Copiii curioşi dar şi adulţii s-au adunat pe platoul din faţa casei de cultură unde au avut ocazia să admire armamentul şi laboratorul criminalistic mobil al poliţiştilor de la Serviciul de Intervenţie Rapidă. Cei doi câini din rasa labrador, special dresaţi pentru detectarea explozibilului, au primit o atenţie deosebită din partea celor mici.
„Poliţia hunedoreană este astăzi o instituţie care poate da oricând proba maturităţii chiar dacă riscurile se află într-o evoluţie continuă. Dar cel mai presus evaluator al poliţiei este cetăţeanul, iar când acesta apreciază munca poliţistului ca fiind în slujba dreptăţii înseamnă ca această instituţie şi-a atins scopul”
Dorin Gligor subprefect al judeţului Hunedoara
Cei mai buni au fost recompensaţi
Ca în fiecare an au fost premiaţi cei mai buni poliţişti, în semn de respect şi preţuire pentru operativitatea şi profesionalismul cu care au răspuns solicitărilor comunităţii. Postul de Poliţie Băiţa a fost desemnat cel mai bun post de poliţie comunal, iar Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara a fost desemnat „Colectivul anului”. Diploma de excelenţă „poliţistul anului” a fost acordată comisarului Gabriel Sala, şeful Biroului de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Municipiului Hunedoara, poliţistul care s-a remarcat în activităţi de combatere a infracţiunilor economico-financiare. Diplome şi cupe au fost acordate şi poliţiştilor sau echipelor care au câştigat diferite competiţii sportive organizate cu prilejul Zilei Poliţiei. În cadrul ceremoniei au fost avansaţi în grad, la termen sau înainte de termen, peste 260 de ofiţeri şi agenţi de poliţie. Una dintre diplomele de excelenţă a fost acordată subinspectorului Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.
Maria Bulz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu