vineri, 21 mai 2010

Cele 10 mistere ale Bibliei (continuare din numărul de vineri,14 mai)

5. TRIBURILE PIERDUTE
Misterul: Ce s-a întâmplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui Israel? Încă de când asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, în secolul VIII i.Chr., misterul continuării vieţii lor din acel moment s-a adâncit cu timpul, fără a se fi elucidat vreodată. Unde s-au dus? Sunt legitime declaraţiile unor grupuri contemporane, care pretind că descind direct din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2.700 de ani în urmă, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. În anii 722-721 i.Ch., Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au dispărut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate către Mesopotamia superioară şi Medes, Siria şi Iraq din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost văzute de atunci. Sau nu e chiar aşa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci cand Dumnezeu i s-a revelat în timp ce acesta părăsea Padn-Aram, şi l-a binecuvântat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatăl câte unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin. În Ţara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a întemeiat câte o regiune diferită de o parte şi de cealaltă a Râului Iordan. După o perioadă mai îndelungată, o monarhie a fost stabilită, dar odată cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat în două. Triburile s-au despărţit pe linii politice şi teritoriale, cu Judah şi Benjamin în sud, loiali casei Davidiene, şi restul triburilor în nord, conduse prin succesiune monarhică. Triburile sudice constituie rădăcinile istorice ale celor mai mulţi evrei aşa cum sunt ei cunoscuţi astăzi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare că au fost eliminate pentru eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: „Îi voi lua pe fii lui Israel şi îi voi aduna de o parte şi aduce pe pământul lor. Şi nu vor mai fi împărţiţi în două regate”. Peste secole şi continente, cuvintele profetice au sădit în sufletele evreilor ideea că cei din aceeaşi seminţie vor fi readuşi laolaltă şi vor reconstrui regatul Domnului. Dar întâi, cele Zece Triburi Pierdute trebuie să fie găsite. Există unele izvoare care atestă că urmaşi ai acestor triburi ar fi fost găsiţi în Persia şi în peninsula Arabă de către Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care în 1165 s-a angajat într-un periplu prin lume, vizitând cu predilecţie comunităţile evreieşti. Totuşi, rămăn numai presupuneri.
4. FARAONUL EXODULUI
Misterul: Cine a fost faraonul Exodului? Este limpede că acest atribut îi aparţine faraonului care stăpânea Egiptul Antic în perioada când Moise a despărţit apele Mării Roşii şi şi-a condus poporul către libertate, în ceea ce a rămas cunoscut drept Exodul. Dar cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul că în acest episod din Biblie nu i se atribuie o identitate concretă? În mod logic, pare relativ uşor de dedus, făcând o paralelă între momentul Exodului şi faraonul Egiptului de la acea vreme. Însă şi asupra Exodului planează dispute privind data exactă a evenimentului biblic. Cercetătorii au conchis, descifrând încadrarea cronologică sugerata în Regi 6:1, că Scripturile ar avansa anul 1445 i.Chr. ca an al Exodului. Dacă informaţia este corectă, acesta s-a întamplat în cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea. Totuşi, conform unor informaţii suplimentare din Vechiul Testament, reiese că predecesorul lui Amenhotep, Thutmose al III-lea ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat în Regi 6:1 care ar fi stăpânit suficient de mult (54 de ani) încât să fie pe tron în momentul plecării lui Moise şi să moară la scurt timp după întoarcerea acestuia în Egipt. Aceasta ar însemna ca Thutmose III să fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep II faraonul Exodului. Cea mai comună imagine închipuită în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul menţionat în Vechiul Testament, deşi nu există dovezi documentare sau arheologice că acesta ar fi avut de a face cu Molimele Egiptului sau că i-ar fi urmărit pe sclavii evrei în timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare bănuială şi asupra lui Merneptah, în forma unui poem al aşa-numitului Israel Stale: „Israel a fost şters de pe faţa pământului... seminţia lui nu mai există”. Totuşi, nu se poate spune că reiese din această frază vreo evidenţă care să susţină ferm identitatea unui anume faraon în poziţia celui din timpul Exodului.
3. ARCA LUI NOE
Misterul: Unde este Arca lui Noe? Cel târziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea (275 - 339 d.Hr.), episcop în Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine, până în zilele noastre, rămăşiţele fizice ale Arcei lui Noe au făcut subiectul fascinaţiei şi căutarea lor un important domeniu de activitate atât pentru creştini, cât şi pentru evrei şi musulmani. Până recent, în ciuda oricăror pretinse observări şi expediţii, nicio dovadă fizică a arcei nu a putut fi descoperită. Această căutare a primit stigma de „vânătoare de vrăjitoare” din partea câtorva arheologi. Căutătorii arcei au avut puţine indicii care săi ghideze spre artefact, dincolo de menţiunea din Geneza a „munţilor din Ararat”. Până la începutul secolului XXI, două candidate principale pentru explorare au ieşit la suprafaţă: aşa-numita anomalie Ararat, în apropierea vârfului muntelui Ararat ( denumită „anomalie” deoarece era până recent doar o imagine aeriană şi din satelit care arată ca o zonă înnegrită a zăpezilor şi a gheţii de pe vârf) şi situl de la Durupinar, în apropiere de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele vârf Ararat. Totuşi, de curând, un grup de exploratori chinezi şi turci aflaţi în căutarea relicvelor biblice a anunţat că este posibil să fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4.000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa susţine că a colectat specimene din lemn dintr-o structură de pe Muntele Ararat, aflat în estul Turciei, cărora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile în urma cu 4.800 de ani, o perioadă ce coincide cu cea în care se crede că a avut loc Potopul lui Noe. „Nu suntem 100% siguri că este vorba despre Arcă dar, în proporţie de 99,9 la sută, despre ea este vorba”, a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de documentare din Hong Kong şi membru al echipei de 15 oameni aflată pe urmele Arcei lui Noe. Structura descoperită de parteneriatul chinezo-turc avea câteva compartimente, dintre care unele conţineau cuşti din lemn, în care se crede că erau ţinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita guvernului de la Ankara să aplice pentru statutul de Patrimoniu International UNESCO, astfel încât situl recent descoperit să fie protejat în timp ce săpăturile arheologice vor fi performate în jurul său. Conform poveştii biblice cuprinsă în Vechiul Testament, Dumnezeu a decis să reverse un potop asupra Pământului după ce a văzut cât era de decăzut şi i-a spus lui Noe să construiască o arcă, unde să ofere adăpost câte unei perechi din fiecare specie de animal. După ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a rămas încremenită pe un munte. Mulţi cred că Muntele Ararat, cel mai înalt punct din regiunea în care se află, este locul unde Arca lui Noe şi ocupanţii săi au revenit pe sol.
2. ŞARPELE ISPITITOR
Mister: Cum arătau animalele înaintea Păcatului Originar? Dar omul? „Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mânanci în toate zilele vietii tale!” (Geneza, 3:14). Fragmentul „pe pântecele tău să te târăşti”, rostit ca o pedeapsă din partea Creatorului, face destul de evident faptul că înaintea acestei osânde, şarpele, aşa cum îl ştim astăzi, arăta altfel sau, cel puţin, dispunea de un alt mijloc de locomoţie. Care să fi fost acesta? Avea oare şarpele aripi şi zbura, înainte să fie condamnat la o viaţă de târâtoare, sau măcar nişte membre cu ajutorul cărora se deplasa pe pământ, asemenea şopârlelor? Date fiind forma şi dimensiunile şerpilor, indiferent de specia lor de provenienţă, este destul de greu de imaginat că ar fi avut aripi sau chiar picioare. În cel mai bun caz, puteau arăta ca nişte miriapozi, dar cu siguranţă nici această caracteristică locomotorie nu le-ar fi înlesnit într-un mod deosebit deplasarea, astfel încât privarea de zecile de picioruşe să vină ca o damnare.
1. FUGA LUI CAIN
Misterul: Mai existau şi alţi oameni pe Pământ în afară de Adam, Eva, Cain şi Abel? Cine i-a făcut? „De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni mă va ucide. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: „Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi”. Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, ca tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a născut Irad”, Geneza (4:14-18). Prima parte a acestei înşiruiri de versete doar ridică întrebări şi lasă loc de speculaţii. O analiză foarte riguroasă poate genera o dezbatere pornind de la sintagmele „oricine mă va întâlni” şi „tot cel ce va ucide pe Cain”, în condiţiile în care Adam, Eva şi Cain erau singurii oameni de pe Pământ, deducând din informaţiile biblice de până la acel moment. Dar, cu destulă indulgenţă, se poate considera că atât Dumnezeu cât şi Cain făceau referire la Adam, Eva şi animalele de pe Pământ prin cuvantul „oricine”, chiar dacă pare nefiresc. Dar faptul că, plecând după ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus în ţinutul Nod, despre a cărui construire de către Dumnezeu nu se menţionează nimic în prealabil, iar acolo şi-a găsit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care, la rândul lui, a devenit părinte, pune la îndoială foarte multe premise originare. Atât ţinutul Nod, care nu avea de ce să fie catalogat astfel dacă nu era populat şi deci format de cineva, cât şi soţia lui Cain sunt două elemente extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avansează ideea că în afara perechii originare, Adam şi Eva, care i-au zămislit pe Cain şi Abel, mai existau oameni, despre a căror existenţă nu se menţionează nimic în versetele de început, din Geneză. Chiar daca ar fi să acceptăm ideea că aceştia erau tot copii ai lui Adam şi ai Evei, încrucişarea lui Cain cu o femeie ar fi însemnat legătura cosangvinică cu nici mai mult nici mai puţin decât sora lui. Nu ştim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, însă un episod incestuos, fără nicio mustrare sau pedeapsă divina ulterioară - cel puţin menţionată în Biblie - este prezentat foarte explicit în Vechiul Testament. După episodul Sodoma şi Gomora, singurul drept credincios şi supravieţuitor este Lot şi cele două fiice ale sale. Imediat după distrugerea celor două oraşe: „Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi s-a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: „Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!” Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zi a zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: „Iată, eu am dormit astănoapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!” Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: „Este din tatăl meu”. Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: „Acesta-i fiul neamului meu”. Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi.” Geneza 19:30-38.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu