luni, 26 aprilie 2010

Parteneriat româno-spaniol la Orăştie în sprijinul vârstnicilor


Edilii din Orăştie în bună colaborare cu municipalitatea spaniolă din Logrono au realizat un parteneriat pentru susţinerea persoanelor de vârsta a treia. Autorităţile romane şi cele spaniole îşi propun să realizeze, în următorii doi ani, un complex social pentru vârstnici. Spaniolii au contribuit cu un sprijin financiar de 80.000 de euro. Locuitorii din Orăştie care au plecat la muncă în Spania au produs o imagine atât de bună, încât spaniolii au extins colaborarea şi la nivel de autoritate publică locală.
 
Spaniolii au transferat prima tranşă de baniPrimii paşi pentru realizarea proiectului au fost făcuţi în urmă cu trei ani. Pentru că resursele financiare venite din partea municipalităţii spaniole nu au fost suficiente pentru realizarea unui centru de asemenea proporţii, Primăria Orăştie a depus în 2008 un proiect de finanţare în cadrul Programului Operaţional Regional (POR). Astfel, realizarea Complexului de servicii pentru vârstnici a primit o finanţare de 800.000 de euro. „În Logronio aproximativ 26 la sută dintre străini sunt români, mulţi fiind din Orăştie. Populaţia din Orăştie s-a integrat foarte bine la noi. Nu a existat niciodată nici un incident. Ocupaţiile lor acolo sunt diverse, practic s-au implicat în toate activităţile. În Spania se respectă nişte principii care nu sunt neapărat scrise. Proiectul de la Orăştie a început demult şi vrem să finalizăm acest centru”, a declarat reprezentantul municipalităţii spaniole. Autorităţile spaniole au transferat deja 60.000 de euro la Orăştie, urmând ca 20.000 de euro să fie transferaţi în cursul anului viitor. Destinaţia finală a acestor sume constă în dotarea şi utilarea centrului. 
Emigranţii din Orăştie au făcut cinste oraşului
Centrul va avea 30 de locuri pentru servicii rezidenţiale permanente. Alte zece locuri vor fi destinate pentru serviciile de zi. Complexul va fi amplasat într-un ansamblu de clădiri care aparţin Bisericii Ortodoxe iar principala clădire este monument istoric de importanţă locală, fiind cea mai veche şcoală românească din localitate. „Cei care au plecat din Orăştie au făcut cinste oraşului de baştină. Orăştie este un oraş de oameni harnici, muncitori, care pe unde merg îşi fac datoria. Realizarea centrului este un proiect foarte important. El a început acum patru ani şi sperăm că în următorii doi ani să îl finalizăm. Vrem să aibă persoanele de vârsta a treia condiţii de trai de tip european. Fondurile alocate de comunitatea spaniolă au fost foarte importante. Astfel am avut posibilitatea financiară să începem acest proiect. Colaborarea cu biserica este o premieră. Cel mai bunlucru pe care Dumnezeu ni l-a dat în gând a fost să căutăm un obiectiv care a fost retrocedat bisericii ortodoxe şi care aparţine Parohiei Ortodoxe 2 şi ca atare am reuşit să încheiem acest parteneriat ”, a declarat Alexandru Munteanu, primarul municipiuluiOrăştie. Camerele vor fi dotate cu unu – două paturi, mobilier de dormitor, scaune şi fotolii. Pentru persoanele vârstnice care îşi doresc o anumită independenţă vor fi amenajate şi minibucătării. Complexul va avea o sală multifuncţională, o bibliotecă, o bucătărie şi spaţii de depozitare. Nu în ultimul rând în incinta complexului se va amenaja un cabinet medical şi unul psihologic.


Maria Bulz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu