marți, 18 mai 2010

Prinşi băuţi la volan

Poliţiştii surprind, tot mai des, şoferi în stare de ebrietate conducând maşini pe drumurile publice. În acest sfârşit de săptămână două persoane s-au ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. „Cel mai tare din parcare” a fost un bărbat din Călan care, beat fiind, a pornit hoinar pe drumuri cu o maşină furată. Duminică dimineaţa, puţin peste ora trei, DANIEL H., de 24 ani, din municipiul Deva, a fost depistat de poliţişti în timp ce conducea un autoturism pe str. Mihai Eminescu după ce a consumat băuturi alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la Spitalul Judeţean Hunedoara - Deva, unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice. Un alt şofer beat, de această dată din Călan, care conducea un autoturism pe DJ 687, din direcţia Călan – Hunedoara, a trecut de pasajul suprateran peste calea ferată din zona Strei după care a pierdut controlul volanului şi a intrat cu maşina în şanţul din partea dreaptă a direcţiei sale de mers. În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că bărbatul nu poseda permis de conducere iar autoturismul implicat în accident a fost sustras de pe strada 1 Mai din Călan, unde se afla parcat cu cheile în contact şi motorul oprit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu