joi, 20 mai 2010

Trădări şi manevre de culise în Consiliul Local Hunedoara


Încercarea eşuată de schimbare a viceprimarului municipiului Hunedoara, Dan Robert a iscat reacţii dure din partea tuturor părţilor implicate. „Împricinatul” Dan Robert acuză PSD că şi-a încălcat cuvântul semnând un protocol de colaborare cu PDL. Pe de altă parte social-democraţii o acuză de trădare pe consilierul Bianca Farcaş care a lipsit de la şedinţa de marţi făcând astfel jocurile liberalilor. Viceprimarul Dan Robert, susţine că nu ar fi fost necesară convocarea unei şedinţe extraordinare pentru schimbarea sa din funcţie, iar proiectul iniţiat de cei opt cosilieri PSD, PD-L şi PC ar fi putut fi introdus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe.
Urăsc trădarea, dar iubesc pe trădător
Viceprimarul Hunedoarei a pus la îndoială seriozitatea celor opt consilieri din cauza unei greşeli de redactare a convocatorului în care a apărut o greşeală privind data desfăşurării şedinţei (n.red. luni, 18 mai). Totodată Dan Robert a ţinut să mulţumească public consilierului PSD, Bianca Farcaş, pentru că nu a luat parte la şedinţa extraordinară, interpretând gestul acesteia ca fiind o respectare a protocolului nescris dintre partidele care formau majoritatea în consiliul local al municipiului Hunedoara. Pe de altă parte colegii de partid ai consilierei PSD o acuză pe aceasta de trădare. Tot de trădare îi acuză viceprimarul şi pe consilierii PSD care au bătut palma cu PDL în încercarea de a-l înlătura din funcţie. Dan Robert a menţionat şi faptul că ar fi de acord cu demitarea sa din funcţie atâta vreme cât motivele invocate ar avea bază legală, totodată infirmând existenţa unor tensiuni între el şi primarul Ovidiu Hada şi faptul că i s-ar fi retras dreptul la semnătură. Viceprimarul a catalogat motivele expuse în nota de fundamentare a proiectului depus de cei opt consilieri ca fiind „motive de talcioc”.
Protocolul nescris a fost încălcat
Conform spuselor lui Dan Robert, consilierul Dan Bobourţeanu îşi doreşte să ocupe funcţia de viceprimar, iar susţinerea s-a a fost votată în şedinţa de vineri a Biroului Municipal PSD Hunedoara. Totodată viceprimarul acuză cei opt consilieri că reprezintă interesele unui singur grup de persoane. „Aceste jocuri politice au eşuat pentru că mai există şi oameni de onoare. Între PNL şi PSD s-a încheiat un protocol nescris, iar PNL-ul l-a respectat întodeaua. În decembrie am mers cot la cot cu PSD-ul pentru susţinerea lui Geoană, iar consilierii psd-işti prin acţiunile din ultimele trei şedinţe au demonstrat că au destrămat majoritatea din Consiliul local”, a declarat Dan Robert, viceprimarul municipiului Hunedoara.
Şi protocolul scris a fost încălcat
Pe de altă parte prin lipsa de la şedinţă a consilierului PSD Bianca Farcaş a fost încălcat protocolul scris între social-democraţi şi democrat-liberali, care ar fi trebuit să susţină împreună schimbarea viceprimarului liberal. De fapt Bianca Farcaş a căzut într-o cursă întinsă involuntar de preşedintele PSD, Victor Ponta. La presiunile unui grup filoliberal condus de deputatul Laurenţiu Nistor, care s-a opus schimbării din funcţie a viceprimarului de hunedoara cu un reprezentant al PSD, Victor Ponta i-a cerut liderului judeţean al partidului pe care-l conduce să nu pună în discuţie deocamdată „mazilirea lui Dan Robert. În aceste condiţii chiar cu constituirea cvorumului proiectele de hotărâre privind schimbarea viceprimaruzlui şi numirea reprezentantului PSD pe locul vacant nu ar fi fost luate în discuţie.
 
Irina Năstase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu