vineri, 14 mai 2010

Prins la furat în supermarchet

Un braşovean a fost prins de poliţişti după ce a furat portmoneul unei femei, în vârstă de 76 de ani, din Deva, care se afla la cumpărături într-un centru comercial din localitate. Oamenii legii au reuşit să-l prindă pe infractor, Jean Ş., de 59 de ani, din comuna Jibert, judeţul Brașov, în mai puţin de jumătate de oră de la comiterea faptei. Planul bărbatului a fost unul foarte simplu.
Odată intrat în supermarchet a profitat de neatenţia femeii, în vârstă de 76 de ani, care a lăsat nesupravegheată, în coșul de cumpărături, plasa în care se afla portmoneul cu suma de 250 de lei. A furat plasa şi a ieşit liniştit din magazin, convins fiind că nimeni nu a observat fapta sa. Însă camerele de supraveghere amplasate în magazin au surprins evenimentul.
Cercetat în libertate
Autor a fost identificat în scurt timp, de poliţişti, pe o stradă aflată la mică distanţă de locul în care a comis fapta având asupra sa plasa sustrasă şi este cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Poliţiştii recomandă
Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii recomandă ca, atunci când vă aflaţi în zona aglomerate să nu lăsaţi nesupravegheate bunurile personale şi să păstraţi portmoneul în buzunarul interior al vestimentației.
 
Mihaela Tămaş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu