Nery Salguero, o boliviancă pe meleaguri hunedorene

Femeia a fost condusă mereu de instictul matern şi adesea impulsionată de puterea dragostei. Capabilă să îşi urmeze jumătatea chiar şi până la celălalt capăt al lumii, femeia a făcut dovada că nu contează unde te afli şi oricât de departe ai fi de locurile de baştină, atunci când iubeşti şi eşti alături de cel drag te poţi simţi acasă. Nery Salguero este o femeie care a demonstrat că dragostea nu are limite. Originară din Bolivia, de trei ani încoace, semnificaţia cuvântului „acasă” înseamnă pentru Nery gospodăria din comuna Brănişca. În urmă cu şase ani când a părăsit ţara de baştină pentru un trai mai bun în Spania, nici ea nu se gândea că drumurile vieţii o vor purta pe meleaguri hunedorene. A plecat de lângă familie din dorinţa de a le putea oferi un ajutor în plus şi pentru ai da fratelui său posibilitatea de a se înscrie la o facultate.

În Spania şi-a întâlnit jumătatea

Viaţa din Spania nu a fost uşoară. A muncit pentru a-şi putea îndeplini promisiunea făcută celor de acasă. După un an a urmat-o şi fratele său. În Spania a fost îngrijitoare pentru o persoană mai în vârstă, apoi şi-a găsit de lucru într-un magazin. Tot aici l-a întâlnit şi pe cel ce urma să-i fie tatăl copiilor şi alături de el a venit în România să-i cunoască părinţii şi pentru a-şi unii destinele. S-au întors în Spania unde s-a născut primul lor copil, un băieţel cu ochi superbi. Criza economică a lovit şi Spania, iar soţul său nu şi-a mai putut găsi un loc de muncă. Astfel, gravidă în luna a cincea, Nery s-a mutat în România, acasă la soţul său. Primul obstacol de care s-a lovit a fost limba română. „Este grea limba română. În Spania nu am vorbit deloc româneşte, soţul meu a vorbit doar spaniolă. Nu am auzit nici un cuvânt de la el. Am mai auzit româneşte la prieteni. După ce am venit aici, aproape un an jumate, nu am vorbit deloc, doar am ascultat. Îmi era greu cu pronunţia. Am început să vorbesc atunci când a început să vorbească şi fiul meu”, mărturiseşte Nery.

„Mă simţeam ca un animal, la circ”

Viaţa în România nu a fost uşoară chiar din primele luni. Ospitalitatea caracteristică românilor nu s-a dovedit a fi valabilă şi în cazul lui Nery. Acest lucru l-a simţit chiar în secţia de maternitate. „Eram trei femei în salon. Eu nu vorbeam româneşte. Fetiţa a avut ceva probleme de sănătate. În fiecare zi asistentele veneau şi aveau grijă de celelalte două femei, le schimbau zilnic aşternuturile. Pe mine nu m-au băgat în seama deloc timp de cinci zile cât am fost internată şi asta m-a durut foarte mult. M-au tratat diferit”, povesteşte Nery. Acum, despre România poate spune că este a doua ei casă. Îi plac locurile de aici, satele şi viaţa la ţară, deşi recunoaşte că, la început, curiozitatea localnicilor din Brănişca o stânjenea. Mereu alături de ea, soţul i-a spus să nu se amărască din pricina oamenilor, sau pentru micile lor răutăţi. „La început când nu vorbeam româneşte mergeam la magazin sau pe stradă şi auzeam cum ziceau că sunt din Bolivia. Erau curioşi şi mă simţeam ca un animalla circ. Soţul mi-a zis să nu îi bag în seamă şi să nu pun la inimă toate poveştile lor. Aici, toţi vecinii îţi pun întrebări şi vor să ştie totul despre tine pentru a avea subiecte de bârfă. Dacă nu află, merg la bar şi acolo află toate poveştile”, spune Nery. Acomodarea nu a fost uşoară. Dacă până atunci când a ajuns în Spania Nery nu văzut niciodată zăpadă, în România consideră că este prea multă. „Prima iarnă a fost grea pentru mine. Nu sunt obişnuită să mă îmbrac atât de gros. Aici trebuie să-ţi iei căte trei sau ptru bluze ca să nu-ţi fie frig şitrebuie să faci focul ca să te încălzeşti. Nici nu am prea ieşit din casă în prima iarnă. Acum m-am mai obişnuit. La început mi-a plăcut şi zăpada, dar acum nu-mi mai place”, spune Nery. Ceea ce i s-a părut curioas la început au fost sărbătorile creştine în care, conform religie, nu se munceşte. În schimb, despre bucătăria românească spune că nu este foarte diferită de cea din Bolivia. Îi plac sarmalele şi spune că şi în ţara sa de origine există astfel de mâncare, numai că se numeşte „ninos embueltos” şi pote fi gătită şi cu frunză de salată. Ceea ce îi lipseşte cel mai mult este brânza de acasă.

Dor de casă

Cu toate că acum şi-a întemeiat o familie, Nery simte mereu dorul de locurile de acasă. Şi-a văzut mama în urmă cu şase ani, iar fratele nu l-a mai revăzut de când s-a mutat în România. Singura modalitate de comunicare este cea telefonică şi asta foarte rar. Viaţa din România este grea. Nery îşi dedică tot timpul pentru îngrijirea celor doi copii şi muncii în agricultură. Mărturiseşte că, împreună cu soţul, nu s-au mutat în România cu intenţia de a rămâne, doar pentru un timp. Din nefericire este o perioadă dificilă şi în Spania, iar locuri de muncă pentru bărbaţi nu se găsesc, iar posibilitatea de a pleca doar ea să muncească nici nu vrea să o ia în calcul. „Muncesc în grădină şi am grijă de copii. Asta îmi ocupă tot timpul şi mă linişteşte. Atunci nu mă mai gândesc la mama şi nici la casă. Aici e bine că poţi munci ca să ai ce mânca. Pentru femei se găseşte de lucru în Spania, dar nu vrem să stăm despărţiţi şi nu o să plec doar eu”, mărturiseşte Nery. Despre Nery, socrii nu au decât cuvinte de laudă. „Este o femeie puternică, muncitoare şi la locul ei. Puţini ar fi cei care ar face ceea ce a făcut ea, să vină într-o ţară în care nu cunoşte pe nimeni şi nu ştie nici limba. A învăţat foarte bine româneşte şi a vrut să facă şi un curs de asistent social, care
s-a organizat aici în comună, dar nu a putut din cauză că a trebuit să aibă grijă de copii”, spune Olivia Denisov, soacra lui Nery.
 

Irina Năstase