luni, 12 aprilie 2010

Crimă într-un bloc din Hunedoara


În timpul unui conflict familial Silvia Gan şi-a înjunghiat în spate fostul soţ cu un cuţit. Cei doi locuiau într-unul din blaocurile situate în spatele Pieţei Obor din Hunedoara. De altfel zona este recunoscută ca fiind una dintre cele mai periculoase din oraş. Crima a avut loc după ce victima şi ucigaşa au consumat băuturi alcoolice. Silvia şi Florin Gan s-au certat, iar în culmea furiei, femeia de 35 de ani a profitat de faptul că fostul soţ stătea cu spatele şi i-a înfipt un cuţit de bucătărie în spate. 

Ajunşi la locul crimei medicii au constatat că bărbatul a fost înjunghiat din spate în zona inimii. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Hunedoara, unde a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a-l salva. Trupul neînsufleţit al bărbatului va fi supus necropsiei pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii. Femeia a fost dusă la sediul poliţiei pentru audieri. Cercetările sunt continuate sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs crima. Duminică dimineaţă principala suspectă Silvia Gan a fost audiată de procurorul de caz şi adusă în faţa magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara care vor hotărî dacă femeia va fi arestată preventiv pentru 29 de zile. Silvia Gan riscă să facă 20 de ani de închisoare. Ea este mama unui copil care se află în grija statului, fiind internat într-un centru de minori. Până nu demult Silvia şi Florin erau căsătoriţi. În urma certurilor din ce în ce mai frecvente cei doi au divorţat recent însă s-au împăcat devenind concubini.

Maria Bulz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu