marți, 23 martie 2010

Adulţii fac lucruri trăsnite, copiii curăţă pe urma lor

Angajaţii Sistemului de Gospodărire al Apelor Hunedoara şi-au propus să dea o lecţie adulţilor neglijenţi care merg să se relaxeze în natură, pe malul apei, şi „uită” să lase curat locul de care s-au bucurat preţ de câteva ore. Elevii hunedoreni au făcut voluntariat pentru a strânge mizeria adulţilor.
De Ziua Mondială a Apelor, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire al Apelor Hunedoara a organizat
o conferinţă de presă în care au anunţat o parte din acţiunile ecologizare a apelor din judeţ. În atenţia
hidrologilor se află, în special, zona de agrement a barajului de la Cinciş. Sub sloganul „Apă curată pentru o lume sănătoasă”, campania promovată de reprezentanţii Apelor Române se doreşte a fi un semnal de alarmă
privind poluarea apelor.

Apa trece gunoaiele rămân 

După unele estimări, la nivel mondial, până în 2025, peste 1,8 miliarde de oameni vor locui în ţări sau regiuni în care apa va fi o problemă. De Ziua Mondială a Apelor, Sistemul de Gospodărire al Apelor Hunedoara a
derulează campania „Apă curată pentru o lume sănătoasă”. Proiectul se adresează tuturor cetăţenilor pentru ai
informa despre importanţa pe care o are un mediu nepoluat. Hidrologii sunt preocupaţi de sensibilizarea tinerilor locuitori ai judeţului. Elevii vor fi antrenaţi în activităţi de ecologizare. Proiectul se va desfăşura până la
sfârşitul anului şcolar şi va cuprinde mai multe acţiuni de informare şi sensibilizare grupate în jurul  evenimentelor importante care au legătura cu mediul înconjurător cum sunt: Ziua Mondială a Apelor, Ziua Mediului sau Ziua Dunării.

Tinerii au strâns PET-urile de pe malul lacului Cinciş

La sfârşitul săptămânii trecute, mai mulţi şcolari din satul Cinciş-Cerna şi elevi ai Liceului nr. 4 din Hunedoara
au participat la o acţiune de colectare a deşeurilor risipite la voia întâmplării pe malul lacului. Însoţiţi de dascăli din cele două unităţi de învăţământ, elevii au strâns PET-urile lăsate în urmă de turiştii neglijenţi. Ecologiştii voluntari au petrecut o zi frumoasă în natură, au adus prin munca lor puţină prospeţime în zona invadate de deşeuri şi au fost răsplătiţi de organizatori pentru efortul lor de a reda lacului farmecul nealterat de gunoaie. „Acest proiect se adresează în speţă tinerilor. Este un lucru foarte bun că îi putem educa de mici, precum
şi că ei sunt informaţi despre impactul pe care îl are asupra mediului înconjurător poluarea apelor. Consider
că educaţia ecologică a tinerilor este foarte importantă şi de aceea intenţionăm să extindem acest proiect
în toate şcolile din judeţ. Mulţumesc tuturor celor care ne-au ajutat la „tratarea” acestui „cancer” al mediului
numit PET-uri”, a declarat Directorul   Sistemului de Gospodărire al Apelor Deva, Voicu Poenaru.
Amenzile sunt mari dar greu de dat
Reprezentanţii Sistemului de Gospodărire al Apelor, cât şi administratorii lacului Cinciş se confruntă cu
problema PET-urilor lăsate pe malul lacului. Legea apelor sancţionează depozitarea gunoaielor în locuri nepermise, dar pentru aplicare legii trebuiesc identificaţi făptaşii, un lucru destul de greu de realizat.
În zonele greu accesibile de pe malul apei, administratorii lacului de acumulare folosesc bărcile pentru a
putea curăţa mizeriile. Amenzile pentru aruncarea deşeurilor pe cursul apelor sunt foarte mari. Pentru persoanele fizice amenda poate fi până la şapte mii de lei, iar pentru cele juridice până la 70.000 de lei. Alte acţiuni de ecologizare a lacului Cinciş vor avea loc la sfârşitul săptămânii viitoare.

Irina Năstase

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu