de autorizare a împrumuturilor locale, potrivit prevederilor cuprinse într-un proiect de
lege iniţiat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
Conform legislaţiei în vigoare, autorităţile administraţiei publice locale pot contracta sau
garanta împrumuturi pentru realizarea de investiţii publice de interes local numai cu avizul
Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale. Modificarea legislaţiei s-a impus ca urmare a faptului că MFP a descoperit existenţa unor contracte încheiate de către unităţile administrativ
– teritoriale care nu au fost raportate şi nu au obţinut avizul comisiei. Până în prezent, nerespectarea acestei condiţii era încadrată în categoria contravenţiilor, dar prin noul act legislativ ea este considerată infracţiune şi este pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani. De asemenea, în acţiunea de monitorizare a datoriei publice MFP a constatat folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete în vederea obţinerii avizului comisiei menţionate. Pentru aceste “metode” utilizate de autorităţile publice locale noul act
normativ menţine încadrarea în categoria infracţiunilor şi pedeapsa cu închisoarea. Nerespectarea prevederilor referitoare la raportarea datelor privind datoria publică locală către
MFP va fi sancţionată cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
“Până acum nu am contractat împrumuturi, dar acum trebuie să luăm unul pentru lucrările de utilitate publică pe care le vom face şi voi solicita acest aviz. Nu ne rămâne decât să ne conformăm legilor în vigoare”. (Marius Omotă, primarul comunei Ilia)
“Noi a
împrumutul, lucrările erau expuse la îngheţ şi dezgheţ şi totul s-ar fi distrus. Am obţinut toate avizele şi acum lucrarea este finalizată în proporţie de 98 la sută. Cred că impunerea acestor condiţii nu este bună, pentru că ne ţine pe loc şi îngrădeşte
autonomia locală. Sper să nu mai avem nevoie de alte credite”. (Simion Mariş, primarul oraşului Geoagiu)
“Această legislaţie ne dă înapoi cu 30 de ani. Este o lovitură dată autonomiei locale, această comisie fiind o o pârghie de control asupra noastră. Depinzi astfel de avizul unei comisii care te amână sau pur şi simplu nu-ţi dă aprobarea, motivând că gradul de îndatorare la nivel naţional este prea mare. Noi avem buget şi ştim cât putem garanta. Am păţit cu un împrumut de un milion de lei, sumă care reprezintă puţin la nivelul bugetului nostru. Problema s-a rezolvat cu banca la care l-am solicitat, pentru că ne-a ajutat”.
(Petru Păun-Jura, primaruloraşului Simeria)
Cătălin Rişcuţa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu