joi, 15 aprilie 2010

„Apaprod” i-a lăsat din nou pe sec pe hunedoreni


Oamenii s-au trezit şi ieri dimineaţă fără apă la robinete deşi conducerea „Apaprod” a promis că miercuri dimineaţă alimentarea cu apă a oraşului va fi reluată. Reprezentanţii „Apaprod” se scuză spunând că nu au finalizat lucrările la conducta magistrală care deserveşte mai multe localităţi din judeţul Hunedoara.Datorită (noi am spune „din cauza” că e de rău, n.red.) deplasărilor de teren de pe traseul conductei de aducţiune, care a creeat probleme complexe în asmablarea tubului din oţel, nu s-au putut finaliza lucrările la această lucrare în timpul previzionat de noi”, precizează Victor Arion, directorul general al „Apaprod”.
Sistarea furnizării apei reci peste termenul anunţat a creat probleme deosebite nu doar cetăţenilor, ci şi Spitalului Judeţean Deva şi Centrului de Dializă. Salvarea a venit din partea pompierilor hunedoreni care au venit în sprijinul unităţilor sanitare. Pompierii au făcut opt transporturi de apă cu o cisternă a cărei capacitate este de 6.000 de litri pentru ca pacienţii să nu simtă criza apei. Ultimul comunicat de presă transmis de „Apaprod” anunţa că vom avea apă de miercuri de la ora 21, însă nici de această dată nu s-au ţinut de vorbă.
 
Maria Bulz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu