În judeţul Hunedoara există 44 de arii protejate din care patru sunt parcuri naţionale. Nici un custode sau administrator de arie protejată nu a făcut demersuri pentru a obţine fonduri europene destinate protejării şi conservării naturii, deşi există un buget disponibil de peste două miliarde de euro. Comisia Europeană a pus la dispoziţia celor interesaţi, numai în acest an, un buget de 2,14 miliarde de euro pentru finanţarea proiectelor „Life”, privind aspectele de mediu şi conservarea naturii. Din aceşti bani nici măcar un euro nu va ajunge în judeţul Hunedoara.
„Condiţiile pentru a obţine aceste fonduri sunt foarte greu de îndeplinit, iar solicitanţi nu avem. Cei care încearcă, totuşi, apelează la ONG-urile din judeţ, dar nu au suficientă putere pentru ca proiectul să fie aprobat. În general, cei care ar dori să acceseze aceste fonduri întâmpină dificultăţi la partea de cofinanţare. De asemenea, li se solicită şi experienţă care provine din proiecte anterioare. Şi ei nu pot avea dacă nu au mai realizat alte proiecte.”, ne-a declarat Georgeta Barabaş, şeful APM Hunedoara.

Maria Bulz
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu