Nu este întâmplător faptul că împăratul Traian a stabilit centrul administrativ al provinciei Dacia în Ţara Haţegului. Şi nici interesul turiştilor străini pentru această zonă aflată la poalele Munţilor Retezat cu o densitate copleşitoare de obiective turistice. „Am stat doar o săptămână în Ţara Haţegului”, a declarat Johan Wimschneider, „dar cred că aveam devoie de cel puţin o lună ca să pot vedea şi înţelege tot ceea ce este minunat aici”.
Turistul german care a făcut această mărturisire nu a exagerat deloc pentru că în Ţara Haţegului pe o rază de câţiva zeci de kilometri se înghesuie realmente o mulţime de obiective turistice. Crestele semeţe şi lacurile glaciare ale Parcului Naţional Retezat la Rezervaţia de Zimbrii, Ruinele capitalei provinciei Dacia – Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetuza, Mănăstirile de la Prislop şi Retezat, Bisericile construite în secolul al XIV–lea sunt doar câteva dintre obiectivele turistice ale zonei. Prea puţin cunoscută şi valorificată de turiştii români, Ţara Haţegului atrage în fiecare an o mulţine de vizitatori din străinătate.
Turistul german care a făcut această mărturisire nu a exagerat deloc pentru că în Ţara Haţegului pe o rază de câţiva zeci de kilometri se înghesuie realmente o mulţime de obiective turistice. Crestele semeţe şi lacurile glaciare ale Parcului Naţional Retezat la Rezervaţia de Zimbrii, Ruinele capitalei provinciei Dacia – Ulpia Traiana Augusta Sarmisegetuza, Mănăstirile de la Prislop şi Retezat, Bisericile construite în secolul al XIV–lea sunt doar câteva dintre obiectivele turistice ale zonei. Prea puţin cunoscută şi valorificată de turiştii români, Ţara Haţegului atrage în fiecare an o mulţine de vizitatori din străinătate.
Turismul istorico – religios
Unul dintre punctele de atracţie ale Ţării Haţegului sunt nenumăratele relicve ale începutului ortodoxiei în spaţiul românesc. „Bisericile de la Sântămăria Orlea, Ostrov, Colţ, Strei şi mai ales cea de la Densuş depăşesc ca importanţă spirituală mănăstirile Moldovei, pentru că atestă vechimea credinţei ortodoxe pe meleagurile româneşti”, afirmă profesorul Dorin Alicu cercetător la Muzeul Transilvaniei din Cluj. Continuitatea vieţii spirituale a oamenilor din aceste locuri stă la originea unei civilizaţii unice în spaţiul actual al României. După retragerea Aureliană, la poalele Retezatului a rămas, se pare, un puternic centru cultural şi religios, format din populaţia romană şi cea autohtonă. Numai aşa este explicabilă adevărata erupţie de credinţă întâlnită pe aceste meleaguri la sfârşitul secolului al XII-lea, când familii înstărite din regiune, cnezi şi voevozi locali ctitoresc primele lăcaşuri sfinte, unele chiar pe locul unor temple romane. Călătorul care coboară din Retezat prin Gura Zlata spre Haţeg întâlneşte în cale Schitul Retezat, ctitorie nouă, a actualului Episcop de Vârşeţ, Daniil Partoşanu, legat de aceste locuri din vremurile când a slujit la Biserica din Densuş şi a fost duhovnic măicuţelor de la Mănăstirea Prislop. Construit în 1999, într-un răstimp de doar cinci luni, micuţa biserică se continuă aproape firesc cu semeţia crestelor care urcă spre cer ca o punte între schit şi Dumnezeu. Simplitatea bisericii şi a călugăriţei care veghează asupra ei contrastează cu opulenţa vilelor apărute pe valea Râului Mare, ca o pată a vieţii cotidiene efemere. În biserica nouă, fără pictură şi iconostas, poate fi admirată o icoană lucrată de Părintele Arsenie Boca, mentor al ctitorului schitului Daniil Partoşanu şi foarte legat de Mănăstirea Prislop, unde este de altfel înmormântat. Nu este întâmplător faptul că la poalele Retezatului s-a ridicat un schit nou, că unul dintre sfinţii necanonizaţi ai Românilor, Părintele Arsenie Boca, s-a retras în Ţara Haţegului la Mănăstirea Prislop şi a cerut să fie adus şi înmormântat aici după ce a fost surghiunit de autorităţile comuniste departe de aceste locuri.
Moştenirea romană
Continuitatea romană în spaţiul Ţării Haţegului este dovedită de Biserica din Densuş. Se pare că, la origini, această biserică a fost un templu roman închinat zeului Marte, construit în secolul II. Stau mărturie coloanele care susţin turla bisericii, cândva horn pentru evacuarea fumului de la arderea jertfelor, masa altarului, construită din blocuri de piatră romane, construcţia iniţială se pare în formă de patrulater, caracteristică templelor romane. Cu timpul, odată creştinaţi, locuitorii au transformat vechiul templu în biserică, adaptându-l după canoanele noii credinţe. La începutul secolului al XIII-lea, această biserică exista deja în forma sa actuală, fiind de la început Ortodoxă, după pictura aflată în interior.
Continuitatea romană în spaţiul Ţării Haţegului este dovedită de Biserica din Densuş. Se pare că, la origini, această biserică a fost un templu roman închinat zeului Marte, construit în secolul II. Stau mărturie coloanele care susţin turla bisericii, cândva horn pentru evacuarea fumului de la arderea jertfelor, masa altarului, construită din blocuri de piatră romane, construcţia iniţială se pare în formă de patrulater, caracteristică templelor romane. Cu timpul, odată creştinaţi, locuitorii au transformat vechiul templu în biserică, adaptându-l după canoanele noii credinţe. La începutul secolului al XIII-lea, această biserică exista deja în forma sa actuală, fiind de la început Ortodoxă, după pictura aflată în interior.
Prima casă a Domnului
Între două braţe de râu, care coboară din Retezat, în 1284 exista deja satul Ostrov, atestat prima dată prin biserica sa, construită pe ruinele unei aşezări romane care avea menirea de a păzi drumul lui Traian, ce unea Ulpia Traiana Sarmizegetusa cu Sarmizegetusa Regia. La 1360, aici este cunoscut primul protopop din istoria românilor, Petru de Ostrov, care era şi preşedintele camerei juzilor. În această biserică avea loc judecarea celor care comiteau delicte, având pe lângă menirea sacră, religioasă, şi rol de tribunal, cea mai veche instanţă de judecată cunoscută în România. Biserica a fost pictată în secolul al XIV-lea de un pictor nomad, venit pe aceste meleaguri se pare din sudul Dunării, de origine slav, după cum atestă icoanele lucrate de el. Biserica a fost construită din pietre romane, şi pavată cu cărămidă romană. Ulterior, a fost tencuită şi pictată atât în exterior, cât şi în interior. Din pictura exterioară s-a păstrat foarte puţin în decursul timpului. În biserică se păstrează o icoană foarte frumoasă „Hodighiatria – Icoana maicii Domnului Îndrumătoarea”, una dintre cele mai frumoase picturi medievale din ţară, fiind din păcate destul de afectată de timp şi răutăţile oamenilor. Partea de maizănoapte a fost distrusă odată cu incursiunea ungurilor în Transilvania, generalul Bucov a demolat numeroase biserici, printre care se pare că şi pe cea din Ostrov. Unul dintre clopotele bisericii datează de la 1643, fiind cel mai vechi din Transilvania. În biserică se află câteva morminte ale familiei cneazului de Ostrov, ctitor al lăcaşului de cult. Este de remarcat faptul că biserica este înconjurată cu blocuri de piatră reprezentând monumente funerare romane. Pe unele dintre acestea se pot citi şi acum inscripţii latine.
Între două braţe de râu, care coboară din Retezat, în 1284 exista deja satul Ostrov, atestat prima dată prin biserica sa, construită pe ruinele unei aşezări romane care avea menirea de a păzi drumul lui Traian, ce unea Ulpia Traiana Sarmizegetusa cu Sarmizegetusa Regia. La 1360, aici este cunoscut primul protopop din istoria românilor, Petru de Ostrov, care era şi preşedintele camerei juzilor. În această biserică avea loc judecarea celor care comiteau delicte, având pe lângă menirea sacră, religioasă, şi rol de tribunal, cea mai veche instanţă de judecată cunoscută în România. Biserica a fost pictată în secolul al XIV-lea de un pictor nomad, venit pe aceste meleaguri se pare din sudul Dunării, de origine slav, după cum atestă icoanele lucrate de el. Biserica a fost construită din pietre romane, şi pavată cu cărămidă romană. Ulterior, a fost tencuită şi pictată atât în exterior, cât şi în interior. Din pictura exterioară s-a păstrat foarte puţin în decursul timpului. În biserică se păstrează o icoană foarte frumoasă „Hodighiatria – Icoana maicii Domnului Îndrumătoarea”, una dintre cele mai frumoase picturi medievale din ţară, fiind din păcate destul de afectată de timp şi răutăţile oamenilor. Partea de maizănoapte a fost distrusă odată cu incursiunea ungurilor în Transilvania, generalul Bucov a demolat numeroase biserici, printre care se pare că şi pe cea din Ostrov. Unul dintre clopotele bisericii datează de la 1643, fiind cel mai vechi din Transilvania. În biserică se află câteva morminte ale familiei cneazului de Ostrov, ctitor al lăcaşului de cult. Este de remarcat faptul că biserica este înconjurată cu blocuri de piatră reprezentând monumente funerare romane. Pe unele dintre acestea se pot citi şi acum inscripţii latine.
Primele ctitorii ortodoxe
Cnejii din ţara Haţegului, de origine română, au avut un rol important în construirea bisericilor şi mănăstirilor din zonă. Prima mănăstire din ţară se pare că a fost ctitorită de cneazul Cânde, lângă una dintre cetăţile sale aflate la poalele Retezatului. Mănăstirea şi cetatea Colţ sunt înconjurate de fascinante povestiri şi un mister aparte. Castelul, subiect al romanului „Castelul din Carpaţi” al lui Jules Verne, avea rol de refugiu, a fost construit în jurul anului 1280. În preajma anului 1310, la poalele stâncii unde se afla castelul, cneazul Cânde ridică Biserica Mănăstirii Colţ. De la început, biserica a fost ortodoxă. A fost construită cu elemente caracteristice bisericilor din zona Haţegului: acoperiş piramidal al turnului din piatră, contraforturi, arce cu material din piatră făţuită. Chiliile călugărilor se aflau în turn şi se pare că viaţa monahală a început aici odată cu edificarea bisericii. Pictura interioară a fost făcută în jurul anului 1350 de acelaşi pictor Ştefan, care a pictat şi bisericile din Ostrov şi Densuş. Apar câteva elemente etnografice specifice zonei Haţegului, elemente comice, oarecum în contradicţie cu doctrina bisericească, ceea ce demonstrează că meşterul zugrav era localnic sau cunoştea foarte bine etnologia zonei. Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul originală, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coajă de copac, ace de brad, sâmburi de cireş sălbatic şi nu cu câlţi, aşa cum se obişnuieşte. După 1870, atât biserica, cât şi castelul au fost părăsite datorită maghiarizării familiilor nobiliare din zonă şi trecerea acestora la catolicism sub presiunea Budapestei. Cunoscutul scriitor Jules Verne dedică un roman Castelului Colţ. În 1820, el scrie „Castelul din Carpaţi”, aflând despre acesta şi despre alte locuri sacre adăpostite de Retezat de la o prietenă din Homorodul de Braşov şi de la o verişoară a scriitorului francez care locuia în Timişoara. În toamna anului 1994, ieromonahul – părinte Calinic Teslevici, venit de la Mănăstirea Bodrog din judeţul Arad, a găsit biserica în ruine. În naos era o uriaşă groapă de gunoi, iar în altar era loc de refugiu pentru caprele sătenilor. Din pereţii bisericii sau păstrat foarte puţine fragmente, doar turla şi altarul erau întregi, dar pictura, deşi păstrată, era foarte degradată. „Prin voinţa Domnului şi truda slujitorilor săi, la poalele Retezatului, vechea Mănăstire Colţ trăieşte din nou ani de glorie întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, aidoma tuturor bisericilor vechi şi noi din Ţara Haţegului” spune cu mândrie Episcopul Aradului Hălmagiului şi Hunedoarei Timotei Seviciu. În zonă se află şi bisericila de la Strei - localitate situată între Călan şi Haţeg - construită la începutul secolului al XIV–lea. Iar la doar cinci kilometri de Haţeg biserica reformată de secol XIV de la Sântămăria Orlea şi castelul familiei Kendefi din aceeaşi localitate.
Cnejii din ţara Haţegului, de origine română, au avut un rol important în construirea bisericilor şi mănăstirilor din zonă. Prima mănăstire din ţară se pare că a fost ctitorită de cneazul Cânde, lângă una dintre cetăţile sale aflate la poalele Retezatului. Mănăstirea şi cetatea Colţ sunt înconjurate de fascinante povestiri şi un mister aparte. Castelul, subiect al romanului „Castelul din Carpaţi” al lui Jules Verne, avea rol de refugiu, a fost construit în jurul anului 1280. În preajma anului 1310, la poalele stâncii unde se afla castelul, cneazul Cânde ridică Biserica Mănăstirii Colţ. De la început, biserica a fost ortodoxă. A fost construită cu elemente caracteristice bisericilor din zona Haţegului: acoperiş piramidal al turnului din piatră, contraforturi, arce cu material din piatră făţuită. Chiliile călugărilor se aflau în turn şi se pare că viaţa monahală a început aici odată cu edificarea bisericii. Pictura interioară a fost făcută în jurul anului 1350 de acelaşi pictor Ştefan, care a pictat şi bisericile din Ostrov şi Densuş. Apar câteva elemente etnografice specifice zonei Haţegului, elemente comice, oarecum în contradicţie cu doctrina bisericească, ceea ce demonstrează că meşterul zugrav era localnic sau cunoştea foarte bine etnologia zonei. Din punct de vedere tehnic, pictura este cu totul originală, gletul care constituie suportul acesteia fiind armat cu coajă de copac, ace de brad, sâmburi de cireş sălbatic şi nu cu câlţi, aşa cum se obişnuieşte. După 1870, atât biserica, cât şi castelul au fost părăsite datorită maghiarizării familiilor nobiliare din zonă şi trecerea acestora la catolicism sub presiunea Budapestei. Cunoscutul scriitor Jules Verne dedică un roman Castelului Colţ. În 1820, el scrie „Castelul din Carpaţi”, aflând despre acesta şi despre alte locuri sacre adăpostite de Retezat de la o prietenă din Homorodul de Braşov şi de la o verişoară a scriitorului francez care locuia în Timişoara. În toamna anului 1994, ieromonahul – părinte Calinic Teslevici, venit de la Mănăstirea Bodrog din judeţul Arad, a găsit biserica în ruine. În naos era o uriaşă groapă de gunoi, iar în altar era loc de refugiu pentru caprele sătenilor. Din pereţii bisericii sau păstrat foarte puţine fragmente, doar turla şi altarul erau întregi, dar pictura, deşi păstrată, era foarte degradată. „Prin voinţa Domnului şi truda slujitorilor săi, la poalele Retezatului, vechea Mănăstire Colţ trăieşte din nou ani de glorie întru slava lui Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, aidoma tuturor bisericilor vechi şi noi din Ţara Haţegului” spune cu mândrie Episcopul Aradului Hălmagiului şi Hunedoarei Timotei Seviciu. În zonă se află şi bisericila de la Strei - localitate situată între Călan şi Haţeg - construită la începutul secolului al XIV–lea. Iar la doar cinci kilometri de Haţeg biserica reformată de secol XIV de la Sântămăria Orlea şi castelul familiei Kendefi din aceeaşi localitate.Turismul montan
Iubitorii asensiunilor montane în Munţii retezat au punct de plecare Haţegul. Porţile retezatului de nord se deschid din trei puncte: Valea Râul Mare de la cabana Gura Zlata; Cârnc, de la Cabana Pietrele şi Râuşor. Retezatul este unul dintre cele mai spectaculoase masive montane din Carpaţi. Crestele sale ascuţite oglindite în zecile de lacuri glaciare reprezintă o atracţie şi o provocare în acelaşi timp pentru iubitorii muntelui.Indiferent de anotimp, Retezatul are ceva spectaculos în priveliştile remarcabile care se deschid în faţa călătorului ajuns aici pe poteci strâmte, ce şerpuiesc de-a lungul pârâurilor şi torentelor ce coboară din munte. În zilele senine şi în special iarna, de pe văile Stânişoara şi Pietrele se zăresc în zare spre Nord, Munţii Apuseni cu Vârful Biharia şi Platoul Găinii. Înaintea lor şerpuieşte Valea Mureşului, iar petele de culoare apărute pe cer definesc locul unde ar trebui să se găsească oraşele. Frumuseţea piscurilor ascuţite ale Retezatului, a văilor sălbatice, a şeilor ce unesc vârfurile este inegalabilă. Necesitatea protejării faunei şi a florei bogate din acest colţ de Rai a determinat transformarea în 1953 a fostului fond de vânătoare al Casei Regale în Parcului Naţional Retezat. În prezent, Parcul Naţional se întinde pe 38.047 hectare şi este alcătuit din: Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele (1.630 ha) – zonă cu protecţie strictă, zone cu regim special de conservare şi zone-tampon. Rezervaţia ştiinţifică „Gemenele – Tăul Negru” este destinată exclusiv cercetării ştiinţifice. Numele ariei protejate este dat de două lacuri deosebit de frumoase situate pe teritoriul rezervaţiei. Accesul în rezervaţie se face prin Gura Zlata spre casa-laborator Gemenele cu aprobarea Academiei Române, forul tutelar al Rezervaţiei. Rezervaţia este închisă în partea de nord de vârfurile Zănoaga, Judele, Bucura şi Retezat. În această zonă nu se desfăşoară activităţi turistice sau industriale. În zonele cu regim special de conservare nu este permisă exploatarea pădurilor, dar sunt acceptate păşunatul tradiţional şi turismul, cu anumite restricţii privind camparea, care este permisă doar în zone desemnate special pentru asta. Focul trebuie să fie aprins numai în vetre special amenajate. Zonele tampon sunt cele cuprinse între limita parcului şi cele ale zonelor cu regim special de conservare. În aceste locuri este permisă exploatarea durabilă a resurselor naturale, exploatarea pădurii, păşunatul, recoltarea ciupercilor şi a fructelor de pădure. În cea mai mare parte, masivul este alcătuit din roci cristaline, cu excepţia părţii de sud, numită şi Retezatul Mic, care este format din calcare. În această parte a masivului, cu acces din Valea Jiului spre Câmpul lui Neag şi Câmpuşel, se găsesc numeroase formaţiuni carstice, dintre care cea mai cunoscută şi inedită este Peştera cu Corali de la Câmpuşel. Masivul Retezat cuprinde peste 80 de lacuri, dintre care cel mai întins este Bucura – 8,86 ha şi cel mai adânc, Zănoaga – 29 m. Motivul pentru care Retezatul a fost decretat parc naţional, primul de acest fel din ţară, este flora deosebit de bogată existentă aici. Se găsesc în masivul Retezat peste 1.190 de specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. O importanţă mare o au cele 130 de plante rare sau vulnerabile. Dintre acestea, în zona alpină pot fi admirate nu mai puţin de cinci specii de genţiană, floarea de colţ, jneapănul şi zâmbrul. În Parcul Naţional Retezat se găsesc 54 de habitate, de la păşuni alpine, stâncării şi păduri, până la habitate acvatice. Pădurile, multe dintre ele virgine, acoperă peste 49 la sută din suprafaţa Parcului. Cele mai răspândite specii de arbori sunt: fagul, molidul, jneapănul, mesteacănul, aninul, ulmul, scoruşul de munte. În Parc trăiesc aproximativ 50 de specii de mamifere, ceea ce reprezintă aproximativ 20 la sută dintre mamiferele terestre ale Europei. Trăiesc aici populaţii mari de ierbivore mari, precum: capra meagră, cerbul carpatin, căprioara, precum şi carnivore mari: lupul, ursul brun, râsul. Râurile din Retezat sunt populate cu vidrele care se hrănesc cu resursele importante de peşte ale Retezatului. Marmotele – un alt mamifer interesant – au fost introduse acum 30 de ani în zona alpină a parcului şi pot fi zărite destul de des printre stânci şi grohotiş. Păsările sunt, la rândul lor, foarte bine reprezentate în Parc. Din cele 370 de specii de păsări întâlnite în România, 180 se găsesc şi în Retezat. Dintre acestea, se pot vedea specii rare, cum ar fi: acvila de munte, buha, barza neagră, ciocănitoarea cu trei degete şi alte specii rare de păsări.
Iubitorii asensiunilor montane în Munţii retezat au punct de plecare Haţegul. Porţile retezatului de nord se deschid din trei puncte: Valea Râul Mare de la cabana Gura Zlata; Cârnc, de la Cabana Pietrele şi Râuşor. Retezatul este unul dintre cele mai spectaculoase masive montane din Carpaţi. Crestele sale ascuţite oglindite în zecile de lacuri glaciare reprezintă o atracţie şi o provocare în acelaşi timp pentru iubitorii muntelui.Indiferent de anotimp, Retezatul are ceva spectaculos în priveliştile remarcabile care se deschid în faţa călătorului ajuns aici pe poteci strâmte, ce şerpuiesc de-a lungul pârâurilor şi torentelor ce coboară din munte. În zilele senine şi în special iarna, de pe văile Stânişoara şi Pietrele se zăresc în zare spre Nord, Munţii Apuseni cu Vârful Biharia şi Platoul Găinii. Înaintea lor şerpuieşte Valea Mureşului, iar petele de culoare apărute pe cer definesc locul unde ar trebui să se găsească oraşele. Frumuseţea piscurilor ascuţite ale Retezatului, a văilor sălbatice, a şeilor ce unesc vârfurile este inegalabilă. Necesitatea protejării faunei şi a florei bogate din acest colţ de Rai a determinat transformarea în 1953 a fostului fond de vânătoare al Casei Regale în Parcului Naţional Retezat. În prezent, Parcul Naţional se întinde pe 38.047 hectare şi este alcătuit din: Rezervaţia Ştiinţifică Gemenele (1.630 ha) – zonă cu protecţie strictă, zone cu regim special de conservare şi zone-tampon. Rezervaţia ştiinţifică „Gemenele – Tăul Negru” este destinată exclusiv cercetării ştiinţifice. Numele ariei protejate este dat de două lacuri deosebit de frumoase situate pe teritoriul rezervaţiei. Accesul în rezervaţie se face prin Gura Zlata spre casa-laborator Gemenele cu aprobarea Academiei Române, forul tutelar al Rezervaţiei. Rezervaţia este închisă în partea de nord de vârfurile Zănoaga, Judele, Bucura şi Retezat. În această zonă nu se desfăşoară activităţi turistice sau industriale. În zonele cu regim special de conservare nu este permisă exploatarea pădurilor, dar sunt acceptate păşunatul tradiţional şi turismul, cu anumite restricţii privind camparea, care este permisă doar în zone desemnate special pentru asta. Focul trebuie să fie aprins numai în vetre special amenajate. Zonele tampon sunt cele cuprinse între limita parcului şi cele ale zonelor cu regim special de conservare. În aceste locuri este permisă exploatarea durabilă a resurselor naturale, exploatarea pădurii, păşunatul, recoltarea ciupercilor şi a fructelor de pădure. În cea mai mare parte, masivul este alcătuit din roci cristaline, cu excepţia părţii de sud, numită şi Retezatul Mic, care este format din calcare. În această parte a masivului, cu acces din Valea Jiului spre Câmpul lui Neag şi Câmpuşel, se găsesc numeroase formaţiuni carstice, dintre care cea mai cunoscută şi inedită este Peştera cu Corali de la Câmpuşel. Masivul Retezat cuprinde peste 80 de lacuri, dintre care cel mai întins este Bucura – 8,86 ha şi cel mai adânc, Zănoaga – 29 m. Motivul pentru care Retezatul a fost decretat parc naţional, primul de acest fel din ţară, este flora deosebit de bogată existentă aici. Se găsesc în masivul Retezat peste 1.190 de specii de plante superioare din cele peste 3.450 cunoscute în România. O importanţă mare o au cele 130 de plante rare sau vulnerabile. Dintre acestea, în zona alpină pot fi admirate nu mai puţin de cinci specii de genţiană, floarea de colţ, jneapănul şi zâmbrul. În Parcul Naţional Retezat se găsesc 54 de habitate, de la păşuni alpine, stâncării şi păduri, până la habitate acvatice. Pădurile, multe dintre ele virgine, acoperă peste 49 la sută din suprafaţa Parcului. Cele mai răspândite specii de arbori sunt: fagul, molidul, jneapănul, mesteacănul, aninul, ulmul, scoruşul de munte. În Parc trăiesc aproximativ 50 de specii de mamifere, ceea ce reprezintă aproximativ 20 la sută dintre mamiferele terestre ale Europei. Trăiesc aici populaţii mari de ierbivore mari, precum: capra meagră, cerbul carpatin, căprioara, precum şi carnivore mari: lupul, ursul brun, râsul. Râurile din Retezat sunt populate cu vidrele care se hrănesc cu resursele importante de peşte ale Retezatului. Marmotele – un alt mamifer interesant – au fost introduse acum 30 de ani în zona alpină a parcului şi pot fi zărite destul de des printre stânci şi grohotiş. Păsările sunt, la rândul lor, foarte bine reprezentate în Parc. Din cele 370 de specii de păsări întâlnite în România, 180 se găsesc şi în Retezat. Dintre acestea, se pot vedea specii rare, cum ar fi: acvila de munte, buha, barza neagră, ciocănitoarea cu trei degete şi alte specii rare de păsări.
De la zimbrii la vestigiile romane
La doar trei kilometriui de Haţeg, în pădurea Silvuţa se află Rezervaţia de Zimbrii. Aici trăiesc cinci dintre cele mai mari mamifere ierbivore ale României. Familia de zimbri este compusă dun două femle un mascul şi doi viţei de câteva luni. Zimbrul este mândria Haţegului şi totodată emblema oraşului. O altă mândrie a Haţeganilor sunt ruinele capitalei provinciei Dacia, aflate în localitatea Sarmiyegetusa la aproximativ 25 de kilometri de Haţeg. Aici prectic toată comuna se află pe ruinele fostului oraş roman. Se pot vizita Amfiteatrul Roman, Forul şi ruinele unor clădiri aparţinând administraţiei Romane a Daciei. Tot în Sarmizegetusa se poate vizita un interesant muzeu cu eponate romane. Dacă amintim doar că Haţegul se află la numai 20 de kilometrii de Hunedoara, unde se poate vizita celebrul Castel al Huniazilor şi 40 de kilometrii de Deva, se poate face o imagine asupra a ceea ce poate vizita turistul care se încumetă să „descalece” în aceste locuri.
La doar trei kilometriui de Haţeg, în pădurea Silvuţa se află Rezervaţia de Zimbrii. Aici trăiesc cinci dintre cele mai mari mamifere ierbivore ale României. Familia de zimbri este compusă dun două femle un mascul şi doi viţei de câteva luni. Zimbrul este mândria Haţegului şi totodată emblema oraşului. O altă mândrie a Haţeganilor sunt ruinele capitalei provinciei Dacia, aflate în localitatea Sarmiyegetusa la aproximativ 25 de kilometri de Haţeg. Aici prectic toată comuna se află pe ruinele fostului oraş roman. Se pot vizita Amfiteatrul Roman, Forul şi ruinele unor clădiri aparţinând administraţiei Romane a Daciei. Tot în Sarmizegetusa se poate vizita un interesant muzeu cu eponate romane. Dacă amintim doar că Haţegul se află la numai 20 de kilometrii de Hunedoara, unde se poate vizita celebrul Castel al Huniazilor şi 40 de kilometrii de Deva, se poate face o imagine asupra a ceea ce poate vizita turistul care se încumetă să „descalece” în aceste locuri.
Alexandru Avram
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu