joi, 1 aprilie 2010

O nouă societate „de apă” în Valea Jiului

Consilierii au aprobat divizarea societăţii APA SERV în SC APA SERV VALEA JIULUI SA Petroşani şi SC NOVA SERV VALEA JIULUI SRL Petroşani. Noua societate are un capital social de 480.470 lei, transferat prin divizare. Toate drepturile şi obligaţiile corespunzătoare participaţiilor deţinute la această societate comercială îi revin Consiliului Judeţean Hunedoara, pe toată durata asocierii firmei cu judeţul Hunedoara.În urma acestui proiect vor fi extinse reţelele de apă şi canalizare în principalele zone care nu beneficiază de această infrastructură. De această primă etapă a dezvoltării sistemelor de apă şi canalizare vor beneficia un număr de aproximativ 2.000 persoane branşate la reţeaua publică de apă potabilă şi estimativ 24.000 persoane racordate la reţeaua de canalizare menajeră. În urma implementării acestei acţiuni, gradul de acoperire al serviciilor de alimentare cu apă va creşte de la 84% la 90% iar cel al serviciilor de canalizare de la 68% la 90%”, se arată în nota de fundamentare a proiectului. Administratorul societăţii nou înfiinţate este Marius State, desemnat de consilierii judeţeni prin vot secret.
Andreea Lazăr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu