A renunţat la serviciu pentru a deveni bonă la copilul său. Nu şi-a dorit în mod excepţional acest lucru, însă împrejurările l-au determinat să o facă. Este cazul unui tânăt tătic din Deva. Raul Lungu şi-a luat rolul de tată în serios încă din primele săptămâni de la naşterea copilului său.

Copilul are nevoie de ambii părinţi
Lipsa unui părinte în creşterea copilului dăunează dezvoltării psihologice a acestuia. Asta susţin psihologii care afirmă că ambii părinţi sunt importanţi în educaţia copilului, fiecare având roluri bine determinate. „Cel mai important în creşterea copilului este săi fie ambi părinţi alături deoarece rolurile acestora sunt schimbate în funcţie de necesităţile copilului. Un lucru pe care l-am observat în activitatea mea de până acum, eu lucrând foarte mult cu copiii, este acela că un băiat crescut de mamă nu este maturizat foarte tare, acesta fiind foarte mămos. În cazul unui copil crescut doar de tată, latura afectivă a acestuia este mult diminuată faţă de situaţia în care ar fi contribuit şi o femeie la educaţia sa. Faptul că taţii aleg să se ocupe de creşterea copiilor încă de la o vârstă foarte fragedă a micuţilor nu trebuie neapărat să aibă o influenţă negativă asupra educaţiei acestora, atât timp cât şi mama se implică activ în dezvoltarea psihologică şi comportamentală a copilului”, a declarat psihologul şcolar, Dan Oltean.
Cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului este de 85 la sută din media veniturilor mamei realizate în ultimele 12 luni, însă cu un nivel minim de 600 de lei şi maxim de 4.000 de lei. Există şi în judeţul Hunedoara zeci de tătici care primesc o indemnizaţie maximă pentru creşterea copilului, dar majoritatea primesc suma minimă. Numărul total al persoanelor care se aflau în luna februarie în plata indemnizaţiei pentru creşterea copilului a fost de 3.800. Unul dintre bărbaţii aflaţi în această situaţie a recunoscut că, în aceste vremuri, concediul de creştere a copilului reprezintă o garanţie că patronul nu te poate trimite în şomaj.
Andreea Lazăr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu