectat semnalele luminoase şi acustice în momentul în care a trecut calea ferată, iar maşina în care se afla, împreună cu o prostituată, a fost spulberată de trenul Inter City care circula pe ruta Arad – Bucureşti.
Dragostea l-a orbit
Surse neoficiale susţin că bărbatul o racolase pe tânără, Brânduşa B., de 29 de ani, din comuna Turdaş, de pe DN7, unde aceasta îşi aştepta nerăbdătoare clientela. Au stabilit preţul şi au plecat pe un drum de exploatare, care face legătura DN7 cu o fermă agricolă. Nemaiavând răbdare, şi probabil fiindu-i teamă că vreun cunoscut l-ar putea vedea, bărbatul nu a mai ţinut cont de nimic. În momentul în care a intrat pe calea ferată, autoturismul a fost lovit de locomotivă şi târât aproximativ 200 de metri. În urma impactului cei doi şi-au perdut viaţa.
Trafic feroviar dirijat pe o linie
La faţa locului s-au deplasat imediat echipe de poliţişti ai Serviciului T.F., Rutier, Criminalistic, precum şi reprezentanţi ai Ambulanţei şi ai ISU Hunedoara. Traficul rutier şi feroviar în zonă a fost închis, pe durata cercetării la faţa locului, dar nu s-au înregistrat întârzieri de trenuri, circulaţia feroviară fiind dirijată pe dubla I. Vagoanele trenului Inter City implicat în accident au fost tractate în staţia CFR Simeria şi preluate de o altă locomotivă.
Mihaela Tămaş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu