Sfântul Gheorghe în tradiţii şi datini

Sfântul Gheorghe (Sângiorz – 23 aprilie) şi Sfântul Dumitru (Sâmedru - 26 octombrie) sunt sfinţi de o mare importanţă în calendarul pastoral, deoarece între Sângiorz şi Sâmedru este vara pastorală, iar între Sâmedru şi Sângiorz, iarna pastorală. De aceea, în ziua de Sfântul Gheorghe unul dintre cele mai cunoscute obiceiuri este alegerea ciobanilor cărora li se dau în primire oile până la sărbătoarea Sfântului Dumitru. De asemenea, se alege locul unde se va face strunga sau stâna, se aleg mieii din oi, sunt pregătite oile pentru primul muls, se face primul caş. De sărbătoarea Sfântului Gheorghe sunt legate multe tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Se zice că odată, stând Sfântul Gheorghe rezemat de un stâlp demult uscat, acesta a înverzit.
De aceea au adus oamenii, de ziua sfântului, o brazdă verde în stâlpul porţii, cu mare petrecere. În unele zone oamenii aduc câte un pom verde pe care-l pun înaintea casei şi, dacă se prinde, se spune că Sfântul Gheorghe l-a dat. Se pun în prag brazde verzi în care se înfig crengi de salcie, ca să ştie morţii de venirea Sfântului Gheorghe cu primăvara. Dacă vreme de o zi se păstrează verzi, se zice că anul are să fie vesel şi oamenii sănătoşi. În această zi este bine ca la ferestre şi uşi să se pună ramuri de salcie. La biserici se împarte liliac, iar în unele regiuni, leuştean, pentru a păstra sănătatea oamenilor şi animalelor pe tot timpul anului şi pentru a-i feri de rele.

Ursitul din cofă 
Aceasta zi este una prielnică şi pentru a se face farmece de dragoste. În ajunul zilei de Sfântul Gheorghe fetele de măritat credeau că îşi pot vedea ursitul dacă priveau, într-o cofă plină cu apă. În dimineaţa zilei de sărbătoare fetele puneau în mijlocul drumului brazde verzi, împodobite cu coroniţe, pentru a observa care fecior va călca peste ele. Dacă flăcăii ce le erau dragi nu călcau pe coroniţe, fetele credeau că în acel an se vor mărita. Brazdele şi coroniţele erau păstrate peste an, pentru a fi folosite ca remediu la diverse boli sau pentru a se face cu ele farmece de dragoste. În trecut, fetele obişnuiau să semene usturoi în această zi, pe care-l păstrau până în anul viitor. Mâncând usturoiul semănat cu un an înainte, ele credeau că vor fi înzestrate cu toate virtuţile şi că se vor căsători în cel mai scurt timp. În zori de zi, înainte de a se scutura roua, fetele mergeau pe furiş în pădure, în locuri ferite şi îndepărtate, pentru a culege ciuperci şi mătragună, pe care le aduceau acasă şi le puneau în pod sau sub streaşină, în credinţa că aceste plante miraculoase le vor aduce peţitori bogaţi. Fetele care voiau să fie iubite semănau busuioc în zorii zilei. Apoi udau seminţele cu apă adusă într-un vas nou, de la izvor. Când busuiocul era înflorit fetele se duceau la horă purtând acest simbol al iubirii în păr. 

Noaptea în care „ard” comorile 
În dimineaţa zilei de Sfântul Gheorghe şi flăcăii plecau la cules de „iarba fiarelor”, considerată o plantă miraculoasă, ce putea să sfărâme lacătele şi lanţurile sau putea să le confere calităţi miraculoase. În această zi gospodarii dau foc gunoaielor şi vechiturilor din gospodării. Cenuşa de la foc se amestecă foarte bine cu untură cu care se ung uşile şi ferestrele grajdurilor pentru a-i împiedica pe strigoii care intră la animale în această noapte să le fure mana. Bărbaţii nu ieşeau în această zi în sat cu capul descoperit pentru că puteau fi prinşi de „strigoaie”, fermecaţi şi transformaţi în cai. Nimeni nu avea voie să doarmă în această zi deoarece se credea că acel care încălca interdicţia avea să fie somnoros întregul an. Se mai spune că de Sfântul Gheorghe ard comorile în păduri sau pe dealuri şi cine le vede noaptea luminând, ziua le poate găsi.