marți, 13 aprilie 2010

Grădina Zoo din Hunedoara aşteaptă „lei”

Lucrările de reabilitare a grădinii Zoo din Hunedoara s-au amânat din nou, după trei ani de tergiversări. Proiectul de reabilitare, în valoare de 400 de mii de euro, aprobat în anul 2007, nu a fost pus în practică din lipsa de fonduri. Acum ar fi bani dar există neconcordanţe în documentaţia depusă cu schimbările apărute de la momentul iniţierii proiectului. Atât Ciprian Hodor directorul de la Zoo, cât şi Dan Nicolae Robert, viceprimarul municipiului Hunedoara, estimează că modificările solicitate de Ministerul Mediului vor fi rezolvate în maxim două săptămâni, iar apoi va putea fi deschisă finanţarea pentru demararea lucrărilor de reabilitare, care se vor finaliza într-un an şi jumătate.
Cele 20 de tipuri de animale deja existente în Grădina Zoologică, se vor simţii ca „acasa”, datorită extinderii fiecărei cuşti cu pâna la 400 de metri pătraţi şi un habitat specific zonei de provenienţă. Odată cu finalizarea amenajărilor conform normelor europene, conducerea Grădinii îşi propune să mai achiziţioneze şi alte tipuri de animale şi să populeze camera reptilelor, care momentan este goală. Directorul Ciprian Hodor speră ca numărul vizitatorilor să crească considerabil odată cu reamenajarea şi achiziţionarea altor animale, până în prezent înregistrându-se doar 15 mii de iubitori ai animalelor care au fost să le admire de-a lungul anului 2009. Cheltuielile de întreţinere al Grădinii Zoologice vor fi uşor reduse, dar în continuare suportate de Primăria municipiului Hunedoara. „Veniturile Grădinii Zoologice sunt mici. Acopera doar 10 la sută din ceea ce avem nevoie. Nu ne putem ridica la standardele Grădinilor Zoologice din Bucureşti sau Târgu Mureş. Noi vom oferi vizitatorilor o nouă imagine despre viaţa animalelor de aici şi vom propune turiştilor care sosesc pe meleagurile hunedorene, să vină şi la Grădina Zoologică, pentru că vor avea ce vedea”, a afirmat directorul Ciprian Hodor.

Georgiana Giurgiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu