O delegaţie din estul Franţei se află, în aceste zile, în judeţul Hunedoara. Vizita oficială survine în urma protocolului încheiat, în decembrie anul trecut, între conducerea Consiliului Judeţean Hunedoara şi delegaţii francezi. Protocolul de colaborare, între reprezentanţii Consiliului Judeţean Hunedoara şi Consiliul General Haute-Saône, a fost încheiat pe o perioadă de doi ani, iar principalul obiectiv este dezvoltarea agroturismului în judeţ.
miercuri, 9 iunie 2010
Cetatea Colţ ar putea fi salvată pe bani europeni
Demers important al Primăriei din Râu de Mori. Acesta constă în obţinerea de fonduri europene pentru restaurarea Cetăţii Colţ, practic, o cetate aflată într-o totală stare de degradare. Cetatea este clasată ca fiind de categoria 0, adică cea mai importantă la nivel naţional în ierarhia monumentelor istorice. Primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang, speră că acest criteriu, de importanţă istorică, al cetăţii să stea la baza obţinerii de bani europeni.
Noi proiecte de dezvoltare în comuna Beriu
Dezvoltarea comunei pe care o păstoreşte este unul din principalele obiective ale primarului Emil Bâc. De la repararea străzilor, până la amenajarea unei zone de agrement, proiectele primarului din Beriu sunt menite să îmbunătăţească nivelul de trai al locuitorilor din comună. Cu toate că bugetul comunei Beriu este limitat, primarul Emil Bâc nu se dă în lături de la a iniţia proiecte prin care să atragă fonduri pentru dezvoltarea comunei.
Un suflet mare, alături de cei marginalizaţi de societate
Una din principalele caracteristici ale femei este candoare şi bunătatea sufletească. Modul în care un suflet de femeie îşi poate manifesta candoarea şi bunătatea întrece orice limită a imaginaţiei. O astfel de femeie, care îşi dedică cea mai mare parte a timpului întru ajutorarea celor marginalizaţi de societate, este Claudia Păun. Cadru didactic de profesie, Claudia Păun şi-a început cariera în urmă cu 21 de ani. De origine din judeţul Botoşani, Claudia Păun s-a stabilit în judeţul Hunedoara în 1983. A absolvit aici studile, iar în urma repartiţiei ar fi trebuit să muncească la fabrica de vâscoză din Lupeni.
marți, 8 iunie 2010
Oancea versus Mircia, un nou episod
Cei doi liberali se află de mai multă vreme într-un conflict deschis. Oancea, fost lider al PNL Deva, l-a sprijinit pe Mircea Moloţ în lupta pentru preşedinţia organizaţiei judeţene împotriva lui Mircia Muntean. Ca răspuns, edilul Devei l-a schimbat pe Oancea din funcţia de viceprimar. Imediat după ce a fost schimbat din funcţia de viceprimar, cu voturile colegilor săi de partid, Florin Oancea şi-a dat demisia din toate funcţiile deţinute în PNL.
Zi dedicată culturii, la Colegiul Naţional „Decebal”
Artistul hunedorean, Nicu Jianu, va vernisa astăzi, la ora 17:30, în sala de festivităţi ,,Jean Monnet” a Colegiului Naţional ,,Decebal” Deva, expoziţia de fotografie ,,Satul din sufletul meu”. Fotografiile vor purta amprenta pasiunii artistului pentru satul hunedorean, pe care şi-a manifestat-o şi în lucrările sale de etnografie şi folclor: ,,Cetăţi şi castele din Hunedoara”, ,,Biserici de piatră din judeţul Hunedoara”, ,,Judeţul Hunedoara - zonele etnografice”.
Marii producători de lapte primesc subvenţiile de la UE
Marii furnizorii de lapte şi produse lactate, grav afectaţi de criza economică, vor primi un sprijin financiar de la Uniunea Europeană. Subvenţia europeană, acordată României, este în valoare de peste cinci milioane de euro. De acest ajutor beneficiază marii producători de lapte şi produse lactate, care livrează aceste produse către procesatori şi deţin cotă de lapte. Sumele sunt diferenţiate în funcţie de cantitatea de lapte livrat. Din judeţul Hunedoara, primesc sprijin 14 producători, care au livrat procesatorilor, în anul de cotă 2008–2009, o cantitate de cel puţin 10.000 litri de lapte.
Fonduri europene pentru adăpost pe timp de noapte
Primăria Deva intenţionează să atragă fonduri europene pentru amenajarea unui adăpost pe timp de noapte pentru persoanele fără locuinţă. Consiliul local Deva a aprobat, ieri, documentaţia necesară pentru depunerea proiectului la ADR Vest. Adăpostul pe timp de noapte pentru persoanele fără locuinţă va fi amenajat într-o clădire aflătă în posesia Primăriei Deva şi va avea o capacitate de 30 de locuri. Valoarea totală a incestiţiei este de 1.839.300,46 lei, din care suma de 53.934,57 lei va fi suportată de la bugetul general la municipiului Deva.
Primarul comunei Pui „driblează” criza
Dintre primăriile rurale din judeţul Hunedoara, Primăria comunei Pui figurează cu cei mai mulţi salariaţi plătiţi din bugetul local. Din cei 178 de bugetari, doar 33 sunt funcţionarii primăriei, 77 sunt persoane asistate social şi 68 sunt cadrele didactice, care predau în cele 13 şcoli ale comunei. Fără să luăm în calcul persoanele asistate social, ale căror indemnizaţii nu lezează bunul simţ, sumele primite de cadrele didactice sunt, parcă, din altă poveste. Salariile brute pornesc de la 1.000 de lei şi ajung până la 3.700 lei.
luni, 7 iunie 2010
Prefectul Dezsi i-a minţit pe „ceangăi”
Prefectul judeţului Hunedoara, Atilla Dezsi, nu şi-a respectat angajamentele luate de mai bine de două luni în faţa locuitorilor cartierului Ceangăi, din Hunedoara. Acesta a găsit soluţii aberante pentru problemele lor, dar oamenii disperaţi l-au crezut pentru moment. După mai bine de două luni, în care reprezentantul guvernului în teritoriu a uitat total de promisiuni, oamenii şi-au dat seama că au fost minţiţi în cel mai demagogic mod cu putinţă. Locuitorii cartierului „Ceangăi” din Hunedoara au bătut în ultimii doi ani la uşile instituţiilor administrative, reclamând problemele pe care le au din cauza activităţilor derulate de societăţile comerciale din zonă. Principala nemulţumire a „ceangăilor” o reprezintă maşinile de mare tonaj care circulă prin cartierul lor, afectându-le locuinţele şi tulburându-le liniştea în toiul nopţii.
În învăţământ şi sănătate salariul mediu trece de 1.500 de lei
Angajaţi din învăţământ şi sănătate sunt mult mai bine plătiţi decât cei din mediul privat. Dacă salariul mediu „la patron” nu depăşeşte 900 de lei, în şcoli şi spitale angajaţii câştigă în medie peste 1.500 de lei. Dascălii din judeţul Hunedoara câştigă în medie 1800 de lei pe lună. Salariile acestora sunt cuprinse între 900 de lei pentru un învăţător debutant şi peste 8.000 de lei pentru anumite categorii ”privilegiate” din învăţământ.
Cupa DHS merge la Colegiul „Transilvania”
Echipa de la Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva a reuşit să depăşească toată concurenţa la prima ediţie a Cupei DHS, întrecere ciclistă rezervată exclusiv elevilor şi elevelor din ciclul gimnazial. Pe o ploaie mocănească, „prichindeii” veniţi din toate colţurile judeţului nu au vrut nici în ruptul capului să se dea bătuţi în lupta cu jaloanele sau capriciile vremii. Nici căzăturile, nici emoţiile, nici fluierăturile adversarilor nu i-au oprit. Au mers cum au ştiut ei mai bine pe două roţi. Organizatorii le-au dat bătăi de cap suplimentare, căci traseul amenajat la proba de îndemânare numai uşor nu a fost.
Minoră căutată de poliţişti
O adolescentă de 16 ani, din Deva, Alexandra Ionela Robu, este căutată de oamenii legii, după ce în urmă cu două săptămâni a plecat de la domiciliu. Chiar dacă fata a plecat de acasă în data de 20 mai, părinţii au anunţat dispariţia acesteia abia la sfârşitul săptămânii trecute. Poliţiştii au stabilit că minora a părăsit în mod repetat domiciliul, figurând urmărită naţional de două ori. În urma primelor verificări, s-a stabilit faptul că plecarea de la domiciliu a minorei a fost voluntară, existând posibilitatea ca aceasta să se deplaseze pe raza altor judeţe unde probabil se prostituează.
Cinematograful Flacăra din Hunedoara „se luptă” cu timpul
Pasiunea unui om ţine în viaţă cinematograful din Hunedoara. Traian Ilincari, administratorul instituţiei se luptă cu timpul şi concurenţa pe care televiziunea o face ecranului şi DVD-ul peliculei de film. Clădirea ponosită de pe Bulevardul Dacia, din Hunedoara, abia mai aminteşte localnicilor de gloria de altădată a cinematografului „Flacăra”. Acoperişul imobilului s-a deteriorat şi când plouă, din tavanul holului se mai desprinde câte o bucăţică de tencuială. Reclama de la intrare nu mai are strălucire, acoperită de praful celor 32 de ani care au trecut de la deschiderea cinematografului. Uşile mari, de sticlă, care cândva erau neîncăpătoare pentru miile de hunedoreni care se îngrămădeau să ajungă la film, acum stau cel mai des închise.
Micile genii din Hunedoara
Există în judeţul Hunedoara o categorie de copii pentru care învăţătura, repetiţiile şi antrenamentul le ocupă aproape totată copilăria. Îi vedem zilnic, printre micuţii care se zbenguie dar nu ştim că ei sunt, „genialii” Ei sunt copii deosebiţi, care fac tot ce fac ceilalţi şi încă ceva în plus: cântă dumnezeieşte şi câştigă concursuri importante, au o isteţime ieşită din comun şi obţin premii la toate olimpiadele la care participă, le place în mod special şcoala şi iau note de zece fără niciun efort. Dorothea şi Elisabeta Liţa sunt două astfel de exemple. Surorile de opt şi nouă ani au deja în palmares nenumărate premii la concursuri internaţionale de muzică. Dorothea cântă la violoncel, iar Elisabeta este violonistă.
O bijuterie arhitecturală ignorată de autorităţi
Gara din Brad este una dintre cele mai frumoase construcţii de acest gen din România. Nepăsarea autorităţilor, lipsa de bani şi trecerea timpului şi-au pus amprenta pe construcţia care se află într-un stadiu avansat de degradare. Fără o intervenţie urgentă din partea autorităţilor care să aloce fonduri pentru renovare, gara din Brad poate să devină o ruină. La ieşirea din Brad spre Oradea, pe partea dreaptă a DN 74 se înalţă solitară o construcţie ce aduce aminte de vremuri mai bune ale acestei zone.
vineri, 4 iunie 2010
Protest în ritm de manele şi versuri eminesciene
Sute de protestatari înarmaţi cu fluiere şi lozinci antiguvern au pichetat, ieri, timp de două ore, sediul Prefecturii Hunedoara. Angajaţi din învăţământ, serviciul de Ambulanţă, din domeniul energiei, angajaţi ai Poştei române, gardieni de la Penitenciarul Bârcea Mare şi pensionari, în frunte cu liderii sindicatelor au huiduit guvernul şi şi-au manifestat dezacordul faţă de măsurile anticriză. Confederaţiile sindicale din judeţ au făcut ieri front comun pentru a milita împotriva măsurilor anticriză adoptate de guvern.
Ziua Mondială a Mediului serbată la „Eco” Grădiniţa Nr. 3 din Deva
Copiii de la Grădiniţa numărul 3 din Deva, împreună cu educatoarele, au marcat ieri, cu două zile mai devreme, Ziua Mondială a Mediului printr-un concurs de ghicitori. Acţiunea a fost organizată în parteneriat cu Agenţia de Protecţia Mediului Hunedoara şi şi-a propus să-i familiarizeze pe micuţi cu spiritul ecologist. Împărţiţi pe grupe, copiii s-au întrecut în a răspunde la ghicitori şi întrebări, având ca tematică mediul înconjurător.
A fost sau nu a fost… rabie în Vălişoara?
Hunedoreanul suspectat de rabie a decedat la Timişoara şi a fost înmormântat zilele trecute acasă, în localitatea Vălişoara. Autorităţile nu cunosc cu certitudine cauza decesului până ce nu va fi comunicat rezultatul probelor trimise spre analiză în Franţa. Nicolae Avram din Vălişoara a fost muşcat în urmă cu câteva luni de unul dintre cei doi câini din gospodărie.
Jucăriile, potenţial pericol pentru copii
Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Hunedoara a verificat modul de respectare a prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor la comercializarea jucăriilor. Au fost verificate 17 unităţi, constatându-se abateri la 5 operatori economici. S-a dispus măsura opririi temporare de la comercializare a 140 de jucării, în valoare totală de 2.119 lei şi s-au aplicat 5 amenzi contravenţionale în valoare totală de 25.000 lei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)













