miercuri, 10 martie 2010

Campanie pentru prevenirea traficului de persoane

Cinci hunedoreni, victime ale exploatării prin muncă şi alţi patru femei care au fost obligate să se prostitueze au fost identificate la sfârşitul anului trecut. Toate aceste persoane sunt din Valea Jiului şi au căzut în plasa traficanţilor de carne vie din cauza situaţiei materiale precare. Amploarea fenomenului a determinat Centrul Regional Alba-Iulia să desfăşoare campania „Traficul de Persoane nu iartă” şi la nivelul judeţului Hunedoara, până în luna octombrie a acestui an.

ANITP- Centrul Regional Alba-Iulia a monitorizat victimele din Valea Jiului.”Persoanele respective au vârsta cuprinsă între 18 şi 40 de ani şi urmau să plece în Grecia să muncească. Autorităţile au intervenit la timp iar traficanţii au fost prinşi. De asemenea mai avem un dosar în care au fost exploatate sexual patru femei. Victimele sunt tot din Valea Jiului” a precizat Anca Sava, coordonatorul Centrului Zonal Alba –Iulia al ANITP.

Victimele îşi iau lumea în cap pentru că îşi doresc o viaţă mai bună

Scopul campaniei este de a reduce numărul de victime ale traficului de persoane. Campania de prevenire şi informare a opiniei publice se adresează unor victime potenţiale care pleacă cu precădere la muncă în Spania şi Italia. Înainte de a pleca la muncă în străinătate oamenii pot cere informaţii de la AJOFM prin programul EURES. Prin intermediul campaniei se urmăreşte ca oamenii să fie conştienţi despre riscul pe care şi-l asumă în momentul în care pleacă să muncească în străinătate. La nivelul centrului zonal Alba-Iulia sunt monitorizate 106 victime ale traficului, care au fost identificate de structurile de Brigada de Crimă Organizată şi sunt în momentul de faţă părţi în procese penale. Cele mai multe victime provin din mediul rural, au un nivel de educaţie scăzut, iar situaţia lor financiară este precară.”Rolul campaniei este să informăm oamenii pentru a nu cădea victime acestui fenomen. Cea mai cunoscută formă de exploatre este cea sexuală. Însă prin această campanie dorim să tragem un semnal de alarmă că traficul de persoane nu înseamnă doar exploatare prin sex ci şi prin muncă sau pornografie infantilă. De multe ori credem că aceste victime sunt naive sau dăm vina pe ele pentru ce li se întâmplă. Majoritatea victimelor indiferent că sunt femei sau bărbaţi ajung să fie traficaţi pentru că îşi doresc o viaţă mai bună. Traficanţii ademenesc de obicei victimele cu un loc de muncă în străinătate. Ei ştiu exact ce trebuie să promită oamenilor în raport cu nivelul de pregătire al victimelor” a declarat Anca Sava.

Traficanţii de carne vie recurg la orice metode

Prima persoană care intră în contact cu victima se numeşte recrutor. Traficanţii au un rol bine definit. Cu cât o persoană este ţinută mai mult de traficant cu atât banii pe care acesta îi câştigă sunt mai mulţi. Încă din prima zi în care ajung pe mâna excrocilor, victimelor li se spune că nu a fost duse în străinătate pentru a munci ci pentru practicarea prostituţiei. În primă fază traficanţii încearcă să le convingă că prostituţia este o modalitate de a câştiga bani foarte uşor. Când victimele refuză sunt obligate să-şi vândă trupul: de la bătăi şi torturi fizice, inclusiv înfometare, până la ameninţarea familiei. La exploatarea prin muncă metoda este alta. Victimei i se spune să se apuce de lucru iar când vine vremea să îşi ia salariul nu i se mai dă pentru că are datorii care reprezintă contravaloarea transportului. Cu trecerea timpului oamenii nu îşi mai primesc deloc banii, nu au voie să dea telefon acasă şi nici să contacteze autorităţile din ţara respectivă. Este foarte greu ca victima să fugă pentru că este suprevegheată în permanenţă.

Maria Bulz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu