Două liceene din Petroşani, ambele în vârstă de 16 ani, au dispărut acum patru zile. Dispariţia lor a fost anunţată de părinţii fetelor. Poliţiştii au început căutările, însă fără nici un rezultat.Claudia-Dorina Juglea a dispărut joi dimineaţă, în jurul orei 07:30. Elevă la un liceu din municipiul Petroşani, Claudia a plecat de acasă spre şcoală, însă nu a mai ajuns la cursuri. Echipa operativă formată din poliţişti din cadrul Birourilor de Investigaţii Criminale şi Ordine Publică şi criminalişti au început cercetările. Astfel ei au aflat că adolescenta a plecat împreună cu o colegă de liceu care se numeşte Ana Maria Popa. Poliţiştii au verificat şi au făcut investigaţii la barurile din oraş, în rândul prietenilor şi a rudelor celor două adolescente. Toate eforturile lor au fost însă în zadar. Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Petroşani pentru ca adolescentele să fie găsite.
Semnalmente
Claudia-Dorina Juglea

Ana Maria Popa
Are următoarele semnalmente: înălţime 1,60-1,65 metri, păr şaten tuns la nivelul umerilor, faţă lunguiață, ochi verzi, constituţie astenică şi este îmbrăcată cu un hanorac îmblănit, model cu carouri de culoare gri şi negru, pantaloni tip jeans de culoare neagră, încălţată cu pantofi tip sport din material textil de culoare albastră,fără alte semne particulare vizibile. Persoanele care pot furniza informaţii utile anchetei sunt rugate să apeleze poliţia la numărul unic de urgenţă 112.
Maria Bulz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu