Situaţia tensionată dintre locuitorii cartierului Ceangăi din Hunedoara şi administratorii societăţilor comerciale din zonă este pe cale de a se încheia pe cale amiabilă. Cel puţin asta susţine prefectul judeţului Hunedoara, Attila Dezsi. Reprezentantul guvernului în teritoriu a reuşit să pună faţă în faţă părţile implicate iar promisiunile şi angajamentele luate de agenţii economici care îşi desfăşoară activitatea în zona Ceangăi din Hunedoara sunt foarte optimiste.
Concluzii roz bombon
Negocierile purtate ieri s-au soldat cu rezultate, la nivel declarativ, peste aşteptări. Astfel, societăţile comerciale sau dovedit extrem de generoase, angajându-se să construiască, pe cheltuială proprie, un drum industrial cu o lungime de circa 400 de metri, printr-o zonă nelocuită pentru a evita tranzitarea autovehiculelor grele pe străzile din partea rezidenţială. Traficul efectuat acum pe străzile Ecaterina Varga şi Carpaţi va fi deviat pe noul drum, pe lângă Fabrica de Pâine, spre Bulevardul Traian. În trei săptămâni un colectiv mixt format din reprezentanţi ai municipalităţii şi ai firmelor se vor întâlni pentru a stabili traseul noului drum şi starea juridică a terenului pe care urmează să fie amplasat acesta. De asemenea agenţii economici au acceptat să contribuie, împreună cu autorităţile locale, la reabilitarea străzilor Ecaterina Varga şi Petöfi Sandor. În următorii doi ani SC Proserv Sa Hunedoara îşi va muta activităţile economice din zonă, pe amplasamentul eliberat urmând să se construiască locuinţe de serviciu pentru angajaţi. Aceeaşi societate sa angajat să amenajeze, pe cheltuială proprie, canalizarea străzii Ecaterina Varga.
Problemele ceangăilor vor fi rezolvate prin noul PUG
Potrivit prefectului, în viitor activităţile economice din zonă se vor reduce semnificativ. „În acest moment se află în lucru noul Plan Urbanistic General al municipiului Hunedoara. Prin noile reglementări urbanistice, în viitor va fi interzisă orice activitate economică în această zonă. Excepţie fac societăţile comerciale care deţin deja autorizaţii de funcţionare”, a declarat Dezsi Attila. Reprezentantul executivului în teritoriu nu a dat însă garanţii că societăţile care vor investi în infrastructura din aceea zonă îşi vor putea prelungii autorizaţiile de funcţionare după expirarea acestora. Prefectul a mai afirmat că starea de sănătate publică din cartierul Ceangăi va fi monitorizată în continuare.
Cătălin Rișcuța
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu