duminică, 7 martie 2010

La al PNL Congres, Antonescu reales


Trei hunedoreni au prins un loc în structurile de conducere ale Partidului Naţional Liberal. Dan Radu Ruşanu, Mircia Muntean şi Mircea Ioan Moloţ au fost votaţi pe lista lui Crin Antonescu. Ioan Timiş, deputat PNL a demisionat din partid şi a anunţat că se va alătura democrat – liberalilor.

În cadrul Congresului PNL care s-a desfăşurat vineri şi sâmbătă la Bucureşti, Crin Antonescu a fost reales preşedinte al partidului. Antonescu a obţinut 986 din voturile delegaţilor, în vreme ce contracandidatul său, Ludovic Orban a avut doar 357 de sufragii.

Diplomaţii şi diplomaţiile lor

După Congres, preşedintele PNL Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ, a refuzat să comenteze lucrările congresului, în ciuda faptului că Antonescu a cerut colegilor săi liberali din teritoriu să pună osul la muncă şi să se implice în promovarea PNL-ului. Moloţ a şi-a motivat refuzul spunând că se află în zi de odihnă. Mai deschis la dialog s-a arătat fostul preşedinte PNL Hunedoara, Mircia Muntean, omul care a făcut ca Hunedoara să fie acum un judeţ condus de liberali. „A fost un Congres viu cu dezbateri acide pe alocuri. Alegerile au dus la o întărire a partidului în jurul lui Crin Antonescu, un om credibil care va avea un cuvânt greu de spus la viitoarele alegeri. Liste şi listuţe au existat întotdeauna, astfel încât motivele invocate de adversarii săi nu sunt întemeiate şi nu au sorţi de izbândă. În urmă cu şase ani am intrat singur în structurile centrale ale partidului, fiind în afara unei liste făcute atunci de Călin Popescu -Tăriceanu şi Ludovic Orban. Concluziile le trag devenii şi simpatizanţii liberali care sunt cei mai numeroşi din ţară aici, la Hunedoara”, a declarat primarul Mircia Muntean.

Ioan Timiş: „Eu când vreau să fluier, fluier”

Pentru hunedoreni, pata de culoare a Congresului PNL a comis-o deputatul Ioan Timiş, cel care a decis înainte cu o zi de congres să fluiere la altă masă. Fostul deputat PNL de Hunedoara a demisionat din partid şi a anunţat că se va alătura democrat – liberalilor. Cu toate acestea, demnitarul crede că poziţia de forţă adoptată de Crin Antonescu ar pute să îi servească la viitoarele alegeri prezidenţiale. „Eu sunt puţin rupt de aceste evoluţii acum. În primul rând modalitatea de alegere a echipei are în conţinutul ei o tentă nedemocratică, dar validarea de către Congres transformă orice lucru nedemocratic într-unul democratic. Asta înseamnă pentru PNL şi Crin Antonescu o demonstraţie de forţă care îl plasează în acest moment pe o poziţie favorabilă pentru viitoarele alegeri prezidenţiale. Crin Antonescu se află în poziţia de start cu un partid în spate. PD-L şi PSD nu pot să scoată la „interval” candidaţi la fel de puternici, astfel încât Antonescu devine cel mai bine plasat prin această poziţie de forţă. Cu toate acestea există în PNL unii nemulţumiţi de rezultatul alegerilor şi nu ştiu dacă Antonescu va avea suportul necesar să facă ceea ce şi-a propus. În ceea ce mă priveşte mă înscriu în PDL”, a declarat deputatul Ioan Timiş.

Cu excepţia mandatului 1996 -2000, Ioan Timiş şi-a petrecut viaţa de după sfârşitul sistemului ceauşist în Parlamentul României. Lăsând pe dinafară mandatul 1990 – 1992, mandat pe care l-a nesocotit şi Ion Iliescu, politicianul Ioan Timiş nu a reuşit niciodată să îşi încheie mandatul în acelaşi partid în care l-a început. Chestionat în legătură cu această „ciudăţenie”, Ioan Timiş a oferit un răspuns care nea băgat cu totul în ceaţă: „Mandatul de parlamentar este unul reprezentativ şi colectiv, nu unul individual. Dacă respecţi legea şi Constituţia eşti liber să faci ce vrei. Partidul este doar vehiculul care te duce la uşa Parlamentului. De aceea nu am nici un fel de complex în acest sens”.


Marcel Bot

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu