marți, 18 mai 2010

Eveniment cultural – ştiinţific la Brad

Ieri a avut loc la Casa de Cultură a municipiului Brad lansarea volumului „Spirit critic şi europenism în gândirea social–politică românească de până la 1868”, scris de Florin Marian Ştefan. Autorul este cadru didactic la Colegiul Naţional „Avram Iancu” din Brad, dar prin volumul lansat ieri dovedeşte că nu are doar valenţe de dascăl valoros, ci şi de cercetător. Cartea este o lucrare ştiinţifică reprezentând transpunerea tezei de doctorat a autorului, susţinută la Universitatea „Babeş–Bolyai” din Cluj–Napoca. Volumul, apărut la Editura „Argonaut”, a beneficiat de o prezentare avizată şi incitantă a profesorului universitar clujean Sorin Mitu, specialist în istoria mentalităţilor. „Cartea aceasta este despre spiritul critic. În sens restrâns, spiritul critic a reprezentat o direcţie încultura română, un stil de a reflecta transformările dramatice petrecute în societatea românească din urmă cu 150 de ani. Modelul ideologic al spiritului critic a fost conservatorismul apărut ca o reacţie la modernizare. Gândirea conservatoare a propus o viziune specifică, un răspuns la problema schimbărilor din societate. Conservatorismul acceptă schimbarea ca pe un rău necesar, iar spiritul critic este modalitatea de a faceacceptabilă această schimbare, de a arăta nu doar ceea ce este rău, ci şi ceea ce este bun în ea”, a spus Sorin Mitu în alocuţiunea sa. Câteva aprecieri a rostit şi conferenţiarul Valentin Orga, editorul cărţii. Lucrarea analizează modul în care s-a născut şi s-a manifestat conservatorismul în toată societatea românească, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea până la 1868. Sunt abordate o serie de teme care au stat în atenţia intelectualităţii româneşti conservatoare, precum problema revoluţiei sau reformei, sau cea a democratizării societăţii. Partea de consistenţă a volumului este analiza scrierilor intelectualilor care au născut spiritul critic în cultura română, punând în evidenţă într-o formulă inteligentă şi abilă ce au preluat aceştia din ideologia conservatoare. Deşi volumul se adresează mai ales specialiştilor în domeniul istoriei culturii şi ideilor politice, evenimentul cultural a stârnit interes în rândul brădenilor, sala în care s-a desfăşurat manifestarea fiind ocupată în întregime.
 
Cătălin Rişcuţa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu