O viaţă trăită după reguli şi obiceiuri ţigăneşti

De cele mai multe ori sunt marginalizaţi de societate, sunt consideraţi hoţi, sunt arătaţi cu degetul pe stradă. Majoritatea oamenilor se grăbeşte să îi condamne, însă puţini sunt cei care le cunosc trecutul, obiceiurile, tradiţiile şi modul de viaţă. Ei sunt ţiganii tradiţionali, care locuiesc la periferiile oraşelor, în cartiere formate numai din membri de etnie rromă şi care se ghidează după regulu specifice etniei.

„Umblau cu căruţele, dar nu aveau corturi. Când ploua, dormeau în căruţele lor cu coviltir. Vara, pe timp frumos, dormeau unii sub căruţă, alţii – sub cerul liber, iar cei mai bătrâni – în căruţă, pe perne. Iarna, îşi lua fiecare familie o casă cu chirie de la ţărani. De obicei, stăteau la aceeaşi gazdă care i-a ţinut şi cu un an în urmă. Nu umblau pe departe, se duceau mai mult prin satele
unde erau cunoscuţi. De pe acolo nu-i alunga nimeni. Mai mult, sătenii îi aşteptau în fiecare an pe aceeaşi vreme cu lucrul... Făceau lucrări de fierărie, dar prelucrau şi arama, legau care şi
căruţe, potcoveau cai şi boi, confecţionau căldări de aramă şi toate cele de trebuinţă ţăranului în gospodărie şi la câmp, ori reparau ce era stricat. Femeile brodau ii pentru ţărănci, torceau lâna, făceau ciururi şi mai ajutau şi la câmp. Cele bătrâne descântau. Se zice că făceau lucru adevărat”, scrie profesorul hunedorean Costică Băţălan în cartea sa, „Nestemate din folclorul rromilor” (Rromane Taxlaja), despre viaţa rromilor nomazi.
Una dintre comunităţile de rromi nomazi (tradiţionali) care locuiesc pe teritoriul judeţului Hunedoara se află la Orăştie. Câteva familii de rromi s-au stabilit aici la începutul anilor ’70. „Pe
vremea aceea, rromii nu erau primiţi oriunde. Foarte puţine oraşe acceptau comunităţi de rromi. În Orăştie, primarul de atunci i-a lăsat să se instaleze la marginea oraşului, în Dealul Bemilor,
unde stau şi astăzi, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi locuitori din oraş”, explică Rafael Şandor, profesor de limba rromani la şcoala „Dr. Aurel Vlad”.
Lina Rostaş (foto) s-a mutat în Orăştie în ’69, din Satu Mare. Femeia spune că, în ciuda greutăţilor pe care rromii le întâmpinau în perioada comunismului în relaţia cu autorităţile statului, pe atunci
se trăia mai bine. Erau negustori de cai şi căldări, dar lucrau şi la câmp. „Lucram la Colectiv, aveam averi şi pământ, dar ne-or luat tot. Am rămas fără cai şi aur şi zestre. Veneau la cinci
dimineaţa şi ne luau tot. După aia Colectivul s-a închis şi nu mai aveam unde să muncim”, povesteşte Lina. Femeia locuieşte împreună cu familia în Orăştie, într-o casă micuţă, dar
cochetă. Are şapte copii: trei băieţi şi patru fete. Bărbaţii sunt plecaţi la muncă, pentru a aduce bani în casă, iar femeile se ocupă de tot ceea ce înseamnă gospodărie.

Familia are importanţă primordială în comunităţile de rromi

Romii au reprezentat întotdeauna o comunitate cu o cultură originală şi cu o strategie de viaţă de tip simbiotic, caracterizată prin marginalizare, oprimare, menţinere în profesii marginale,
discriminare, sărăcie. Strategia de viaţă a comunităţii rrome a prezentat avantajul de a supravieţui secolelor de discriminare, marginalizare şi prigoană, dar a devenit şi o barieră în calea modernizării. Încă din istorie, aceste comunităţi şi-au dezvoltat un set de obiceiuri
legate de evenimentele importante ale vieţii, cât şi o producţie artistică de tip folcloric specifică. Dar cea mai mare importanţă din viaţa ţiganilor o are familia. Totul gravitează în jurul familiei:
relaţii sociale şi economice, educaţia şi transmiterea meşteşugurilor şi tradiţiilor, securitatea şi protecţia individului. Din această cauză, căsătoria în comunităţile rrome se face la vârste fragede:
17-18 ani pentru băieţi şi 13-15 ani pentru fete. Căsătoria timpurie la rromi rezidă din tradiţia veche indiană, tipurile de căsătorii fiind ierarhizate de Codul lui Manu. „Cui îi place fata asta
şi are copil mic, face legământul şi la 15 ani se mărită. Dar băiatul trebe să fie la fel ca ea”, povesteşte Lina Rostaş. În căsătoriile între rromi se respectă decizia părinţilor. De multe ori, copiii nu se cunosc, nu s-au întâlnit niciodată până în momentul căsătoriei. Părinţii sunt cei care aleg partenerul copilului, care întotdeauna trebuie să fie de acelaşi rang. La peţit mergeau toţi părinţii. „Socrii mici” merg să vadă dacă e fată bună şi harnică. Şi dacă le plăcea şi le-o dădea, după aia cumpărau porc, viţel, băutură şi mergeau la peţit. Şi făceau petrecere mare”, spune ţiganca. „Eu m-am măritat la 19 ani. Nunta mea a ţinut două – trei ceasuri, nu ca acuma o
noapte întreagă. Uite aşa cum îi acolo (n.r. în iarbă), puneam perini, aduceam blide şi acolo ţineam, numai cu rudele apropiate. Eu l-am cunoscut pe bărbatu-meu că a crescut cu mine în şatră”, îşi descrie Lina nunta.
De asemenea, în familiile de rromi s-a pus dintotdeauna accent pe stabilitatea căsătoriei. Odată legat jurământul, bărbatul se poate despărţi de femeie doar în două situaţii: dacă timp de şapte
ani femeia nu i-a dăruit bărbatului niciun copil sau dacă, timp de 11 ani, femeia a născut numai fete, niciun băiat. În alte situaţii, divorţul este interzis. La fel sunt interzise şi căsătoriile între fraţi, însă mai sunt practicate căsătoriile între rude de gradul al doilea sau mai îndepărtate.

Primatul bărbatului în cultura rromilor

În cultura rromilor, bărbatul este capul familiei, el este cel care aduce banii în casă, iar femeii îi revin toate celelalte treburi gospodăreşti, de la tăiatul lemnelor, până la curăţenie şi gătit. Femeia este considerată „spurcată”, motiv pentru care femeia nu are voie să ia apă din vas dimineaţa, înaintea bărbatului, ca să se spele, pentru a nu spurca apa. De asemenea, este interzis ca femeia să treacă prin faţa cailor legaţi la căruţă sau prin faţa unui bărbat străin, îmbrăcată sumar. În acest caz, femeia îi spune bărbatului „întoarce- te, frate”. Potrivit profesorului Costică Băţălan, ceea ce denotă că femeia este impură este expresia pe care bărbaţii rromi o rostesc când vorbesc
despre femei: „nevastă-mea, să ierţi”. De asemenea, după ce a născut un copil, timp de şase săptămâni, femeia nu are voie să meargă la fântână sau să iasă între animale sau oameni. În toată această perioadă, ea mănâncă din aceeaşi farfurie şi bea din aceeaşi cană. Descrişi, cel mai adesea, prin termeni care ţin de social şi economic, decât prin trăsăturile lor culturale, rromii rămân o mare necunoscută pentru majoritatea populaţiei României. Ei fac parte dintre minorităţile transnaţionale care nu posedă un teritoriu de origine şi care împrumută din
culturile şi caracteristicile ţărilor în care trăiesc. Conştiinţa lor colectivă este de aceea diferită de cea a altor minorităţi, constând într-un mod de viaţă distinct şi în apartenenţa la grupuri informale.

Andreea Lazăr