marți, 4 mai 2010

Aleşii Hunedoarei se încurcă în tainele votului secret

Numirea unui reprezentant în Adunarea Generală a Acţionarilor la SC Eco Sid SRL, firmă aflată în subordinea Consiliului Local Hunedoara, a provocat confuzie şi controverse la ultima şedinţă a aleşilor locali. Deşi, sunt la jumătatea mandatului, consilierii locali ai municipiului Hunedoara încă nu ştiu care este procedura corectă pentru votul secret. Pentru ocuparea postului au fost propuşi doi candidaţi – Răzvan Mareş (susţinut de primarul Hada şi de consilierii liberali, a cărui numire părea să fie o simplă formalitate, puţin înainte de şedinţă) şi Iulian Făgădar (candidat intrat în competiţie pe parcursul dezbaterilor pe proiect, propus de conservatori şi susţinut de majoritatea partidelor politice reprezentate în Consiliul Local). De îndată ce omul primarului a ratat numirea, au început controversele şi contestaţiile.
Cabina de vot a fost scoasă la mica înţelegere
Susţinătorii lui Răzvan Mareş au cerut anularea votului secret prin care a fost ales Iulian Făgădar, pe motiv că nu s-a votat în cabina de vot. Consilierul (PC) Tatiana Vasilescu a încercat să îşi convingă colegii de Consiliu că reluare votului în cabina de vot ar rezolva conflictul, însă o bună parte dintre aleşii locali au refuzat această variantă. „A fost o înţelegere de comun acord nefolosirea cabinei de vot şi până astăzi nu au existat probleme de acest gen. Păi, dacă e aşa, ar trebui să se anuleze toate hotărârile care au fost supusevotului secret...Unde ajungem aşa?”, a fost de părere Ana Aurelia Chiş , consilier local din partea PDL. Într-un final, hotărârea a fost validată, urmând ca Prefectura să rezolve situaţia în cazul în care vor exista contestaţii. Un amănunt „de culoare”, demn de menţionat este acela că aleşii locali ai Hunedoarei au cerut informaţii despre cei doi competitorii după ce şi-au exprimat votul… Cam ca soldatul sovietic care întâi execută ordinul şi după aceea se gândeşte la ceea ce a făcut.
 
Georgiana Giurgiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu