Cadrelor Militare Disponibilizate şi-a deschis filială şi la Deva. Potrivit liderului de sindicat, colonelul Mircea Dogaru, Uniunea Europeană prevede ca militarii să fie constituiţi într-un sindicat pentru a-şi putea apăra drepturile legale.
Sindicaliştii militari şi-au propus să lupte cu actuala putere despre care liderul sindicatului afirmă că încearcă să le reducă anumite drepturi câştigate legal. „Militarii activi, conform Consiliului
Europei au dreptul să se organizeze în sindicate ca să îşi apere şi ei drepturile, ca orice profesionist care este apărat de sindicate în relaţia cu puterea. Filiala din Deva va funcţiona
de astăzi (ieri, nr. red.) şi sunt convins că va avea cel puţin două sute de membri”, a declarat liderul SCMD, col. Mircea Dogaru.
„Vom da primari dacă va fi cazul”
La alegerile locale din 2012 nu este exclus ca devenii să poată alege ca primar sau preşedinte de Consiliu Judeţean un militar. Afirmaţia îi aparţine liderului de sindicat, Mircea Dogaru, care a adăugat că, principiile acţiunii sindicale pot duce la acest lucru. „În perioada interbelică, cei
mai buni primari şi prefecţi au fost militari. Dacă va fi cazul, vom produce noi candidaţi independenţi la primării, ca să se pună ordine în localităţi, în judeţe, ca şi noi românii să mai păstrăm ceva din avuţia acestei ţări”, susţine Dogaru.
Încă de la bun început, liderul de sindicat a ţinut să precizeze că nu se vor alia cu niciun partid politic. „Este posibil să aveţi un candidat la Primărie, care va încheia un pact cu noi, în sensul: vreţi voturi, acestea sunt punctele noastre din program, pe care le puteţi prelua sau nu. Noi nu
avem de ce să discutăm cu partide, vom discuta cu fiecare individ care candidează la un colegiu”, a mai adăugat colonelul.
„Atunci eram un adolescent, acum sunt pomanagiu”
Colonelul Mircea Dogaru a dorit să facă o scurtă descriere a modului în care guvernele de după 1989 i-au tratat pe militari, raportându-se la propria persoană. „În decembrie 1989, la 34 de ani şi 11 luni, eram un adolescent, întrucât se ieşea la pensie la 70 de ani din armată; în ianuarie am devenit un bătrân cripto-comunist, naţionalist. După cinci ani am devenit un dinozaur. După încă cinci ani am devenit un expirat, iar de vreo doi ani, am fost catalogat drept nesimţit, pentru
că aş avea pensie nesimţită, eu fiind dat afară la 48 de ani, iar colegii mei la 39. Mai nou, din câte ştiu, şeful Guvernului m-a făcut pomanagiu. Ăsta sunt eu. Istoria va judeca cine a avut dreptate. Eu s-au criticii mei”, a conchis, colonelul Dogaru.
Andreea Lazăr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu