miercuri, 24 martie 2010

Drepturile pacientului văzute prin ochi de copil

Copii cu mâini sau picioare rupte, care se îndreaptă spre spital. Asta au desenat micuţii de la grădiniţa Liceului Pedagogic astăzi, în cadrul unei acţiuni organizate de Asociaţia Antiparkinson. Desenele au fost realizate în cadrul unui concurs intitulat „Cum văd copiii respectarea dreptului pacienţilor” şi a marcat Ziua Europeană a Drepturilor Pacientului.
Potrivit preşedintelui Dan Răican, sărbătorirea zilei drepturilor pacientului s-a făcut în rândul copiilor deoarece aceştia trebuie să înveţe de mici ce drepturi au şi cum să le solicite în cazul în care aplicabilitatea lor nu vine de la sine. „Dorim să conştientizăm populaţia, în special copiii, despre existenţa persoanelor cu dizabilităţi. Această campanie
de conştientizare va începe de astăzi (ieri, n.red.) cu Ziua Europeană a Drepturilor Pacientului şi se va încheia în 12 aprilie, odată cu Ziua Mondială a Bolnavilor de Parkinson. Vrem să învăţăm tânăra generaţie că există oameni cu dizabilităţi care necesită o îngrijire specială”, a declarat preşedintele Asociaţiei Antiparkinson, Dan Răican.
 
Desenele lor vor fi expuse la Bruxelles
„Am desenat o fetiţă pe care mama sa o duce la spital pentru că şi-a rupt mâna”, explică o fetiţă desenul pe care la realizat. Deşi sunt încă mult prea mici pentru a ştii ce înseamnă o persoană cu dizabilităţi, copiii au aflat că bolnavii au nevoie de ajutorul celor din jur. „De un om bolnav trebuie să avem grijă, să-i dăm medicamente şi să-l ducem la spital”, a spus un alt copil. Desenele realizate de copii vor fi trimise partenerului de proiect de la Bruxelles, iar cele mai reprezentative vor fi expuse în cadrul unei galerii ce se va deschide în Palatul Parlamentului European.



Andreea Lazăr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu