E sigur că medicii vor fi sancţionaţi dacă vor elibera certificate de concediu ilegal cu amenzi cuprinse între 5.000 lei – 10.000 lei. Autorităţile pot verifica, însoţite de poliţişti, starea pacientului aflat la domiciliu. Odată cu aprobarea noii legi sunt majorate şi amenzile pentru cei care nu respectă cu stricteţe regulile. Pacienţii care refuză controlul sunt sancţionaţi prin încetarea plăţii indemnizaţiilor începând cu data în care autorităţile au constatat eschivarea. Refuzul nejustificat de plată a indemnizaţiilor sau calculul eronat vor fi sancţionate cu amenzi între 2.500 lei şi 5.000 lei, dublu comparativ cu cuantumul de până în prezent.
Relaţia medic–pacient se răceşte, dar birocraţia înfloreşte
Supărarea medicilor de familie şi a specialiştilor este tot mai mare din pricina birocraţiei din sistem şi a modalităţii prin care se aplică legea. „Legea asta induce o stare de neîncredere între medic şi pacient. Sunt nişte reguli care se suprapun şi nu ştiu cum vom mai reuşi să vindecăm bolnavii şi, în acelaşi timp, să rezolvăm problemele birocratice care ni se impun. Cred că ar fi mai bine să acorde Poliţia concediile medicale, dacă tot audreptul de a verifica pacienţii. Oricum, nu ştiu cum vor controla bolnavii la domiciliu, dacă aceştia vor fi chemaţi ulterior la alte investigaţii medicale, sau pur şi simplu sunt nevoiţi să se deplaseze la un centru medical pentru o injecţie.”, a afirmat doctorul Mircea Artean, şeful Colegiului Medicilor din Hunedoara.

Poliţia acordă eventualul sprijin plătitorilor de indemnizaţii
Nici reprezentanţii Poliţiei nu sunt lămuriţi de cum va fi efectuat controlul beneficiarilor de concedii medicale şi de timpul care aceştia vor trebui să îl acorde plătitorilor de indemnizaţii care efectuează verificările. „Legea e lege şi trebuie să o respectăm. Va fi greu deoarece personalul este insuficient şi suntem oricum mereu în criză de timp cu ceea ce avem de făcut. Probabil se vor face suplimentări de cadre în sistem, cadre care să se ocupe special de aceste verificări. Încă nu ştiu cum vom proceda.”, a spus comisarul şef Marilena Butnar, adjunct al Şefului Poliţiei Municipiului Deva.

Bolnavii nu îşi doresc verificările C.A.S.
Nici pacienţii nu văd cu ochi buni noile reglementări legislative.. „Asta se numeşte sechestrare la domiciliu! Cum o să reuşească cei din sistemul medical – şi aşa bolnav – să facă toate aceste verificări? Unde mai este dreptul la intimitate şi libertate, dacă te trezeşti la uşă cu poliţia şi agenţii Casei de Asigurări de Sănătate şi când eşti în concediu medical? Legea asta te obligă să-ţi faci toate tratamentele la domiciliu ceea ce este imposibil uneori. Iar dacă se impune un interval orar de verificare cu siguranţă nu se poate respecta deoarece timpul pe care îl petrece fiecare în sala de aşteptare la doctor e mai mare decât controlul efectiv.”, a spus un pacient aflat pe holul unui cabinet medical, în aşteptarea unui consult la medicul de familie.

Georgiana Giurgiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu