miercuri, 21 aprilie 2010

Şcoala „Andrei Şaguna” a prins locul trei la concursul „Made for Europe”

Două eleve ale Şcolii Europene „Andrei Şaguna” din Deva au ocupat locul trei al podiumului la concursul „Made for Europe” care are drept scop promovarea României şi a valorilor româneşti. La competiţie au participat elevi din peste o sută de şcoli din ţară. Elevele Elena Mihăiasă şi Andreea Popa, reprezentantele şcolii „Andrei Şaguna”, au participat la competiţie cu portofoliul intitulat „Steluţe Europene în Eter” şi cuprinde un calendar de perete şi un ghid culinar. Calendarul confecţionat de cele două eleve are pe fiecare filă câte un desen cu tematică ecologică, iar ghidul culinar cuprinde 21 de reţete adunate de la bunici.
Prin proiectele de parteneriat european şcolile româneşti contribuie, an de an, la promovarea imaginii ţării. Invitaţia de a participa la o competiţie naţională a produselor realizate în cadrul proiectelor finanţate prin programe comunitare se derulează în fiecare an sub coordonarea Ministerului Educaţiei. Competiţia îşi propune să deschidă cu generozitate multiple perspective care se adresează atât şcolilor cu experienţă în domeniu, cât şi celor aflate la început de drum”, a precizat Alina Tarnu, coordonatorul proiectului.
Premiantele ţintesc mai sus 
Şcoala „Andrei Şaguna” a participat şi la celelalte ediţii ale concursului, ocupând începând cu anul 2007 locurile întâi şi doi. „Concursul a fost bine organizat, iar concurenţa foarte mare. Am avut multe emoţii, dar am câştigat din nou un premiu pentru şcoala noastră. Ne-am făcut şi prieteni noi din diferite judeţe. Anul viitor ţintim locul I, aşa cum a reuşit să-l obţină prietena noastră Ioana acum 3 ani.", a spus Elena Mihăiasă. La sfârşitul competiţiei copiii au făcut schimb de reţete. „Concursul a fost o ocazie de a afla activităţi ale elevilor în alte proiecte europene, de a cunoaşte persoane noi, de a simţi emoţiile unei competiţii de talie naţională. De asemenea, acest concurs m-a făcut să fiu şi mai mandră de faptul că sunt eleva unei şcoli europene. Personal, pot spune că a fost o experienţa plăcută şi educativă”, a povestit Andreea Popa.

Maria Bulz

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu