joi, 27 mai 2010

Răi-platnicii apăraţi de lege

Furnizorii de utilităţi îi vor putea debranşa pe cei cu restanţe doar în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Această prevedere este cuprinsă într-un proiect de act normativ aflat în dezbaterea Senatului. Proiectul aduce modificări legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, scopul principal fiind eliminarea abuzurilor din partea furnizorilor de utilităţi. Potrivit actului legislativ, furnizorul de servicii va fi obligat să-l invite pe cel care are o datorie la o conciliere directă, în urma căreia să stabilească, de comun acord, termene pentru achitarea debitului. Potrivit prevederilor actuale, furnizorul de servicii poate să acţioneze imediat asupra datornicului pe două căi, respectiv chemarea în instanţă şi debranşarea de la utilităţi. De multe ori, datornicul este chemat în faţa justiţiei, fără nici un avertisment, pentru recupararea unei datorii, chiar dacă suma datorată nu este foarte mare. Concilierea directă între cele două părţi, prin asumarea unui angajament ferm de plată consemnat într-un proces verbal, previne practicile abuzive şi, în plus, îl scuteşte pe furnizor de plata taxelor de timbru.
Debranşare doar cu hotărâre judecătorească
Dacă modificarea legii va fi adoptată, furnizorul de utilităţi va putea să îl debranşeze pe datornic doar după obţinerea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Nu de puţine ori, debitorul este debranşat de la utilităţi printr-o decizie luată unilateral de către furnizorul de servicii, doar în baza unui preaviz. Modificările preconizate aduc o serie de avantaje faţă de vechiul act normativ, dar nu rezolvă în totalitate problemele litigioase dintre furnizorii şi beneficiarii de utilităţi publice. Astfel, noile prevederi se referă doar la situaţia în care între furnizor şi beneficiar există un act contractual individual. Pentru recuperarea datoriilor de la restanţierii aflaţi „la comun” noua lege nu prevede soluţii.
 
Cătălin Rişcuţa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu